ICCJ. Decizia nr. 4027/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4027/2008
Dosar nr. 5608/2/200.
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.L. a chemat în judecată Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi D.G.F.P. Bucureşti, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună obligarea acestora la plata primelor de concediu pentru anii 2004-2006 şi a sporului de fidelitate aferent anului 2005, sume actualizate cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din OG nr. 38 din 30 ianuarie 2003 la plecarea în concediu, poliţistul avea dreptul la o primă de concediu, că aceste dispoziţii legale au fost suspendate în mod succesiv, însă măsura suspendării nu a afectat existenţa dreptului ci doar exerciţiul acestuia.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a chemat în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând ca în urma admiterii acţiunii reclamantului, chematul în garanţie să fie obligat să vireze sumele solicitate.
Chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi a lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 31 din 9 ianuarie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamant în sensul obligării pârâţilor la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferentă anilor 2004-2006 şi a sporului de fidelitate aferent anului 2005 actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
De asemenea, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a admis cererea de chemare în garanţie a acestora.
Totodată, a obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor să vireze Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sumele necesare plăţii acestor drepturi băneşti.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Recurentul a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond l-a obligat să vireze către pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, sumele necesare achitării drepturilor băneşti solicitate, întrucât nu s-a dovedit existenţa faptului că Ministerul Economiei şi Finanţelor ar avea o obligaţie de garanţie sau de despăgubire faţă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, pentru a justifica astfel obligarea sa în această calitate.
A mai susţinut şi că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât raportul de muncă este între reclamant şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care este ordonator principal de credite, fiind obligat la plata primelor de vacanţă şi a sporului de fidelitate.
Recursul este fondat şi urmează să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
De asemenea, conform art. 6 din acest act normativ poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Or, dispoziţiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstitutionale.
Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2005, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
In consecinţă, pentru considerentele reţinute şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a acestuia, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 31 din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4026/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4028/2008. Contencios → |
|---|
