ICCJ. Decizia nr. 3868/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3868/2008
Dosar nr. 6669/1/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererile de recunoaştere a gradului profesional de procuror corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de 87 de procurori, care funcţionează sau au funcţionat în cadrul D.I.I.C.O.T., între care şi recurentul P.G.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, nici unul dintre procurorii care au formulat cereri de recunoaştere a gradului profesional superior (între care şi recurentul P.G.) nu au susţinut examen de promovare în condiţiile art. 43 – art. 47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit Legii nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor într-un grad profesional superior se face numai în urma susţinerii şi promovării, potrivit legii, a concursului de promovare în funcţii de execuţie. Plenul C.S.M. a mai reţinut că, potrivit art. 75 alin. (1)1 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la data încetării activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legi, deci numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. are caracter temporar, spre deosebire de caracterul definitiv al promovării în funcţii de execuţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul P.G., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii atacate şi obligarea intimatului să-i recunoască gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul critică hotărârea pentru nelegalitate arătând în esenţă că, prin Hotărârea nr. 154 din 1 iunie 2006 a C.S.M., secţia pentru procurori, a fost avizată numirea sa în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., structura centrală. Promovarea s-a făcut pe durată nederminată, pentru îndeplinirea unor condiţii speciale, având acelaşi efect ca şi promovarea obţinută prin participarea la un examen sau concurs.
Susţinerea că procurorii D.I.I.C.O.T. nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar ridica grave probleme privind validitatea actelor procesuale penale întocmite de aceştia. Contrar motivării hotărârii atacate, recurentul mai arată că, D.I.I.C.O.T. în cadrul căreia este încadrat este o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 1 din Legea nr. 508/2004, iar numirea sa în cadrul acestei structuri s-a făcut în concordanţă cu prevederile legale în materie, fiindu-i conferit gradul profesional corespunzător acestei funcţii. În sprijinul susţinerilor sale, recurentul se referă la prevederile art. 77 din Legea nr. 304/2004 la art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 317/2004, ca şi la dispoziţiile art. 29 C. proc. pen.
De asemenea, recurentul arată că legea nu prevede că procurorul ar pierde un drept câştigat, respectiv gradul profesional corespunzător Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură din care face parte D.I.I.C.O.T.
Examinând cauza în funcţie de motivele de recurs formulate şi având în vedere prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul P.G. fiind menţionat la poziţia nr. 87 în enumerarea din hotărâre.
În motivarea Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008, Plenul C.S.M. a reţinut în esenţă, următoarele: procurorii vizaţi de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel şi nu au susţinut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă funcţionează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condiţiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile Legii nr. 303/2004; prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, care reprezintă „o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent" şi „reprezintă un drept câştigat cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale"; faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizaţi corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Problema de drept supusă analizării vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorului P.G., care a fost numit la D.I.I.C.O.T., structura centrală, (unde funcţionează şi în prezent), începând cu data de1 iunie 2006 prin Hotărârea nr. 154 a C.S.M., secţia pentru procurori.
Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acest fapt rezultând în mod expres şi fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, conform cărora:
„Art. 1. – (1) Prin prezenta lege se înfiinţează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
Nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Având în vedere modalitatea de înfiinţare a D.I.I.C.O.T. şi de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Înalta Curte are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
În speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, materializată prin adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul U.E.".
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţarea unei alte soluţii decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unei practici contradictorii, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).
Cât priveşte susţinerea intimatului în întâmpinare cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată deoarece rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este acela de a crea o practică judiciară unitară de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul evitării apariţiei unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (P. împotriva României, B. împotriva României).
De asemenea, este nerelevantă invocarea caracterului obligatoriu numai în ce priveşte problemele de drept dezlegate în cadrul recursurilor în interesul legii, deoarece nu ne aflăm în prezenţa unei practici contradictorii conform art. 329 C. proc. civ.: pe de altă parte, Secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecă în această materie în primă şi ultimă instanţă şi are obligaţia de a aplica unitar legea, ceea ce presupune necesitatea respectării propriei jurisprudenţe.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi anulată în ceea ce îl priveşte pe recurent şi intimatul va fi obligat să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.G. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacate în ceea ce-l priveşte pe recurentul P.G.
Obligă intimatul C.S.M. să recunoască reclamantului, gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3864/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3872/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|