ICCJ. Decizia nr. 4171/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4171/2008
Dosar nr. 143/42/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 18 februarie 2008, reclamanta SC M. SA Târgovişte a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea art. 121 alin. (5) din Norma metodologică din 22 ianuarie 2004 pentru aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi obligarea pârâtului să dispună neaplicarea măsurii revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal în cazul suspendării acelei autorizaţii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, potrivit legii, dacă deficienţele constatate de organul de control ce atrag revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal sunt remediate în termen de 10 zile de la comunicare, nu se mai dispune revocarea autorizaţiei.
Întrucât suspendarea autorizaţiei este o măsură prealabilă revocării ce se aplică pentru încălcări ale unor prevederi legale specifice mai puţin grave, apare ca lipsit de raţiune, susţine reclamanta, să nu se beneficieze de exonerare în cazul remedierii deficienţelor.
În şedinţa publică din 21 martie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de Ministerului Economiei şi Finanţelor, prin care s-a susţinut legalitatea hotărârii de guvern atacate şi s-a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa nr. 77 din 21 martie 2008, instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată, admiţând cererea de intervenţie în interesul Guvernului României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale prin dispoziţiile pct. 12 alin. (5) din HG nr. 44/2004 completată prin HG nr. 213/2007, măsurile de suspendare respectiv de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal fiind determinate de cauze diferite, ce generează efecte juridice distincte, cu beneficii diferite pentru fiecare agent economic în sarcina căruia s-a constatat o încălcare cu sau fără consecinţe fiscale.
Prin reglementarea diferită a cauzelor în care se aplică cele două măsuri, voinţa legiuitorului a fost de a se asigura respectarea disciplinei financiare în materia antrepozitului fiscal, suspendarea autorizaţiei fiind limitată în timp, cu consecinţa păstrării valabilităţii autorizaţiei după expirarea perioadei de suspendare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC M. SA Târgovişte, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a reluat argumentele invocate în acţiune, arătând că este lipsită de logică aplicarea beneficiului nedispunerii măsurii revocării autorizaţiei exclusiv la această sancţiune, când se presupune că încălcările constatate sunt mai grave şi lipsa unei clemenţe similare în situaţia suspendării autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Analizând actele şi lucrărilor dosarului în raport de motivele invocare şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea interpretând corect dispoziţiile art. 185 din Legea nr. 571/2003 privind anularea, revocarea şi suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, în aplicarea cărora au fost emise normele metodologice prevăzute la pct. 121 din HG nr. 44/2004, astfel cum a fost completat şi modificat prin HG nr. 213/2007.
În conformitate cu alin. (5) pct. 121 din norme, comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale nu mai dispune măsura de revocare a autorizaţiei atunci când deficienţele care atrag această măsură nu au în mod evident consecinţe fiscale şi sunt remediate în termen de 10 zile de la comunicare. De regulă, această posibilitate se aplică situaţiilor în care deficienţa este de natură obiectivă, independentă de voinţa antrepozitarului autorizat.
Or, în ceea ce priveşte măsura suspendării autorizaţiei de antrepozit fiscal, această măsură se aplică pe o perioadă determinată de timp pentru situaţii precise care reprezintă fapte contravenţionale, au implicaţii fiscale directe sau indirecte şi sunt de natură subiectivă, legate de intenţia antrepozitarului autorizat.
Referitor la emiterea actului administrativ în discuţie HG nr. 213/2007 prin care a fost introdus pct. 121 alin. (5), se constată că au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului României pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre aprobare.
În consecinţă, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M. SA prin administrator C.G. împotriva sentinţei civile nr. 77 din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4170/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4172/2008. Contencios → |
|---|
