ICCJ. Decizia nr. 683/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 683/2008
Dosar nr. 980/2/2007
Şedinţa publică de la 21 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 09 februarie 2007 sub nr. 980/2/2007, reclamanţii C.B., B.S., V.M., A.I., S.C., P.M., A.M.C., T.S., S.C.V., S.F., M.A.E., P.E.M., O.D., L.A., M.C., D.R.B., G.M., B.S.D., D.N., S.N., I.A., W.M., G.D., L.C.A., P.A., C.D., Z.L., Z.A., C.A.D., A.A., D.C., B.I., G.A., P.I., S.O.C., S.F., E.A., D.E., M.M.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale obligarea pârâtei la plata primei de vacanţă pentru anii 2001, 2002 şi 2006.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în perioada 2001-2002 şi 2006 au avut calitatea de funcţionar public în cadrul Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi potrivit art. 33 alin. (2), devenit art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, au dreptul, pe lângă îndemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, însă până în prezent nu au beneficiat de aceste sume, deoarece s-a dispus suspendarea dispoziţiilor prin O.U.G. nr. 33/2001 şi ulterior prin legile bugetului de stat, până în anul 2006, când suspendarea dreptului şi-a încetat activitatea. Reclamanţii au mai arătat că suspendarea dreptului este neconstituţională, întrucât exerciţiul unor drepturi nu poate fi restrâns decât în anumite condiţii, limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1663 din 13 iunie 2007, a admis acţiunea reclamanţilor C.B., B.S., V.M., A.I., S.C., P.M., A.M.C., T.S., S.C.V., S.F., M.A.E., P.E.M., O.D., L.A., M.C., D.R.B., G.M., B.S.D., D.N., S.N., I.A., W.M., G.D., L.C.A., P.A., C.D., Z.L., Z.A., C.A.D., A.A., D.C., B.I., G.A., P.I., S.O.C., S.F., E.A., D.E., M.M.F. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale. A obligat pârâta la plata către reclamanţi a primei de vacanţă pe perioada anilor 2001-2002-2003-2004-2005-2006, pe perioada în care au deţinut funcţia de funcţionar public, după caz, actualizată cu rata inflaţiei.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, reclamanţii au făcut dovada calităţii de funcţionar public, desfăşurându-şi activitatea în cadrul instituţiei pârâte, în cursul anilor 2001-2006 şi că, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. S-a reţinut, de asemenea, că, întrucât la data sesizării instanţei nu mai erau în vigoare normele legale de suspendare a acordării primei de concediu cenzurarea legalităţii acestor suspendări revine potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţei de fond. Normele de suspendare contravin dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României privind cazurile în care se poate restrânge exerciţiu unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, instanţa de fond a avut în vedere că, deşi exerciţiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat în perioada 2001-2006, aceasta nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect doar imposibilitatea temporară a realizării lui.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen – pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, deşi reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata primei de concediu pe anii 2001, 2002 şi 2006, instanţa a înţeles în mod greşit perioadele pentru care se cere acordarea primei de concediu. Totodată, recurenta susţine că, întrucât funcţionarii publici nu au beneficiat de prime de concediu în perioada solicitată, acordarea acestui drept fiind suspendată prin legile bugetare anuale, în mod greşit pârâta-recurentă a fost obligată la plata primelor de concediu.
Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:
Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată în anii 2001-2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa dreptului.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/08.12.1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că dreptul nu există în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi practic să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Cât priveşte critica privind perioada pentru care s-a acordat reclamanţilor prima de concediu se reţine că instanţa de fond a avut în vedere în pronunţarea soluţiei, pentru fiecare reclamant, perioada în care acesta a făcut dovada calităţii sale de funcţionar public la instituţia pârâtă, potrivit adeverinţei depuse şi înscrisurilor din carnetul de muncă.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a, coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei civile nr. 1663 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 682/2008. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 685/2008. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
