ICCJ. Decizia nr. 4007/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4007/200.
Dosar nr. 604/33/200.
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 aprilie 2008, reclamanta N.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea hotărârii nr. 22746 din 19 februarie 2008, susţinând că este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de către autorităţi în urma Dictatului de la Viena.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 405 din 5 mai 2008, a admis acţiunea şi a dispus anularea hotărârii 22746 din 19 februarie 2008; a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 noiembrie 1940-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2008.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că probatoriul administrat a confirmat îndeplinirea condiţiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamanta, cetăţean român, a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în perioada septembrie 1940-6 martie 1945.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta N.E., cât şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond a pus accent pe practica neunitară, iar explicaţia dată în sensul că nu pot fi uniformizate toate cazurile pare superficială şi fără putere de convingere.
Recurenta a susţinut totodată, că în cazul reclamantei există numai date insuficiente şi contradictorii, dovezile fiind precare.
Astfel, s-a susţinut că nu există două surse de informaţie, care să indice aceleaşi date, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantei.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
În cauză, din declaraţiile autentificate ale martorilor C.I. şi N.C., coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002, că în perioada octombrie 1940-martie 1945, reclamanta împreună cu părinţii săi, a fost nevoită să se refugieze din Turda la Cluj, datorită persecuţiilor etnice exercitate ca urmare a Dictatului de la Viena.
Faţă de cele ce preced, recursul pârâtei este nefondat şi, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins.
Recurenta-reclamanta N.E. a solicitat admiterea recursului său şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul că drepturile cuvenite în baza Legii nr. 189/2000 să i se acorde de la 1 decembrie 2006, potrivit prevederilor art. 5 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cererea adresată pârâtei fiind înregistrată la 8 noiembrie 2006 şi nu de la 1 aprilie 2008 cum greşit a stabilit instanţa de fond.
Recursul este întemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 5 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 189/2000, „Persoanele prevăzute la art. 1 şi art. 3 vor beneficia de prevederile prezentei ordonanţe cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea şi de următoarele drepturi…"
Or, cererea pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 formulată de recurenta-reclamantă a fost înregistrată la sediul C.J.P. Cluj sub nr. 65023 din 8 noiembrie 2006, situaţie în care aceasta este îndreptăţită la acordarea drepturilor începând cu data de 1 decembrie 2006.
Astfel fiind, recursul este înemeiat şi va fi admis, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul că pârâta va fi obligată să acorde reclamantei drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu începere de la 1 decembrie 2006, urmând a se menţine celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 405 din 5 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de reclamanta N.E. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta C.J.P. Cluj să acorde reclamantei N.E. drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu începere de la 1 decembrie 2006.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4006/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4009/2008. Contencios → |
|---|
