ICCJ. Decizia nr. 3875/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3875/2008
Dosar nr. 353/45/2007
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Iaşi, reclamantul G.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., D.P.T. şi S.R.P.T., obligarea acestora la trecerea reclamantului din categoria agenţilor de poliţie, în categoria ofiţerilor de poliţie şi acordarea gradului profesional corespunzător în raport cu studiile absolvite şi cu vechimea în cadrul Poliţiei României.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este agent de poliţie din anul 1990, în cadrul Postului de Poliţie T.F. Paşcani, subunitate a S.P.T. Iaşi, direcţia de poliţie transporturi din M.I.R.A., şi totodată absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii M.K. Iaşi, licenţiat în drept, din februarie 2001, indicând şi că a solicitat de mai multe ori trecerea sa în categoria ofiţerilor de poliţie.
Ulterior, reclamantul şi-a modificat acţiunea chemând în judecată în calitate de pârât I.P.J. Iaşi şi I.G.P.R.
A mai arătat reclamantul că se consideră discriminat faţă de agenţii de poliţie care au urmat, ulterior apariţiei Legii nr. 360/2002 cursurile de învăţământ fără frecvenţa la Academia de Poliţie A.I.C. Bucureşti.
Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 1054/R din 18 ianuarie 2007 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
La Curtea de apel, reclamantul a arătat că pentru opozabilitate, cheamă în judecată în calitate de pârât şi C.N.C.D.
La termenul de judecată din 24 septembrie 2007 instanţa, constatând că pârâtul D.P.T.F. Bucureşti şi S.R.P.T.F. Iaşi nu au personalitate juridică, a admis excepţia lipsei personalităţii juridice a acestor pârâte.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 15/CA din 28 ianuarie 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.G.P.R. şi totodată a respins acţiunea promovată de reclamantul G.N., în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi I.G.P.R.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, Legea nr. 360/2002 în vigoare la data de 4 septembrie 2003 a consacrat posibilitatea, iar nu obligaţia trecerii agenţilor de poliţie cu studii superioare, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în corpul ofiţerilor de poliţie, astfel că autorităţile publice au un drept de apreciere în ceea ce priveşte modalitatea de selectare a acestora. În aceste condiţii, refuzul pârâţilor de a-l trece pe reclamant, fără concurs, în corpul ofiţerilor nu a adus atingere dreptului acestuia de promovare profesională. Ca atare, instanţa nu a primit susţinerea potrivit căreia, reclamantul a fost supus discriminării, faţă de alţi agenţi de poliţie care ar fi fost trecuţi fără concurs, în corpul ofiţerilor. Practica pârâţilor de a selecţiona ofiţeri de poliţie numai pe bază de concurs nu este de natură să dezavantajeze pe reclamant în activitate, dimpotrivă, dacă s-ar fi admis cererea reclamantului de trecere fără concurs din rândul agenţilor în corpul ofiţerilor de poliţie, discriminaţi ar fi fost cei care au fost promovaţi ofiţeri, prin concurs.
Prin urmare, s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi fost supus unei excluderi sau restricţii care să conducă la restrângerea sau încălcarea dreptului său de a promova profesional.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul G.N.
Invocând ca temei legal al criticilor formulate, prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul - reclamant a susţinut că sentinţa atacată prin prezentul recurs este nelegală întrucât au fost greşit aplicate prevederile Legii nr. 360/2002, privind statutul poliţistului.
Se arată astfel că în mod eronat instanţa de fond a stabilit că nu se poate ţine seama de solicitările verbale adresate pârâţilor în vederea trecerii sale în corpul ofiţerilor de poliţie în perioada februarie 2001 – 4 septembrie 2003, până la primul său raport scris şi respectiv până la modificarea Legii nr. 360/2002, prin OUG nr. 82/2003, câtă vreme pârâţii au ştiut de aceste solicitări şi l-au asigurat că nu este necesar să întocmească şi un raport scris.
A mai susţinut recurentul că instanţa de fond, greşit a luat în considerare documentele prezentate de pârâţi conţinând liste cu numărul posturilor ocupate prin concurs în perioada 2001 – 2004, câtă vreme acestea nu au fost semnate pentru conformitate.
Reluând practic în cuprinsul motivelor de recurs toate capetele de cerere din acţiunea sa, astfel cum a fost precizată ulterior, recurentul - reclamant a redat şi conţinutul textelor legale, apreciate ca fiind incidente în cauză, din Legea nr. 360/2002 [art. 3, art. 4 alin. (1), art. 4 alin. (2) şi art. 5, art. 73 şi urm.].
S-a mai susţinut că prevederile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevăd expres că agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare vor fi încadraţi în categorii şi grade profesionale corespunzătoare studiilor, în condiţiile legii, astfel că instanţa în mod greşit a respins acţiunea sa, ignorând claritatea textului.
Recurentul a mai arătat că prevederile Legii au fost aplicate discriminatoriu întrucât în cazul unor foşti colegi ai săi de la aceeaşi unitate de poliţie, avansarea s-a făcut fără examen sau concurs, instanţa nefăcând nicio menţiune despre faptul că pârâţii nu au depus la dosar dovezi referitoare la modalitatea de selecţionare a personalului din sursa internă, în perioada 25 august 2002, data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002 şi până la data modificării acesteia prin OUG nr. 89/2003, după cum nu a examinat nici conţinutul Ordinului M.I. nr. 330/2002.
În continuarea motivelor de recurs dezvoltate o categorie distinctă de susţineri ale recurentului - reclamant vizează organizarea concursului din anul 2006, cu privire la care se arată că pârâţii - intimaţi nu au depus precizările solicitate, recurentul prezentând şi exemplificând situaţia mai multor persoane, faţă de care a şi solicitat ca instanţa de recurs să ceară pârâţilor să depună relaţii privind modalitatea în care au fost acestea promovate.
În fine, recurentul - reclamant a mai arătat că în aprecierea sa, la concursul de promovare la care a participat, a fost discriminat faţă de mulţi alţi agenţi de poliţie care au fost favorizaţi atât la înscrierea la concurs cât şi cu privire la rezultatele obţinute, el nefiind promovat deşi a obţinut medii egale sau chiar mai mari faţă de candidaţii declaraţi admişi, de asemenea nominalizaţi.
Tot în legătură cu discriminarea la care susţine că a fost supus prin conduita părţilor, recurentul - reclamant a arătat că instanţa nu s-a pronunţat şi nu a ţinut cont de punctul de vedere al C.N.C.D. din data de 26 septembrie 2007 prin care s-a arătat că poate fi vorba despre încălcarea dreptului său la promovarea profesională, indicând că astfel a fost încălcată şi jurisprudenţa C.E.D.O., fiind apoi redat integral conţinutul unor prevederi cuprinse în Ordonanţa nr. 137/2000, cu modificări, privind prevederea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3 şi art. 6], al prevederilor din Constituţia României [art. 16, art. 11, art. 20, art. 41, art. 52 şi art. 53 precum şi art. 148 alin. (2)] ca şi a unor texte din C.E.D.O. (art. 14 şi art. 17) şi a altor trate internaţionale la care şi România este parte.
Concluzionând, recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului şi admiterea acţiunii sale astfel cum a fost formulată, în sensul de a se stabili, în principal că este îndreptăţit a fi trecut în corpul ofiţerilor de poliţie începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002, conform art. 73 alin. (1) şi (7), iar în subsidiar, să se dispună valorificarea rezultatului obţinut la concursul la care a participat, reţinând că au fost admişi candidaţi cu note egale şi chiar mai mici, date fiind studiile pe care le-a făcut în perioada 2001 - 2003 şi investiţiile materiale dar şi de timp pe care acestea le-au presupus.
Intimaţii M.I.R.A. și I.G.P.R. au formulat în cauză întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, intimaţii au susţinut că sunt nefondate criticile recurentului câtă vreme instanţa de fond corect a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 89/2003, în vigoare la data promovării acţiunii, potrivit cu care agenţii de poliţie care au absolut studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante, în condiţiile legii, art. 9 alin. (2) din acelaşi act normativ indicând ca „ofiţerii de poliţie pot proveni" şi din rândul agenţilor de poliţie absolvenţi de studii superioare, ceea ce în mod evident nu impunea o obligaţie în sarcina autorităţii.
S-a mai arătat de către intimaţi că solicitarea reclamantului de-a fi trecut în corpul ofiţerilor, fără obligativitatea susţinerii unui examen sau concurs nu este justificată, mai cu seamă că acesta a participat la un asemenea concurs însă a fost declarat respins, urmare a notelor obţinute în contextul clasamentului rezultat.
În faza soluţionării recursului, Înalta Curte a încuviinţat recurentului, conform art. 305 C. proc. civ., proba cu înscrisuri, primind cu acest titlu şi un memoriu intitulat „note scrise" întocmit de S.N.P.V.P.L., fără însă ca această entitate să deţină vreo calitate procesuală în cauză.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului precum şi hotărârea atacată, în raport de prevederile legale aplicabile, de criticile recurentului, dar şi faţă de apărările intimaţilor - pârâţi şi analizând totodată cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., constată că nu subzistă motive care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii, pentru considerentele în continuare arătate.
Reclamantul - recurent G.N. a solicitat instanţei, la data de 11 ianuarie 2007 ca pârâţii - intimaţi să fie obligaţi să dispună trecerea sa din categoria agenţilor de poliţie în categoria ofiţerilor de poliţie, cu acordarea gradului profesional corespunzător, fiindu-i astfel recunoscut dreptul conferit de Legea nr. 360/2002.
Actele dosarului atestă că recurentul - reclamant este agent de poliţie din anul 1990, iar în sesiunea februarie 2001 a absolvit cursurile Facultăţii de Drept din Universitatea M.K. Iaşi, cu diploma de licenţă obţinută la Academia de Poliţie A.I.C. Bucureşti, urmând şi alte cursuri postuniversitare în perioada 2004 - 2006.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a examinat şi incidenţa prevederilor Legii nr. 360/2002 [art. 73 alin. (7) şi respectiv art. 9 alin. (2)] în forma în vigoare la data de 4 septembrie 2003, faţă de momentul la care a fost formulată prima solicitare a reclamantului, de trecere în corpul ofiţerilor de poliţie.
În acord cu prima instanţă Înalta Curte reţine că, în adevăr, anterior acestei date, nu s-a dovedit că au existat alte solicitări similare pretinsele cereri verbale nefiind probate nici chiar indirect, astfel cum nefondat s-a reţinut prin motivele de recurs.
Din coroborarea şi interpretarea sistematică a textelor sus-arătate, chiar în forma în vigoare la data de 4 septembrie 2003, rezultă că pentru agenţii de poliţie care au absolvit studii suplimentare de lungă durată, intenţia legiuitorului a fost aceea de a consacra posibilitatea de încadrare în categoria ofiţerilor de poliţie în condiţiile stabilite de lege, ceea ce nu presupunea încadrarea lor automată, de drept.
Aşa fiind, autorităţile competente, în cauză pârâţi intimaţi în mod corect au răspuns memoriilor şi rapoartelor reclamantului depuse şi în anii 2004, 2005, în sensul că are posibilitatea de a participa la concursurile organizate în acest sens.
Înalta Curte reţine totodată că recurentul - reclamant, până la data de 11 ianuarie 2007 nu a dovedit că ar fi contestat vreunul din răspunsurile autorităţilor pârâte, mai mult, în anul 2006 s-a înscris chiar la unul din concursurile organizate în acest scop, pe care însă nu l-a promovat, deşi a obţinut nota de 7,50, întrucât ultima notă cu care s-a promovat examenul a fost de 8,50.
Prin dispoziţiile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr. 89/2003, aprobată prin Legea nr. 101/2004, în vigoare la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, s-a stipulat dreptul agenţilor de poliţie care au absolvit studii superioare, de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante, renunţându-se în adevăr la varianta iniţială a textului, ce prevedea încadrarea, fără altă distincţie, în categorii şi grade corespunzătoare studiilor agenţilor de poliţie care au absolvit studii superioare de lungă durată, pentru a se corela acest text cu prevederile art. 9 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Pe deplin întemeiat şi corespunzător dovezilor depuse la dosar, instanţa de fond a reţinut că în perioada 4 septembrie 2003, când a fost întocmit primul referat al recurentului şi până la apariţia OUG nr. 89/2003, ca şi ulterior nu au fost trecuţi agenţi de poliţie în corpul ofiţerilor, fără concurs.
Nu se poate reţine aşadar refuzul nejustificat al pârâţilor - intimaţi de a-l încadra automat, fără concurs, pe reclamantul - recurent, în corpul ofiţerilor de poliţie, după cum, în conformitate cu prevederile legale incidente [art. 73 alin. (7) şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002] nu se poate reţine nici încălcarea dreptului la promovare profesională, nefondate fiind şi criticile vizând pretinsul tratament discriminatoriu la care a fost supus, în legătură cu exercitarea acestui drept.
În completarea argumentelor prezentate de instanţa de fond în acest sens, a căror valabilitate o confirmă, Înalta Curte arată că potrivit practicii constante a C.E.D.O., a distinge nu înseamnă a discrimina.
Curtea Europeană a arătat că noţiunea de discriminare în sensul art. 14 din Convenţie, cuprinde în general cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispoziţiile convenţiei nu impun ca acestuia să-i fie acordat un tratament mai favorabil.
Din această perspectivă, raportat la situaţia concretă a recurentului - reclamant, Înalta Curte reţine că nu au fost probate şi confirmate aspecte de fapt care să demonstreze că persoane aflate în situaţii analoage sau comparabile cu a sa au beneficiat de un alt tratament, mai favorabil.
Susţinerile recurentului - reclamant, reiterate şi prin motivele de recurs, vizând cazul altor persoane expres arătate, nu au fost probate ba chiar infirmate prin conţinutul documentelor depuse de pârâţii - intimaţi, a căror autenticitate nu poate fi pusă la îndoială, potrivit cu care, din februarie 2001 şi până în prezent au fost scoase la concurs 2.167 posturi de ofiţeri, pentru agenţii de poliţie, neputând fi realizată o altă modalitate de trecere a sa în corpul ofiţerilor de poliţie.
În acest context nefondate sunt şi criticile recurentului - reclamant vizând modalitatea de promovare la concursul la care a participat în anul 2006, independent de faptul că legalitatea propriu-zisă a acestui concurs excede cadrului legal şi analizei în procesul de faţă, nefiind formulată prin acţiunea introductivă o astfel de cerere.
În plus, rezultă fără echivoc din răspunsurile intimaţilor - pârâţi că recurentul a obţinut nota de 7,50 în vreme ce ultima notă cu care s-a promovat examenul a fost 8,50, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute în funcţie de numărul posturilor, nefiind posibilă redistribuirea celor care au avut media sub limita ultimului admis, la o altă instituţie din cadrul M.I.R.A., care ar avea posturi vacante.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă, cu consecinţa menţinerii hotărârii legale şi temeinice pronunţate de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.N. împotriva sentinţei nr. 15/CA din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3872/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3876/2008. Contencios. Ordonanţă... → |
|---|
