ICCJ. Decizia nr. 4009/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4009/2008
Dosar nr. 105/35/200.
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 ianuarie 2008 reclamantul C.A.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Român pentru Imigrări, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Finanţelor Publice , plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 şi a sumei reprezentând norma de hrană 12 B pentru perioada 1 aprilie 2004-31 decembrie 2006, actualizate cu indicele de inflaţie de la scadenţă şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a invocat, prin întâmpinare, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 1 aprilie 2004-30 ianuarie 2005 şi a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat, prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 93/CA din 26 mai 2008, a admis în parte acţiunea; a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 1.161 lei cu titlu de spor de fidelitate pentru anul 2005; a respins pretenţiile pentru norma de hrană 12 B; a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat chematul în garanţie să vireze pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative suma de 1161 lei; a respins cererea reclamantului pentru plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 6 din OG nr. 38/2003, reclamantul are dreptul la spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Aplicarea dispoziţiilor acestui text de lege a fost suspendată prin OUG nr. 118/2004, numai pentru anul 2005, însă aceasta nu echivalează cu abrogarea, astfel că, a reţinut instanţa, drepturile respective trebuiau acordate în anul 2006.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală a Ministerului Economiei şi Finanţelor s-a reţinut că aceasta există în condiţiile în care ministerul în discuţie gestionează bugetul statului.
Referitor la norma de hrană 12 B pentru perioada 1 aprilie 2004-31 ianuarie 2005 s-a reţinut că drepturile sunt prescrise, iar pentru perioada 30 ianuarie 2005-31 decembrie 2006 aceste drepturi nu i se cuvin reclamantului care nu se încadrează în niciuna din situaţiile prevăzute în anexa HG nr. 65/2003.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Economiei şi Finanţelor, susţinând că raporturile de muncă s-au stabilit între reclamant şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care este ordonator principal de credite.
S-a susţinut, de asemenea, că cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă, întrucât între Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nu există obligaţie de garanţie în baza legii, a contractului, ori a vreunei obligaţii de restituire.
Recursul se va admite, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, pârâţii au fost obligaţi la plata sporului de fidelitate pe anul 2005.
În mod eronat însă instanţa de fond a obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor să plătească drepturile salariale stabilite, alături de ceilalţi pârâţi în condiţiile în care, prin OG nr. 22/2002 s-a reglementat modalitatea de executare a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, în cauză, obligaţiile de plată ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretenţiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competenţele Ministerului Economiei şi Finanţelor în materie de buget.
Intimatul pârât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
Faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanţă în speţă, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d)-e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale.
Având în vedere că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecăţii, curtea de apel a greşit când a obligat această autoritate să plătească alături de ceilalţi pârâţi sumele pretinse de reclamantul-intimat, în absenţa calităţii procesuale pasive a respectivei autorităţi.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa de fond a procedat greşit şi când a admis cererea de chemare în garanţie.
În consecinţă, recursul va fi admis, se va modifica sentinţa atacată, în sensul că se va respinge acţiunea faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, şi cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 93/CA din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi cererea de chemare în garanţie a aceluiaşi minister formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4007/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4018/2008. Contencios → |
|---|
