ICCJ. Decizia nr. 4022/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4022/2008
Dosar nr. 3486/57/200.
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C. SRL Sibiu, societate în lichidare judiciară, reprezentată prin lichidator judiciar B.G. şi administrator social B.P., a chemat în judecată pârâta A.N.A.F., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea deciziei nr. 69 din 22 mai 2006 ca neîntemeiată şi nelegală.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma unui control fiscal s-a emis Decizia de impunere nr. 6187 din 25 noiembrie 2005 pentru suma totală de 894.854 lei reprezentând: 101.455 lei impozit pe profit, 73.814 lei dobândă, 17.957 lei penalităţi de întârziere, 22.065 lei impozit pe veniturile din salarii, penalităţi, 10%, stopaj la sursă, 397.272 lei TVA, 220.262 lei dobândă şi 62.629 lei penalităţi de întârziere.
Reclamanta a mai arătat că, în urma contestaţiei Decizia de impunere suplimentară a fost desfiinţată parţial prin Decizia nr.69 din 22 mai 2006 pentru suma de 22.065 lei, respingând în rest contestaţia pentru suma de 679.563 lei, decizie pe care o apreciază neîntemeiată, întrucât veniturile suplimentare stabilite de către organul de control au la bază numai cheltuieli care nu sunt purtătoare de TVA, respectiv cheltuieli excepţionale, cheltuieli de protocol, cheltuieli cu salariile şi aferente salariilor, precum şi cheltuielile cu amortismentele.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 106 din 28 septembrie 2007 a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că susţinerile reclamantei în sensul că organele de control nu au determinat corect cuantumul TVA nu sunt întemeiate, întrucât TVA-ul aferent materialelor se deduce la data achiziţionării lor, prin înscrierea în decontul de TVA lunar, ca taxă deductibilă, conform prevederilor art. 22 alin. (4) şi art. 25 din Legea nr. 345/2002, astfel că faţă de procedura prevăzută de lege pentru deducerea TVA pentru materii prime şi materiale aferente lucrărilor efectuate, aceste sume au fost deja luate în calcul la data achiziţionării lor.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs B.G., lichidator judiciar al debitoarei SC C. SRL Sibiu.
Recurentul a susţinut în esenţă că, în speţă, activitatea de control fiscal a fost efectuată cu încălcarea flagrantă a prevederilor legii insolvenţei, întrucât deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC C. SRL s-a făcut fără aprobarea judecătorului sindic.
Nici pentru refacerea controlului, susţine recurentul, nu s-a solicitat de către organul fiscal aprobarea efectuării controlului, încălcându-se prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, aşa cum acesta a fost preluat din art. 35 din Legea nr. 64/1995.
Pe fond, s-a susţinut că fără concluziile unei expertize contabile, instanţa a apreciat incorect fondul problemei dedusă judecăţii.
A mai susţinut şi că trecând peste prevederile Codului fiscal art. 134, referitor la exigibilitatea TVA, instanţa reţine faptul că societatea ar fi avut posibilitatea de a încasa venituri, dacă ar fi fost facturate, ori în situaţia dată (societate în faliment) la data efectuării controlului nu mai avea posibilitatea de a emite facturi şi de a le încasa.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului ca şi de normele incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În fapt, recurenta-reclamantă a fost supusă controlului fiscal pentru verificarea modului de constituire-evidenţiere şi virare a obligaţiilor fiscale la bugetul general consolidat al statului, ocazie cu care s-a constatat că a influenţat contul de profit şi pierdere în fiecare an cu cheltuieli de materii prime, materiale şi cheltuieli indirecte, necesare unor lucrări de amenajări şi construcţii, fără a emite facturi fiscale la terminarea lucrărilor.
Prin Decizia nr. 69 din 22 mai 2006 emisă de Ministerul Economiei şi Finanţelor urmare a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 6187 din 25 noiembrie 2005 s-a dispus desfiinţarea deciziei de impunere pentru suma de 193.226 lei impozit pe profit şi accesorii, respingerea contestaţiei pentru suma de 679,563 RON reprezentând TVA şi accesorii şi anularea parţială a deciziei de impunere pentru suma de 22.065 lei, urmând ca să fie valorificate constatările în noul control.
Reclamanta a susţinut că Decizia de mai sus este nelegală deoarece organul de control a stabilit că veniturile suplimentare au la bază numai cheltuieli excepţionale, cheltuieli de protocol, cheltuieli cu salariile, etc., or această susţinere nu este întemeiată, întrucât din actele de control rezultă că reclamanta nu a mai desfăşurat activitate economică începând cu 1 iunie 2003, iar din evidenţele contabile întocmite până la acea dată a înregistrat producţie neterminată aferentă perioadei martie 2002-septembrie 2003.
Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a înregistrat o producţie neterminată de 21.127.651,409 lei fără să emită facturi sau să justifice data finalizării lucrărilor prin contracte încheiate cu beneficiari, aşa încât în baza art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 345/2002 se constată că organele de control au stabilit corect data finalizării fiecărei lucrări în funcţie de data notării ultimului consum de materiale.
Cât priveşte valoarea minimă care ar fi trebuit facturată clienţilor, aceasta s-a stabilit având în vedere preţul de cost al prestaţiei care include cheltuielile directe, cheltuieli cu personalul direct productiv şi cheltuieli indirecte, pe baza unui coeficient mediu.
De fapt, această valoare minimă stabilită pentru fiecare lucrare efectuată reprezintă veniturile realizate de reclamantă ce constituie baza de determinare a TVA-ului la care s-a aplicat cota de 19% prevăzută de lege.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamantei în sensul nedeterminării corecte de către organul de control a cuantumului TVA, nu sunt întemeiate deoarece TVA aferent materialelor se deduce la data achiziţionării acestora, prin înscrierea în decontul de TVA lunar, ca taxă deductibilă, conform art. 22 alin. (4) şi art. 25 din Legea nr. 345/2002, astfel că cererea de admitere la deducerea TVA pentru materii prime şi materiale aferente lucrărilor efectuate este inadmisibilă, sumele respective fiind luate în calcul la data achiziţionării lor.
Cum organele de inspecţie fiscală au stabilit totalul veniturilor pe care recurenta le-ar fi încasat dacă ar fi facturat către beneficiari lucrările efectuate, recursul nu poate fi admis.
De asemenea, aşa cum corect reţine şi pârâta D.G.F.P. Sibiu, nu poate fi admis nici comportamentul economic pretins de reclamantă care înregistrează cheltuieli dar refuză să factureze veniturile realizate, situaţie în care nu achită obligaţiile către bugetul general consolidat al statului.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat de B.G., lichidator judiciar al SC C. SRL Sibiu va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.G., lichidator judiciar al SC C. SRL Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 106 din 28 septembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4020/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4023/2008. Contencios → |
|---|
