ICCJ. Decizia nr. 701/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 701/2008
Dosar nr. 843/59/2007
Şedinţa de la 21 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 mai 2007 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, decţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.I. SRL Arad, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Vamală Timişoara, Autoritatea Naţională a Vămilor şi A.N.A.F., a solicitat instanţei să dispună:
- anularea deciziei nr. 2174 din 31 ianuarie 2007 emisă de Direcţia Regională Vamală Timişoara pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal;
- anularea deciziei nr. 102 din 23 aprilie 2007 emisă de A.N.A.F., prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei de regularizare;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 10 iulie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea deciziei de regularizare şi a deciziei prin care a fost soluţionată contestaţia societăţii.
În motivarea sentinţei pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, aspectele arătate în continuare:
În perioada decembrie-martie 2005, SC M.I. SRL Arad a efectuat 13 importuri constând în utilaje pentru desfăşurarea obiectului său de activitate cu exonerarea de la plata în vamă a TVA, conform art. 157 alin. (3) C. fisc., beneficiind de certificate de exonerare de plata în vamă a TVA, conform art. 2 alin. (49) din Normele privind procedura de acordare a certificatelor de exonerare de la plata în vamă a TVA pentru importurile prevăzute la art. 157 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1219/2004.
Cu ocazia controlului vamal ulterior, s-a constatat că SC M.I. SRL Arad a vândut bunurile importate către SC E. SA Bucureşti.
Pe baza acestei constatări, Direcţia Regională Vamală Timişoara, prin decizia de regularizare, a reţinut în sarcina societăţii reclamante obligaţia de a plată a sumei de 1.994.007 RON, reprezentând TVA şi majorări de întârziere, datorată în baza art. 144 lit. c) din Legea nr. 141/1997, coroborate cu art. 394 alin. (2) din H.G. nr. 1194/2001, art. 136 şi art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc. şi art. 2 alin. (4) din Norma aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1219/2004, ca urmare a încălcării art. 71 din Legea nr. 141/1997 prin schimbarea destinaţiei mărfurilor constând în vânzarea acestora către SC E. SA Bucureşti.
Curtea de apel a reţinut că temeiul de drept al emiterii deciziei de regularizare îl reprezintă prevederile:
- art. 144 lit. c) din Legea nr. 141/1997 privind C. vam. (aplicabil raportului juridic dedus judecăţii; Legea nr. 141/1997 a fost abrogată de Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României), potrivit cărora „Datoria vamală ia naştere şi în următoarele cazuri (…) utilizarea mărfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de taxe vamale”;
- art. 394 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a C. vam. aprobat prin H.G. nr. 1114/2001 (aplicabil raportului juridic dedus judecăţii; H.G. nr. 1114/2001 a fost abrogată de H.G. nr. 707/2006), potrivit cărora „În cazul în care mărfurile urmează să fie utilizate în alte scopuri decât destinaţia declarată sau autoritatea vamală constată că au fost utilizate în alte scopuri, sunt aplicabile prevederile art. 71 C. vam. al României”;
- art. 136 şi art. 157 alin. (3) C. fisc., conform cărora „în cazul unui import de bunuri, TVA devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislaţiei vamale în vigoare”, respectiv „Prin derogare de la alin. (2), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele înregistrate ca plătitori de TVA care au obţinut certificatele de exonerare prevăzute la alin. (4), pentru următoarele: (…) a) importul de maşini industriale, utilaje tehnologice, instalaţii, echipamente, aparate de măsură şi control, automatizări, destinate realizării de investiţii, precum şi importul de maşini agricole şi mijloace de transport destinate realizării de activităţi productive”;
- art. 2 alin. (4) din Norma privind procedura de acordare a certificatelor de exonerare de la plata în vamă a TVA pentru importurile prevăzute la art. 157 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1219/2004, potrivit cărora „În cazul maşinilor industriale, utilajelor tehnologice, instalaţiilor, echipamentelor, aparatelor de măsură şi control, automatizărilor, certificatele de exonerare de la plata în vamă a TVA pot fi solicitate de importatorii care realizează investiţii proprii”.
Curtea de apel a constatat că în mod eronat organele vamale au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată a TVA în temeiul art. 394 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a C. vam., aprobat prin H.G. nr. 1114/2001 care fac referire la prevederile art. 71 C. vam., potrivit cărora „importatorii sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior declaraţiei vamale, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligaţi să înştiinţeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări”.
În acest sens, instanţa a reţinut că SC M.I. SRL Arad nu a beneficiat de un tratament tarifar favorabil conform art. 68 C. vam., în sensul de reducere sau exceptare de drepturi vamale, aşa cum susţine Direcţia Regională Vamală Timişoara, ci a beneficiat în mod legal de exonerarea de la plata în vamă a TVA potrivit art. 157 alin. (3) C. fisc. în considerarea certificatelor de exonerare eliberate de D.G.F.P. Arad în temeiul Normei aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1219/2004.
Împotriva sentinţei civile nr. 175 din 10 iulie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara (fosta Direcţie Regională Vamală Timişoara), în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, şi D.G.F.P. Arad în reprezentarea A.N.A.F.
1. În motivarea recursului declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele:
I. În temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea recurată nu cuprinde motivele de drept şi raţionamentele logico-juridice pe care se sprijină soluţia pronunţată, în condiţiile în care instanţa de fond s-a rezumat doar la prezentarea situaţiei de fapt şi a textelor de lege aplicabile.
II. În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 71 C. vam. şi ale art. 394 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a C. vam., aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, întrucât SC M.I. SRL Arad a beneficiat de exonerare de la plata în vamă a TVA în vederea realizării de investiţii proprii, în temeiul art. 157 alin. (3) C. fisc., iar nu în considerarea bunurilor importate.
Datorită împrejurării că a vândut ulterior bunurile importate către SC E. SA Bucureşti, intimata-reclamantă SC M.I. SRL Arad nu a respectat condiţia esenţială pentru acordarea exonerării, şi anume menţinerea destinaţiei bunurilor – realizarea de investiţii – fiind astfel încălcate prevederile art. 71 C. vam. coroborat cu art. 157 alin. (3) C. fisc.
Exonerarea de la plata în vamă a TVA a fost acordată în vederea realizării de investiţii proprii şi nu mărfurilor importate.
Intimata-reclamantă nu este exonerată de la plata în vamă a TVA pentru faptul că a achitat şi dedus TVA aferentă vânzării bunurilor importate către SC E. SA Bucureşti.
2. În motivarea recursului declarat de D.G.F.P. Arad în reprezentarea A.N.A.F., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele:
I. În temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea recurată nu cuprinde motivele de drept şi raţionamentele logico-juridice pe care se sprijină soluţia pronunţată, în condiţiile în care instanţa de fond s-a rezumat doar la prezentarea situaţiei de fapt şi a textelor de lege aplicabile.
II. În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
- În mod legal organele de control au făcut aplicarea art. 71 C. vam., întrucât intimata-reclamantă nu a folosit utilajele importate în vederea realizării de investiţii proprii, ci le-a comercializat către o altă societate;
- În mod greşit instanţa de fond a reţinut că sumele reprezentând TVA pentru care societatea a beneficiat de exonerare nu reprezintă o taxă prevăzută la importul de mărfuri;
- În mod greşit a reţinut instanţa de fond că art. 144 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 141/1997 este aplicabil doar pentru taxele vamale, iar nu şi pentru TVA în vamă;
- În mod greşit a reţinut instanţa fondului că importul cu obligaţia de respectare a destinaţiei finale a mărfurilor şi importul reglementat de art. 157 C. fisc. sunt două regimuri vamale care se exclud reciproc; este eronată aprecierea instanţei de fond referitoare la faptul că nu a fost schimbată destinaţia bunurilor.
Prin concluziile scrise depuse la data de 21 februarie 2007, ora 14:11, recurenta-pârâtă A.N.A.F. reiterează în esenţă susţinerile din cererea de recurs.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC M.I. SRL Arad solicită respingerea recursurilor declarate de organele fiscale şi vamale, susţinând că hotărârea atacată este temeinic motivată şi reiterând în privinţa aspectelor de fond argumentele expuse în cererea de chemare în judecată.
Analizând recursurile formulate de recurentele-pârâte, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în materia supusă cenzurii instanţei de control judiciar, Curtea, având în vedere faptul că ambele recursuri conţin aceleaşi susţineri, constată şi reţine următoarele:
I. În ceea ce priveşte susţinerea recurentelor-pârâte cu privire la nemotivarea hotărârii atacate, aceasta urmează a fi înlăturată ca lipsită de suport legal deoarece:
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul citat din C. proc. civ. reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv. Aceasta nu înseamnă însă că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, iar hotărârea pronunţată trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi cele pentru care au fost admise sau respinse cererile părţilor, iar nu susţinerile acestora.
Or, în cauză, rezultă din motivarea sentinţei civile recurate că instanţa de fond, în adoptarea soluţiei pronunţate, a avut în vedere atât susţinerile părţilor, cât şi temeiurile de drept, hotărârea cuprinzând expunerea situaţiei de fapt, precum şi argumentele pe care instanţa le-a avut în vedere la admiterea acţiunii formulate de SC M.I. SRL Arad.
II. Prin cel de-al doilea motiv de recurs care se regăseşte, de asemenea, în ambele recursuri, în adoptarea soluţiei ce se va pronunţa, Curtea a avut în vedere următoarele argumente:
În esenţă, problema de drept cu care instanţa a fost învestită, priveşte legalitatea exonerării intimatei-reclamante SC M.I. SRL Arad de la plata în vamă a TVA, în baza certificatelor de exonerare, conform art. 157 alin. (3) C. fisc., pentru operaţiunile de import al unor utilaje destinate realizării de investiţii.
Or, sub acest aspect, este necontestat faptul că societatea reclamantă a efectuat în perioada supusă controlului importuri de utilaje pentru care a beneficiat de exonerare de la plata în vamă a TVA, potrivit certificatelor de exonerare obţinute în baza art. 2 din Norma aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1219/2004, în aplicarea art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc.
Dispoziţiile art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc., prevăd în mod expres că „nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele înregistrate ca plătitori de TVA care au obţinut certificatele de exonerare (…) pentru (…) importul de maşini industriale, utilaje tehnologice, instalaţii, echipamente, aparate de măsură şi control, automatizări, destinate realizării de investiţii, precum şi importul de maşini agricole şi mijloace de transport destinate realizării de activităţi productive”.
Îndeplinind cerinţele expres prevăzute de textul citat din C. fisc., intimata-reclamantă a obţinut documentul vamal (certificatul de exonerare), fără de care nu ar fi fost posibilă exceptarea de la plata în vamă a TVA pentru operaţiunile de import efectuate.
Aşa fiind, în mod legal, la data efectuării importurilor, intimata-reclamantă a beneficiat de exonerare de la plata în vamă a TVA.
Faptul că, ulterior, cu ocazia controlului efectuat, organele vamale au constatat că intimata-reclamantă a „înstrăinat” utilajele importate către SC E. SA Bucureşti, nu este de natură să conducă în mod automat la ideea că mărfurile importate au fost utilizate în alt scop decât cel prevăzut de art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc., respectiv realizarea de investiţii, ceea ce ar atrage impunerea la plata TVA ca o sancţiune aplicată în situaţia schimbării destinaţiei bunurilor, în sensul art. 71 C. vam., deoarece:
Potrivit art. 71 C. vam., „importatorii sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior declaraţiei vamale, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligaţi să înştiinţeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări”.
În mod evident, conform acestui text C. vam., rezultă cu claritate faptul că ceea ce determină aplicarea altui regim tarifar vamal, corespunzător noii utilizări a mărfurilor importate, este schimbarea utilizării bunurilor ulterior declaraţiei vamale.
Or, în cauză, beneficiarul mărfurilor importate este SC E. SA Bucureşti pentru care intimata-reclamantă a importat bunurile în baza contractului de comision din 15 aprilie 2005.
Sub acest aspect, este necontestat faptul că SC E. SA Bucureşti, beneficiarul mărfurilor importate, a utilizat utilajele în scopul declarat de importator în numele său, şi anume pentru realizarea de investiţii (utilizarea în activitatea de producţie).
Cu privire la cele reţinute mai sus, este de semnalat faptul că nici la instanţa de fond şi nici în recurs, recurentele-pârâte nu au contestat că beneficiarul utilajelor le-a utilizat potrivit destinaţiei respective.
Având în vedere atât dispoziţiile art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc., cât şi dispoziţiile art. 71 C. vam., Curtea apreciază că intenţia legiuitorului a fost în mod evident aceea de a crea cadrul legal pentru stimularea investiţiilor, prin acordarea de facilităţi vamale care să permită o derulare mai rapidă şi mai eficientă a procesului de producţie.
Astfel fiind, Curtea reţine că nu se poate da o interpretare pur formală dispoziţiilor art. 71 C. vam., întrucât aceasta ar fi de natură să lipsească de conţinut dispoziţiile art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc., prin simpla derulare a unei operaţiuni juridice de intermediere, cum este cea realizată în cauză în condiţii strict legale prin încheierea şi executarea unui contract de comision.
În privinţa contractului de comision, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. com., potrivit cărora „Comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat, ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie”. În raport cu aceste dispoziţii, Curtea reţine că, în mod legal, intimata-reclamantă SC M.I. SRL Arad a importat bunurile şi a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 2005 cu SC L.C. LTD SRL în nume propriu, „ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie”.
Sub aspectul executării contractului de comision, este de remarcat faptul că, din analiza declaraţiilor vamale de import se constată că intimata-reclamantă SC M.I. SRL Arad a importat echipamentele tehnologice menţionate în contractul de comision încheiat cu SC E. SA Bucureşti, căreia i le-a vândut ulterior şi a emis facturi fiscale, în considerarea calităţii acestei ultime societăţi de comitent şi beneficiar al utilajelor.
Mutatis mutandis, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa sa anterioară, şi anume: decizia nr. 1306 din 01 martie 2005 şi decizia nr. 4682 din 11 octombrie 2005, publicate în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Jurisprudenţa pe anul 2005, Ed. Hamangiu, Bucureşti, pag. 238-242.
În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu cadrul legal aplicabil cauzei deduse judecăţii, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cele două recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, şi de D.G.F.P. Arad în reprezentarea A.N.A.F., împotriva sentinţei civile nr. 175 din 10 iulie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 700/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 702/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
