ICCJ. Decizia nr. 627/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 627/2008
Dosar nr. 243/45/2007
Şedinţa publică de Ia 19 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, reclamanţii C.G., D.P., F.D., G.C. şi P.T. au chemat în judecată M.I., M.P., M.F.P. şi D.N.A., pentru a fi obligaţi: să le plătească drepturile salariale reprezentând sporul de misiune permanentă, sporul de fidelitate şi sporul pentru documente clasificate, actualizate cu indicele de inflaţie; ca M.I. să opereze în documentele echivalente carnetului de muncă modificările ce ar surveni ca urmare a admiterii acţiunii şi ca M.F.P. să includă în buget sumele necesare plăţii drepturilor salariale, plus cheltuielile de judecată, pe motiv că sunt ignorate dispoziţiile OG nr. 38/2003 şi ale Legii nr. 444/ 2006.
Pârâtul M.I.R.A. a invocat, prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pe motiv că acordarea drepturilor salariale solicitate cade în competenţa instituţiei publice unde reclamanţii au fost detaşaţi, respectiv D.N.A., conform prevederilor anexei 4 la OG nr. 38/2003.
M.P. şi D.N.A. au invocat, prin întâmpinările depuse, excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi de a soluţiona pricina, excepţie ce a fost respinsă prin încheierea din 15 octombrie 2007, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor pe motiv că aceştia sunt salarizaţi potrivit reglementărilor aplicabile judecătorilor şi procurorilor, conform opţiunii exprimate, în condiţiile în care art. 6 din OG nr. 38/2003 a fost suspendat prin art. 2 din OUG nr. 118/2004, iar OUG nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea OUG 43/2002 exclude ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. din categoria ofiţerilor beneficiari ai sporului de misiune permanentă, nemaifacând referire expresă la aplicarea art. 2 din OG nr. 38/2003.
În ceea ce priveşte sporul pentru documente clasificate, pârâţii au invocat faptul că nici M.J. şi nici alte instituţii din sistemul judiciar nu sunt vizate de reglementarea instituită prin OG nr. 19/2006, care a fost aprobată prin Legea nr. 444/2006, la nivelul D.N.A. neexistând vreo reglementare referitoare la categoriile de personal care pot beneficia de acest spor şi la condiţiile acordării lui.
Instanţa, din oficiu, a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.F.
Prin sentinţa civilă nr. 172/ CA din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea introdusă de reclamanţii C.G., D.P., F.D., G.C. şi P.T., în contradictoriu cu pârâţii M.P., Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. şi D.N.A.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.I.R.A.
A respins acţiunea introdusă de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.F. şi a respins acţiunea introdusă de reclamanţi în contradictoriu cu acesta.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că în absenţa unui act de recunoaştere a dreptului ori a unui act modificator al elementelor salarizării, prevăzute în ordinul de numire în funcţie, reclamanţii nu pot pretinde obligarea pârâţilor la plata unor sporuri a căror aplicabilitate se contestă, în condiţiile în care ei nu au urmat procedura prescrisă de legiuitor pentru a-şi valorifica pretinsul drept.
Curtea a mai reţinut că funcţionarii publici nu sunt îndreptăţiţi a cere Instanţei, pe o cale ocolită, să oblige instituţia cu care sunt în raporturi de serviciu să le plătească vreo sumă cu titlu de drepturi salariale, întrucât plata trebuie să succeadă recunoaşterii dreptului, ca una ce reprezintă efectul şi nu faptul generator al litigiului, cu atât mai mult cu cât, prin acţiune, se cere ca M.I. „să opereze modificările ce ar surveni ca urmare a admiterii acţiunii".
Împotriva sentinţei civile sus menţionate au declarat recurs C.G., D.P., F.D., G.C. şi P.T.
1. În motivarea cererii, recurenţii susţin că Instanţa de Fond a considerat în mod greşit că ei ar fi optat pentru sistemul de salarizare aplicabil în reţeaua M.J., deducând aceasta din situaţia că reclamanţii nu au contestat ordinul de numire în ceea ce priveşte salarizarea.
Arată recurenţii că sporul de misiune permanentă, conform dispoziţiilor art. 2 din OG nr. 38/2003 face parte din salariul de bază al poliţiştilor şi le-a fost acordat de către D.N.A. de la numirea în funcţie până în octombrie 2005, iar sporul de fidelitate prevăzut de dispoziţiile art. 6 din aceeaşi ordonanţă le-a fost plătit până în decembrie 2004, fără a li se modifica ordinele de numire.
Consideră recurenţii că, în aceste condiţii, nu aveau motive să conteste ordinele de numire iniţiale. Pe de altă parte, arată recurenţii că la data numirii fiecăruia nu era încă în vigoare OUG nr. 27/2006, astfel încât procedura prevăzută de dispoziţiile art. 32 din aceasta nu era aplicabilă.
Susţin recurenţii că obiectul acţiunii lor nu a fost obligarea D.N.A. să modifice ordinele lor de numire în funcţie, ci obligarea D.N.A. de a continua plata drepturilor salariale legale primite iniţial.
În virtutea acestui raţionament, consideră recurenţii că este vorba despre un drept câştigat ce derivă din raportul de muncă, cele două sporuri neputând fi anulate ori suspendate.
2. În ceea ce priveşte sporul pentru informaţii clasificate, prevăzut de dispoziţiile OG nr. 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006, susţin recurenţii că au înţeles să solicite obligarea pârâţilor la plata acestuia, ca spor instituit ulterior emiterii ordinelor lor de numire.
În argumentarea temeiniciei acestui drept, recurenţii arată că au calitatea de funcţionari publici cu statut special, lucrând cu informaţii clasificate, pe baza certificatelor de securitate, iar domeniul de activitate în care lucrează face parte din „siguranţa naţională", astfel cum este ea definită de Legea siguranţei naţionale.
În fine, consideră recurenţii că dacă legea prevede expres căror categorii de persoane se acordă acest spor, iar ei au dovedit că se încadrează în această categorie, aplicarea legii nu poate rămâne la aprecierea conducătorilor de instituţii, aceştia având doar dreptul de a stabili condiţiile de acordare a sporului şi cuantumul lui.
3. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a M.F.P., recurenţii invocă dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 22/2002, aprobate prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă, astfel încât pentru realizarea drepturilor salariale, este necesară includerea sumelor acordate cu acest titlu în bugetul M.P. (ca ordonator principal de credite).
Recursul nu se fondează.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege, Poliţia Română este o instituţie specializată a statului având ca scop asigurarea ordinii publice, iar poliţistul este un funcţionar public civil cu statut special.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002 - 24 iunie 2002, nu a fost adoptată concomitent o lege privind salarizarea poliţiştilor, astfel încât dispoziţiile art. 78 alin. (2) ale acesteia statuează aplicarea pentru poliţişti a dispoziţiilor legale referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională. Aceasta este o trimitere implicită la dispoziţiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordin publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.
Recursul legiuitorului, pe termen scurt, la un sistem de salarizare de împrumut nu schimbă însă calitatea poliţistului de funcţionar public civil, cu un statut special decurgând din riscurile funcţiei sale de apărător al ordinii publice, şi nu-l plasează în sistemul siguranţei naţionale, indiferent dacă îşi desfăşoară activitatea în cadrul M.I. ori în cadrul P.N.A.
Din acest motiv, trebuie amendată susţinerea recurenţilor că încadrarea lor la P.N.A. (ulterior D.N.A.) i-ar fi plasat într-o activitate specială ţinând de siguranţa naţională; argumentele contrare rezultă, pe de o parte, din Legea siguranţei naţionale, iar pe de altă parte, din normele de organizare şi funcţionare a P.N.A. (D.N.A.) care definesc rolul şi scopul acestuia.
În speţă, în legătură cu statutul special al recurenţilor, se constată interferenţa a trei domenii distincte reglementate diferit: cel al Parchetului specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie (P.N.A.), reglementat de dispoziţiile OUG nr. 43/2002; cel al Poliţiei Române, reglementat de Legea nr. 360/2002 şi de OG nr. 38/2003 privind salarizarea poliţiştilor; în fine, cel al justiţiei, reglementat succesiv, în ceea ce priveşte salarizarea, de către Legea nr. 50/1996 republicată în 1999, cu modificările şi completările ulterioare; de OUG nr. 177/2002 şi de OUG nr. 27/2006.
Dar trecerea recurenţilor de la un sistem la altul a avut loc conform unor reguli speciale.
Astfel, din punctul de vedere al statutului său, fiecare poliţist, ofiţer de poliţie judiciară, încadrat la P.N.A. (D.N.A.) rămâne un funcţionar public cu statut special, dar va fi salariat conform normelor de excepţie, aplicabile poliţiştilor care îndeplinesc funcţii în afara M.I., prevăzute în anexa 4 pct. l lit. a) şi b) din OG nr. 38/2003, norme care derogă de la dispoziţiile art. 2, 6 şi 11 din aceeaşi ordonanţă, în ceea ce priveşte sporul pentru misiune permanentă şi cel de fidelitate.
Este adevărat că, iniţial, dispoziţiile art. 28 alin. (3) din OUG nr. 43/2002 (M. Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002) prevedeau că ofiţerii de poliţie judiciară beneficiază de drepturile băneşti şi materiale prevăzute în Legea nr. 138/1999, precum şi de drepturile prevăzute de legislaţia specială pentru personalul militar. Trimiterea din acest text la Legea nr. 138/1999 s-a făcut la un moment la care nu fusese încă adoptat un sistem de salarizare special pentru poliţişti.
Ulterior, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003), dispoziţiile art. 28 alin. (3) din OUG nr. 43/2002 au fost modificate, prevăzând imperativ că salarizarea ofiţerilor de poliţie judiciară încadraţi în P.N.A. (şi exercitându-şi atribuţiile conform art. 10 din OUG nr. 43/2002) se va face cu indemnizaţia prevăzută de anexa 1 cap. A nr. 18 la OUG nr. 177/2002, ca unică formă de salarizare.
Mai apoi, prin OUG nr. 24/2004 (M. Of. nr. 365 din 27 aprilie 2004) s-a dat o altă formulare alin. (3) al art. 28 din OUG nr. 43/2002: „ofiţerii de poliţie judiciară din P.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003(...) precum şi în prezenta ordonanţă de urgenţă. Aceştia sunt salarizaţi potrivit anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 29 din OUG nr. 177/2002".
De asemenea, prin Legea nr. 601/2004 (M. Of. nr. 1227 din 20 decembrie 2004), de aprobare a OUG nr. 24/2004, dispoziţiile art. 28 alin. (3) au fost din nou modificate, în sensul că: ofiţerii de poliţie judiciară din P.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute la art. 11 şi în anexa nr. 4 la OG nr. 38/2003, precum şi de drepturile prevăzute în OUG nr. 43/2002, iar salariul pentru funcţia îndeplinită de ei se stabileşte conform anexei nr. 1 cap. A nr. crt. 29 din OUG nr. 177/ 2002.
În fine, prin OUG nr. 134/2005 (M. Of. nr. 899 din 7 octombrie 2005) s-a dat o nouă formulare alin. 3 al art. 28: „ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la OUG nr. 38/2003 (…) precum şi de drepturile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă".
Dincolo de o anumită inconsecvenţă a reglementării, evidentă în succesiunea actelor normative mai sus arătată, este cert însă că intenţia legiuitorului a fost ca, sub aspectul salarizării, să asimileze ofiţerii de poliţie judiciară care lucrează în cadrul D.N.A. cu magistraţii, mai exact cu procurorii, ca efect al aplicării normelor de excepţie din anexa 4 la OG nr. 38/2003, împreună cu cele ale OUG nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor.
În realitate, singura perioadă în care, teoretic, ofiţerii de poliţie judiciară încadraţi la P.N.A. (D.N.A.) ar fi putut primi sporul de misiune permanentă şi pe cel de fidelitate conform legii a fost: 24 iunie 2002 - 2 februarie 2003, adică intervalul de la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, care prevedea aceste sporuri, la intrarea în vigoare a OG nr. 38/2003 care a introdus normele de excepţie din anexa 4 pct. 1.
Separat, sporul pentru misiune permanentă ar fi putut fi acordat în intervalul 20 decembrie 2004 - 7 octombrie 2005, ca perioadă de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 601/2004 care prevedeau expres aplicarea art. 11 şi a anexei 4 din OG nr. 38/2003 şi până la intrarea în vigoare a OUG nr. 134/2005 care a înlăturat aplicarea art. 11 ofiţerilor de poliţie judiciară încadraţi la D.N.A.
Aşa fiind, nu este relevant în speţă, dacă recurenţii ar fi primit ori au primit aceste sporuri şi în alte perioade decât cele arătate, câtă vreme în discuţie este existenta sau nu a temeiului legal de acordare a lor pentru perioadele menţionate în acţiune.
Or, în speţă, nu există un temei legal pentru ca recurenţilor să li se recunoască dreptul la plata acestor sporuri conform solicitării din acţiune.
Dispoziţiile pct. 1 lit. c) şi b) din anexa 4 la OG nr. 38/2003 stabilesc expres drepturile salariale ale ofiţerilor care lucrează în afara M.I., iar modul în care este formulat textul lit. a) trimite la: „salariul de bază pentru funcţia îndeplinită" din art. 3 alin. (1) al OG nr. 38/2003; „sporul de vechime" din ordonanţă şi la „indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit legislaţiei care se aplică în unităţile respective".
Aşadar, excluderea aplicării art. 6 şi 11 din OG nr. 38/2003 este evidentă.
În aceste condiţii legale, situaţia de fapt că recurenţii au optat sau nu, conform anexei 4 pct. 1 lit. c) din OG nr. 38/2003, este irelevantă juridic.
Este însă reală şi relevantă o altă situaţie de fapt existentă în speţă, aceea că flecare dintre recurenţi şi-a asumat statutul acordat prin ordinul de numire, inclusiv în ceea ce priveşte salarizarea, astfel încât Instanţa de Fond a reţinut în mod corect că acţiunea, astfel cum a fost formulată, putea fi admisibilă în principiu numai consecutiv unei contestări a ordinelor de numire iniţiale care să aibă drept efect modificarea lor corespunzător normelor de salarizare aplicabile legal.
În absenţa unei asemenea modificări, este irelevantă invocarea unui precedent în plata acestor sporuri, iar teoria drepturilor câştigate, invocată de recurenţi nu poate fi primită în speţă, căci nu poate fi câştigat un drept acordat fără temei legal.
În fine, în privinţa sporului pentru activitatea cu documente clasificate temeiul juridic al solicitării sale de către recurenţi este OG nr. 19/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 444/2006. Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din ordonanţă, astfel cum au fost modificate, prevăd principiul acordării acestui spor „pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate", dar numai persoanelor care activează în „instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională", în calitatea lor de cadre militare, funcţionari publici cu statut special, militari angajaţi pe bază de contract şi personal civil.
Recurenţii sunt funcţionari publici civili cu statut special, dar ei sunt încadraţi la D.N.A. ca parte componentă a autorităţii judecătoreşti, astfel încât textul legal sus arătat nu le este aplicabil.
În raport cu argumentele de mai sus privind lipsa de temei legal a solicitării recurenţilor, problema calităţii procesuale pasive a M.F.P. (actualul M.E.F.) devine irelevantă. Oricum, Instanţa de Fond a soluţionat legal excepţia, având în vedere specificul raporturilor de serviciu ale reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.G., D.P., F.D., G.C. şi P.T. împotriva sentinţei civile nr. 172/ CA din 26 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 596/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 631/2008. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
