ICCJ. Decizia nr. 4029/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4029/2008
Dosar nr. 5645/2/200.
Şedinţa publică din 12 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.I. a chemat în judecată Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi D.G.P. Bucureşti, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună obligarea lor la plata primelor de vacanţă pentru perioada 2004-2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că obligaţia de plată a primei de vacanţă se întemeiază pe dispoziţiile art. 37 din OG nr. 38/2003 iar faptul că acest act normativ a fost suspendat succesiv nu reprezintă relevanţă în cauză, întrucât pe calea suspendării nu se poate ajunge la anularea unui drept legal acordat. De asemenea, a susţinut că dreptul la sporul de fidelitate se întemeiază pe dispoziţiile art. 6 din OG nr. 38/2003.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3120 din 4 decembrie 2007 a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. De asemenea, a admis acţiunea formulată de P.I. şi cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, obligând pârâţii să plătească primele de vacanţă pentru perioada 2004-2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate în raport de rata inflaţiei.
Totodată, a obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce sumele necesare.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa a reţinut că dispoziţiile OUG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum şi cele ale Legii nr. 511/2004 şi nr. 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiţii financiare deosebite, suspendarea dreptului nefiind echivalentă cu înlăturarea lui.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că acelaşi raţionament este valabil şi în ceea ce priveşte sporul de fidelitate .
Referitor la Ministerul Economiei şi Finanţelor s-a reţinut că acesta are calitate procesuală dar nu ca obligat principal şi solidar cu instituţia la care funcţionează poliţiştii ci în raport de obligaţiile acestui minister de elaborarea a proiectului bugetului de stat în funcţie de datoriile fiecărui minister în parte.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Recurentul a susţinut printr-o primă critică că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă şi conţinut, prin hotărâre luată de puterea judecătorească, reprezintă o imixtiune în atribuţiile puterii legislative şi prin urmare o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţia României.
A mai susţinut şi că hotărârea instanţei de fond este deficitară şi în raport de lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, întrucât instanţa trebuia să observe că raportul de muncă este între reclamant pe de o parte şi instituţia în care aceştia îşi desfăşoară activitatea pe de altă parte.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 60-61 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire şi cererea va fi făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată.
Aceste dispoziţii legale au fost aplicate greşit de instanţa de fond, care a admis cererea de chemare în garanţie formulată împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor, deşi nu există un temei juridic pentru stabilirea răspunderii administrative a acestui minister faţă de intimatul-reclamant sau faţă de intimatul-pârât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Dispoziţiile legale invocate în cererea de chemare în garanţie, art. 4 din Legea nr. 500/2002 şi HG nr. 208/2005 nu prevăd o asemenea răspundere pentru ministerul recurent şi nu constituie temeiul unor raporturi juridice între această autoritate administrativă şi celelalte părţi în litigiu, astfel încât au fost greşit reţinute de instanţa de fond ca argumente de drept pentru admiterea cererii.
În consecinţă, soluţia de admitere a acestei cereri este nelegală şi în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi admis recursul şi se va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 3120 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4028/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4031/2008. Contencios → |
|---|
