ICCJ. Decizia nr. 4000/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4000/200.
Dosar nr. 7538/2/200.
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2007, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, D.G.P. Bucureşti şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, plata primelor de concediu pe anii 2004-2005 actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective precum şi la plata de daune interese conform art. 1088 alin. (1) şi (2) C. civ..
Pârâta D.G.P. Bucureşti a invocat excepţia lipsei de obiect a cauzei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 37 din 9 ianuarie 2008, a respins excepţia lipsei de obiect; a admis în parte acţiunea; a obligat pârâţii să plătească reclamantului primele de concediu pentru anii 2004-2005 actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective; a respins capătul de cerere privind acordarea de daune interese.
Cu referire la excepţia lipsei de obiect instanţa a reţinut că intrarea în vigoare a OUG nr.146/2007 nu a determinat lipsa de obiect a acţiunii deoarece drepturile băneşti pretinse nu au fost achitate.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că potrivit art. 37 din OG nr. 38/2003 reclamantul are dreptul la prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
S-a reţinut, de asemenea, că măsura suspendării succesive, prin legile bugetare, a respectivelor dispoziţii legale nu a avut ca efect decât amânarea punerii în aplicare a acestora, neechivalând cu lipsa temporară a dreptului însuşi.
În legătură cu capătul de cerere privind acordarea de daune interese s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului suferit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor susţinând că hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal şi nici nu este motivată.
Recurentul a arătat că nu există identitate între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, atât timp cât, primele de concediu derivă dintr-un raport de serviciu al cărui subiect nu este Ministerul Economiei şi Finanţelor.
S-a mai arătat că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei şi Finanţelor nu este justificată nici de dispoziţiile art. 21 şi art. 28 din Legea nr. 500/2002, precum şi art. 1 şi art. 2 din OG nr. 22/ 2002.
Recursul se va admite, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul acţiunii îl constituie, în cauză, obligarea pârâţilor la plata primelor de concediu pentru perioada 2004 - 2005.
În mod eronat însă instanţa de fond a obligat şi Ministerul Economiei şi Finanţelor să plătească drepturile salariale stabilite, în condiţiile în care, prin OG nr. 22/2002 s-a reglementat modalitatea de executare a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligaţiile de plată ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretenţiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competenţele Ministerului Economiei şi Finanţelor în materie de buget.
Intimatul pârât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d)-e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale.
Având în vedere că recurentul nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecăţii, curtea de apel a greşit când a obligat această autoritate să plătească alături de ceilalţi pârâţi sumele pretinse de reclamantul-intimat, în absenţa calităţii procesuale pasive a respectivei autorităţi.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, se va modifica sentinţa atacată, în sensul că se va respinge acţiunea faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 37 din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi respinge acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3998/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4002/2008. Contencios → |
|---|
