ICCJ. Decizia nr. 4132/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4132/2008
Dosar nr. 4470/2/200.
Şedinţa publică din 18 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3040 din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de numitulS.S., în contradictoriu cu A.N.P.C. şi având ca obiect anularea Ordinului nr. 163 din 27 martie 2007 emis de pârâtă, prin care reclamantului i-a fost suspendat raportul de serviciu.
A fost anulat ordinul atacat, pentru nelegalitatea sa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt: că prin ordinul în cauză s-a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu ale reclamantului, pe durata cercetării administrative asupra acestuia, începând cu 28 martie 2007; că măsura a fost luată în urma unei sesizări, pe motiv că reclamantul, având o funcţie de conducere la O.J.P.C. Brăila, ar putea influenţa, din această poziţie, cercetarea administrativă care-l vizează, referitoare la o abatere disciplinară a acestuia; că în perioada 26-31 martie 2007, reclamantul s-a aflat în concediu medical, dovedit cu certificat medical.
În drept, a reţinut instanţa că ordinul emis în perioada concediului medical încalcă dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 188/1999, care prevăd că raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate, în această situaţie, decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză.
A mai reţinut instanţa că, în raport cu dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. l)2 din Legea nr. 188/1999, care lasă la aprecierea autorităţii luarea măsurii suspendării, din actele premergătoare şi din ordinul atacat nu rezultă motivele care au determinat autoritatea să considere că reclamantul ar putea influenţa cercetarea administrativă, deoarece propunerea comisiei de disciplină este nemotivată în această privinţă.
A apreciat instanţa că, faptul în sine că reclamantul avea o funcţie de conducere, nu este o justificare suficientă în a considera că el ar putea influenţa cercetarea administrativă, în lipsa unor argumente de fapt care să motiveze măsura suspendării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă autoritatea pârâtă, A.N.P.C., cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurenta arată că instanţa a interpretat greşit actele deduse judecăţii şi a făcut o greşită aplicare a legii, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta arată că ordinul atacat, nefiind un act normativ, nu presupune o anumită procedură de întocmire şi că motivarea măsurii luate prin ordin se regăseşte în cuprinsul propunerii nr. 1/1658 din 27 martie 2007.
Arată recurenta că reclamantul confundă actul administrativ prin care se suspendă raportul de serviciu cu actul de sancţionare a funcţionarului public, care, conform art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003, trebuie să fie motivat.
Susţine recurenta că omisiunea din ordin a termenului în care el poate fi contestat şi a instanţei competente nu este sancţionată de Legea nr. 554/2004, care nu prevede asemenea elemente în mod imperativ.
În fine, în susţinerea legalităţii ordinului de suspendare, invocă recurenta dispoziţiile Legii nr. 7/2004 republicată, privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, ce statuează, ca principiu, prioritatea interesului public, în raport cu cel personal, în exercitarea funcţiei publice.
Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi modificată în tot, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
1.Legea funcţionarului public nr. 188/1999, în Capitolul XIX reglementează distinct, în trei secţiuni diferite: modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu.
În speţă, ordinul atacat a dispus suspendarea de drept a reclamantului, întemeiată pe dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. n) din lege. Or, suspendarea nu reprezintă o modificare a raportului de muncă şi, cu atât mai mult, o eliberare din funcţie, o încetare a raportului de serviciu.
Aşa fiind, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, căci a dat eficienţă unei norme prohibitive care nu era incidentă în situaţia de fapt şi juridică din cauza de faţă.
2.Dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. n) din lege condiţionează aplicarea măsurii suspendării de drept din funcţie de existenţa unei propuneri motivate a comisiei de disciplină, din care să rezulte că funcţionarul ar putea influenţa cercetarea administrativă.
În speţă, o asemenea propunere există şi ea este motivată credibil, dar şi suficient, întrucât funcţia reclamantului, de director executiv al OPC al judeţului Brăila, este, prin ea însăşi, argumentul suficient al capacităţii sale de a influenţa cercetarea administrativă.
3.În fine, în ceea ce priveşte, marja de apreciere a autorităţii în luarea măsurii de faţă, Curtea consideră că, în situaţia specială prevăzută de art. 94 lit. n) constatarea condiţiei prealabile prevăzute de text (aceea că „funcţionarul… poate influenţa cercetarea administrativă") este necesară, dar şi suficientă şi face ca măsura suspendării să devină obligatorie, din acel moment.
Aşadar, constatarea comisiei de disciplină constituie condiţia suficientă ca autoritatea să emită actul suspendării de drept, iar formalismul acestei măsuri este justificat nu numai de caracterul ei vremelnic, ci şi de garanţiile legale de care funcţionarul se bucură pe perioada suspendării, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din lege:
„Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioadă determinată, în condiţiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 3040 din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de S.S., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4129/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4140/2008. Contencios → |
|---|
