ICCJ. Decizia nr. 4043/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4043/2008
Dosar nr. 5882/1/200.
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea depusă la C.S.M. la data de 4 iulie 2008 şi înregistrată pe rolul Înaltei Curşi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 iulie 2008 S.C. a formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată şi al dispoziţiilor art. 299 şi urm. C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei să constate că a dobândit acest grad prin numire în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Prahova.
Recurenta susţine prin motivele de recurs formulate următoarele:
- prin Hotărârea nr. 240/2006 a C.S.M., secţia pentru procurori s-a avizat favorabil numirea sa în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. ;
- numirea sa a fost făcută conform dispoziţiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe perioadă nedeterminată şi reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiţii speciale, având acelaşi efect ca şi promovarea realizată în urma unui concurs sau examen;
- prin numirea la D.I.I.C.O.T. potrivit dispoziţiilor legale în vigoare a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- în exercitarea funcţiei în care a fost numită, îndeplineşte acte ce intră în competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi beneficiază în fapt şi în drept de statutul şi remuneraţia acordată procurorilor din cadrul acestui parchet;
- procedura de numire a sa în cadrul D.I.I.C.O.T. este supusă unei proceduri speciale, instituită prin lege, respectiv art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 508/2004 şi art. 75 alin. (4)-(8) din Legea nr. 303/2004, procedură ce derogă de la cea instituită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004;
- prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 republicată în sensul că „la încetarea activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorii revin la parchetul de unde provin" nu are legătură cu recunoaşterea gradului profesional al acestora, cele două materii referindu-se la situaţii juridice distincte.
În susţinerea motivelor de recurs, recurenta invocă practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 650 din 3 iulie 2008 ca fiind legală şi temeinică cu următoarele argumente:
- recurenta a fost numită la D.I.I.C.O.T. din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti;
- este necesar a se face distincţie între „numirea" procurorilor la D.I.I.C.O.T. şi „promovarea" la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cele două instituţii fiind supuse unor condiţii şi proceduri diferite;
- potrivit art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 303/2004 republicată, promovarea procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional şi în limita posturilor vacante la parchete (inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie);
- astfel fiind numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta realizându-se doar conform dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, republicată, aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004;
- dispoziţiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepţie, supuse unei interpretări restrictive;
- procurorii numiţi la D.I.I.C.O.T. revin la încetarea activităţii la Pachetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- împrejurarea că sunt salarizaţi pe perioada îndeplinirii funcţiei la D.I.I.C.O.T. corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Referitor la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurentă, intimatul susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., precum şi cu legislaţia incidentă în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un nr. de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T. recurenta S.C. fiind menţionată la poziţia nr. 32 în enumerarea din hotărâre.
Plenul C.S.M. şi-a motivat hotărârea pronunţată şi atacată cu recurs astfel:
- procurorii vizaţi de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel şi nu au susţinut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
- D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă funcţionează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condiţiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile Legii nr. 303/2004.
- prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, care reprezintă „o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei cestora, are caracter permanent" şi „reprezintă un drept câştigat cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale".
- faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizaţi corespunzător Parchetului de le lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui parchet.
În esenţă, problema de drept vizează recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorului S.C. care a fost numită la D.I.I.C.O.T. în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acest fapt rezultând în mod expres şi fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, conform cărora:
Art. 1 alin. (1) Prin prezenta lege se înfiinţează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, este necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 508/2004 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziţii cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, recurenta S.C. a fost numită în funcţie de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2349 din 24 noiembrie 2006 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare interviului susţinut de recurentă şi avizului favorabil de numire în funcţie emis de Secţia pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 240 din 21 noiembrie 2006.
Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.
Rezultă aşadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituţiei promovării procurorilor şi cele ale instituţiei numirii acestora.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).
Aceleaşi necesităţi în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism explică şi existenţa în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor şi birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competenţe sau grade diferite, deoarece ei îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi structuri, şi anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere modalitatea de înfiinţare a D.I.I.C.O.T. şi de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare. Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism. materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detaşări sau delegări - instituţii care nu se confundă cu „numirea" în funcţie).
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurenta a fost numită în condiţiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene".
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergente de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian Împotriva României, nr.30658/05, §37-39).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
- rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei" {Zielinski şi Pradal & Gonzalez şi alţii împotriva Franţei, nr. 24846/94, §59; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98);
- cât priveşte menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale. ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică {mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României. nr.30658/05, §37-39);
-invocarea caracterului obligatoriu numai în privinţa problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanţă în cauza dedusă judecăţii deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezenţa unei practici contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie unică în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă, având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudenţe.
În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o priveşte pe recurenta S.C., motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului CS.M. în ceea ce o priveşte pe recurentă, va admite cererea acesteia şi îl va obliga pe intimat să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.C. împotriva Hotărârii Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 650 din 3 iulie 2008.
Anulează Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce o priveşte pe recurentă.
Obligă intimatul să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4042/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4046/2008. Contencios → |
|---|
