ICCJ. Decizia nr. 4166/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4166/2008
Dosar nr. 252/42/200.
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 decembrie 2007 Episcopia Ortodoxă a Buzăului şi Vrancei şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului" din municipiul Râmnicu Sărat au solicitat anularea deciziei nr. 1486 din 1 noiembrie 2007, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea lor pentru retrocedarea imobilelor situate în municipiul Râmnicu Sărat, reprezentând fosta stăreţie şi fostele chilii ale complexului mănăstiresc „Adormirea Maicii Domnului".
De asemenea, au cerut obligarea acestei autorităţi publice emitente şi a Consiliului local al municipiului Râmnicu Sărat să-i restituie acele bunuri care au servit drept cancelarie a parohiei, după cel de al doilea război mondial şi până în anul 1950, când au fost preluate de Statul român.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că bunurile imobile în discuţie au aparţinut iniţial fostei mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului" din Râmnicu Sărat, transformată apoi, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului", formând latura nordică a mănăstirii, iar după desfăşurarea acesteia în baza Legii de secularizare a averilor mănăstireşti din anul 1863, întregul complex mănăstiresc a devenit parohia şi respectiv, biserica „Catedrala comunei urbane Râmnicu Sărat".
Întrucât în cadrul acestui complex se află şi palatul domnitorului Constantin Brâncoveanu, au funcţionat acolo, între cele două războaie mondiale, tribunalul şi o unitate de pompieri. Ulterior, i s-au luat parohiei chiliile în care a funcţionat stăreţia şi cancelaria parohială şi au fost amenajate Muzeul orăşenesc şi biblioteca.
Reclamantele au precizat că după restaurarea clădirii Palatului Domnesc, în şedinţa din 19 ianuarie 2006, Consiliul local al municipiului Râmnicu Sărat a avizat favorabil solicitarea lor pentru restituirea corpului de chilii existent, deoarece muzeul va fi mutat în Palat.
Pe de altă parte, prin Decizia civilă nr. 216 din 7 februarie 2006, pronunţată în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Râmnicu Sărat, Tribunalul Buzău a recunoscut dreptul de proprietate al Episcopiei Ortodoxe a Buzăului asupra bisericii parohiale, cu clopotniţa, casa parohială din incintă şi anexele ei, inclusiv terenul aferent în suprafaţă de 3103 mp.
În sfârşit, reclamantele au arătat că, chiliile cu privire la care au solicitat retrocedarea sunt separate de Palatul Domnesc, iar biserica este monument istoric de categoria A şi se intenţionează utilizarea chiliilor pentru paraclis în vederea oficierii slujbelor de înmormântare şi alte servicii religioase.
Prin sentinţa civilă nr. 96 din 2 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că o atare soluţie se impune deoarece în temeiul Legii secularizării averilor mănăstireşti, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului" din municipiul Râmnicu Sărat a fost desfiinţată şi clădirile din jurul bisericii care au aparţinut complexului mănăstiresc au fost preluate de administraţia locală, funcţionând în ele diferite instituţii publice.
S-a apreciat că în aceste condiţii, în mod corect pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a reţinut că imobilele în litigiu nu pot face obiectul retrocedării în baza OUG nr. 94/2000, întrucât ele nu au fost preluate de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, ci la o dată anterioară.
Împotriva sentinţei, reclamantele Episcopia Ortodoxă a Buzăului şi Vrancei şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului" din municipiile Râmnicu Sărat au declarat recurs.
Recurentele au susţinut că în mod greşit prima instanţa a respins acţiunea deoarece în realitate, bunurile imobile în litigiu sunt din punct de vedere al destinaţiei lor, bunuri sacre, în sensul dispoziţiilor art. 170 pct. 1 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut prin HG nr. 53/2008.
Prin urmare, ele sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, neputând trece în proprietatea comunei urbane Râmnicu Sărat.
Chiar dacă în decursul timpului au fost folosite în alte scopuri, aceste imobile au rămas bunuri bisericeşti, în proprietatea Bisericii, situaţie de natură să justifice demersul făcut pentru retrocedarea lor către recurente.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000, republicată, imobilele care au aparţinut cultelor religioase şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Aplicaţiunea acestei norme juridice a fost făcută în speţă în mod corect de prima instanţă, care a stabilit că stăreţia şi chiliile fostului complex mănăstiresc „Adormirea Maicii Domnului" din municipiul Râmnicu Sărat nu au fost preluate de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, ci la o dată anterioară.
Justeţea acestei constatărieste susţinută de mai multe înscrisuri care nu au fost combătute de reclamante prin alte mijloace de probă concludente.
Astfel, din sinopticul cronologic al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului" Râmnicu Sărat, rezultă că în luna decembrie 1863, în baza Legii secularizării averilor mănăstireşti s-a desfiinţat mănăstirea şi a început un proces de degradare rapidă a construcţiilor existente.
În extrasul-copie din tabelul imobilelor şi bunurilor care formează obiectul proprietăţii comunei Râmnicu Sărat, în anul 1942, este menţionat „Localul Primăriei Centrale", situat în strada (clădiri şi teren de 1319 mp) arendat ca birouri comunale şi secţie de pompieri (fila 47), iar în anexa la Situaţia juridică şi locativă a Complexului Brâncovenesc Râmnicu Sărat, fostă primărie oraş, întreprindere comercială şi în prezent muzeu municipal s-a consemnat că bunul imobil aparţine domeniului public al municipiului Râmnicu Sărat.
S-a precizat totodată, că bunului respectiv i-au fost ataşate după anul 1948 un etaj parţial cu 8 camere, un hol şi două magazii cu două grupuri sanitare în suprafaţă de 530 mp.
În sfârşit, cu adresa nr. 3070 din 13 mai 2005, Primăria municipiului Râmnicu Sărat a comunicat reclamantei Episcopia Buzăului că cele două clădiri aparţinând Muzeului Municipal Râmnicu Sărat (Casa Domnească şi Stăreţia) sunt proprietate publică a municipiului conform Legii nr. 213/1998 şi înscrise ca atare la poziţia 503 din anexa la HG nr. 1348/2001.
Rezultă deci fără echivoc din aceste mijloace de probă că bunurile imobile în litigiu, care iniţial au făcut parte integrantă din fostul complex mănăstiresc „Adormirea Maicii Domnului" din Râmnicu Sărat au primit după anul 1863 alte destinaţii decât aceea care interesează practicarea cultului religios, fiind preluate anterior datei de 6 martie 1945 de către autoritatea administraţiei publice locale şi trecute în domeniul public al municipiului Râmnicu Sărat.
În consecinţă, în mod judicios prima instanţă a concluzionat că, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 1 alin. (1) al OUG nr. 94/2000, republicată, bunurile respective nu puteau constitui obiectul unei decizii de retrocedare emisă de către pârâte Comisia specială de retrocedare, constituită pentru aplicarea acestui act normativ.
Având în vedere argumentele expuse în cele ce preced şi inexistenţa în cauză a unor motive de casare de ordine publică, care conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele Episcopia Ortodoxă a Buzăului şi Vrancei şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului" împotriva sentinţei civile nr. 96 din 2 aprilie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4165/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4167/2008. Contencios → |
|---|
