ICCJ. Decizia nr. 704/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 704/2008
Dosar nr. 329/57/2007
Şedinţa publică de la 21 februarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC A.A.I. SRL a chemat în judecată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale solicitând obligarea pârâtului să întocmească documentaţia necesară pentru a propune Guvernului României să emită o hotărâre prin care să declare stare de calamitate naturală, obligarea la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunţării sentinţei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat faptul că la data de 20 noiembrie 2006 Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba a confirmat existenţa unui factor de pseudopestă aviară la ferma nr. 2, care s-a extins rapid şi la ferma nr. 1, fapt ce a justificat, după constatările întreprinse de organele competente, uciderea întregului efectiv de păsări existent în cele două ferme proprietatea reclamantei, şi, ca urmare, în baza Legii nr. 381/2002 şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, societatea reclamantă este îndreptăţită la acordarea despăgubirilor.
Reclamanta a precizat că a efectuat toate demersurile necesare şi a înaintat toate documentele justificative pârâtei, a formulat plângere prealabilă însă pârâtul nu a dat curs solicitării sale, motiv pentru care a trebuit să se adreseze instanţei de judecată.
Prin sentinţa nr. 42 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost admisă acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta a înştiinţat autoritatea competentă cu privire la pierderea suferită, ca urmare a stării de calamitate naturală, a respectat prevederile Legii nr. 318/2002 şi ale Ordinului Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 419/2002.
A arătat faptul că sunt îndeplinite condiţiile pentru ca pârâtul să întocmească documentaţia necesară pentru a propune Guvernului României să emită o hotărâre prin care să se declare starea de calamitate naturală faţă de episodul de mortalitate aviară survenit în toamna anului 2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin care s-a criticat sentinţa instanţei de fond pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, pe temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că instanţa de fond a reţinut un cu totul alt conţinut în raport cu obiectul cererii de chemare, judecând-o ca pe o cerere de aprobare a încasării despăgubirilor şi nu ca pe o cerere de obligare a sesizării Guvernului în vederea emiterii hotărârii, ignorând principiului disponibilităţii.
Instanţa şi-a motivat soluţia pronunţată reţinând că cererea reclamantei este temeinică deoarece „au fost sesizate organele competente”, „s-a încheiat proces-verbal de constatare”, „a respectat termenul de 48 ore şi prevederile art. 19 lit. a) şi b) şi art. 20 din lege” or, aceste motive vizează condiţiile necesare pentru a putea încasa despăgubirile şi nu condiţiile necesare pentru a putea emite o hotărâre de Guvern, cum era firesc, schimbând astfel conţinutului actului dedus judecăţii, prin invocarea unor motive străine cauzei, ceea ce face ca soluţia acesteia să fie netemeinică.
S-a mai arătat că, de altfel, chiar şi prin prisma acestor reţineri, se constată că acţiunea reclamantei este netemeinică şi nelegală, aspect ignorat de instanţa de fond, deoarece Legea nr. 381/2002 şi ordinul nr. 411/2002 prevăd că pentru a încasa despăgubirile producătorul agricol are obligaţia de a depune la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală documentaţia întocmită, în termen de 5 zile (art. 14 şi art. 10 din ordinul nr. 411/2002), asta deoarece constatarea pagubelor se face în prezenţa acestuia (art. 9 ordin nr. 411/2002) or, din probele administrate în cauză, se face dovada că această comunicare s-a făcut abia la data de 19 decembrie 2002, în condiţiile în care constatarea şi întocmirea proceselor-verbale s-a făcut la data de 28 noiembrie 2006 şi 29 noiembrie 2006. Deci, depunerea documentaţiei s-a făcut cu mult peste termenul limită care era 02 decembrie 2006 şi 03 decembrie 2006, cu o întârziere de 18 zile, fapt ce contravine dispoziţiilor legale. În motivare, instanţa de fond reţine că simpla semnare a procesului-verbal de către reprezentantul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Alba, numit în comisie prin ordin al Prefectului, constituie, implicit, şi îndeplinirea procedurii comunicării, ceea ce, în mod vădit, nu poate fi primit, atât pentru ca funcţionarul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Alba are doar calitatea de membru al comisiei, cu mandat clar şi determinat de lege, cât şi pentru faptul ca aceasta nici în extremis nu poate echivala cu o reală definire a obligaţiei de comunicare la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, astfel cum instituie legea.
Argumentul adus de instanţă atunci când reţine că cererea reclamantei se impune a fi admisă deoarece fenomenul de pseudopestă aviară s-a produs pe areale extinse (singurul motiv, de altfel, care vizează obiectul cauzei) nu este fondat s-a întemeiat pe faptul că şi pe raza judeţelor Vrancea, Bihor şi Ialomiţa s-au produs calamităţi naturale produse de pseudopestă aviară.
Într-adevăr, Legea nr. 381/2002 prevede faptul că se declară calamităţi naturale prin hotărâre de Guvern, inclusiv pentru calamităţile produse ca urmare a „pseudopestei aviare”, dar numai în situaţia în care acestea s-au produs pe areale extinse (art. 1 şi 14 din Legea nr. 381/2002 şi art. 4, 1 şi 2 alin. (1) lit. k) din ordinul nr. 419/2002) şi numai cu respectarea condiţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) şi (2) din ordinul arătat (sesizarea ministerului de către Institutul Naţional de Metrologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală în prezent Administraţia Naţională de Meteorologie) or, dovada îndeplinirii acestor condiţii imperative şi cumulative nu s-a făcut pentru a putea considera soluţia pronunţată ca fiind temeinică şi justifică obligarea subscrisului la sesizarea Guvernului.
S-a mai precizat că, astfel cum reiese din adresa Direcţia Sanitar-Veterinară Alba din 26 septembrie 2006 mortalitatea păsărilor datorată pseudopestei aviare nu s-a produs pe areale extinse, adică pe zone largi de răspândire, cum condiţionează legea, ci s-a produs doar în 3 focare, în gospodăriile populaţiei, respectiv în Sântimbru, Oarda de Jos şi Teleac, adică cate un focar în fiecare localitate, or judeţul Alba are 77 de localităţi. De altfel, chiar instanţa arată că au existat cazuri similare în 4 localităţi din trei judeţe, în condiţiile în care România are 42 judeţe şi aprox. 4.000 localităţi. Faptul că pseudopesta aviară a afectat trei dintre ele nu poate fi, în niciun caz, considerat ca fiind pe areale extinse, nereprezentând nici 4% din total arie (procent nesemnificativ din punctul de vedere al recurentei), care nu justifică soluţia pronunţată de instanţa de fond, cu atât mai mult cu cât fenomenul s-a produs în gospodăriile populaţiei (a unui singur individ).
S-a mai apreciat, de către recurentă, că fenomenul nu s-a produs pe areale extinse şi prin prisma faptului că din cele 16 ferme de creştere a păsărilor existente la nivelul judeţului Alba, doar 2 dintre ele au fost afectate, din care una a reclamantei (şi nu în integralitate), ceea ce în mod vădit nu constituie un temei pentru a putea promova o hotărâre de Guvern, şi cu atât mai mult prin raportare la nivelul ţării, neputându-se considera condiţia „areale extinse” ca fiind îndeplinită.
În raport de cele mai sus arătate, a solicitat recurentul a se constata că ministerul nu poate fi obligat la sesizarea Guvernului, nefiind respectate condiţiile şi procedura instituite de Legea nr. 381/2002 prin care poate fi declarată o anumită zonă ca fiind calamitată natural, instanţa în pronunţare ignorând dispoziţiile limitative şi imperative ale acesteia, derogând de la lege, astfel că soluţia, şi prin prisma acestei critici, este netemenică şi nelegală. Prin admiterea acţiunii reclamantei, s-a spus, instanţa de fond a admis că, potrivit Legii nr. 381/2002, Guvernul României poate emite hotărâre care să vizeze un subiect de drept determinat, ceea ce vădit contravine dispoziţiilor legale arătate.
În cauză, pentru termenul de judecată din 07 februarie 2008, recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, învederându-se că nu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este autoritatea competentă şi, ca atare, nu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate fi obligat la întocmirea documentaţiei în vederea sesizării Guvernului întrucât Directiva nr. 92/66/CEE a Consiliului din 14 iulie 1992 de stabilire a măsurilor comunitare de combatere a maladiei Newcastle, la art 2 lit e) statuează că „autoritatea competentă” este autoritatea competentă în sensul dispoziţiilor art. 2 pct. 6 din Directiva nr. 90/425/CEE.
Aceasta directivă, s-a arătat, prevede la art. 2 alin. (6) că prin „autoritate competenta” se înţelege autoritatea centrală a unui stat membru, cu competenţe în efectuarea de controale sanitar-veterinare sau zootehnice sau orice autoritate căreia i s-au delegat astfel de competenţe. Autoritatea competentă, centrală, din România este Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care coordonează tehnic şi administrativ întreaga activitate a serviciilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, organizează şi controlează efectuarea activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (art. 5 din O.G. nr. 42/2004, republicată, cu modificări şi completări, aprobată prin Legea nr. 215/2004).
De altfel, s-a subliniat că faptul că Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este autoritatea competentă rezultă în mod neechivoc şi din împrejurarea că aceasta este cea care a transpus Directiva nr. 92/66/CEE, prin ordinul nr. 153/2006 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind controlul bolii de Newcastle (pseudopesta aviară) - M.Of. nr. 622/19.07.2006. Mai mult, Directiva nr. 92/66/CEE este adoptată şi în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Decizia nr. 90/424/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 care reglementează anumite cheltuieli în domeniul veterinar [alin. (13) teza de început] şi care la Titlul I prevede măsurile veterinare specifice, deci măsuri în sarcina Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în calitatea sa de autoritate competentă în organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
A conchis recurenta, sub aspectul excepţiei invocate direct în recurs, că atât timp cât există dispoziţii comunitare specifice care reglementeză boala Newcastle, transpuse în legislaţia internă, se constată că în cauză acestea îşi găsesc aplicabilitatea şi nu dispoziţiile Legii nr. 381/2002, care sunt în contradicţie cu normele comunitare care reglementează combaterea bolii prin tratamente imunoprofilactice, şi care, în forma consolidată, nu prevăd acordarea de despăgubiri deoarece se efectuează în mod obligatoriu imunoprofilaxia cu vaccinuri achiziţionate din fonduri publice, pus la dispoziţia proprietarilor de animale şi care au ca efect prevenirea bolii dacă sunt aplicate la termen şi conform tehnologiei.
De aceea, în baza principiului primordialităţii normei comunitare, a solicitat recurenta înlăturarea dispoziţiilor Legii nr. 381/2002 care vizează boala Newcastle, chiar dacă nu sunt abrogate, potrivit prescripţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
Intimata SC A.A.I. SA a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întrucât potrivit art. 14 din Legea nr. 381/2002 Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor este abilitat să sesizeze Guvernul, care în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, declară stare de calamitate naturală prin hotărâre. Mai mult, s-a arătat că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 381/2002 prevede că „nominalizarea şi încadrarea în categoria bolilor care generează calamităţi naturale la plante şi animale se realizează de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor”, şi că reglementările comunitare, la care se face referire, sunt obligatorii numai de la 01 ianuarie 2007 când România a fost integrată în Uniunea Europeană, ori episodul de pseudopestă aviară a avut loc în toamna anului 2006.
Pe de altă parte, intimata a susţinut că Legea nr. 381/2002 nu este contrară reglementărilor comunitare, în condiţiile în care în aceste reglementări nu se prevede autoritatea competentă pentru a face demersuri în situaţia despăgubirilor cuvenite din asigurări. Autoritatea la care se referă art. 2 alin. (6) din Directiva nr. 90/425/CEE este autoritatea cu competenţe de controale sanitar-veterinare sau zootehnice, ceea ce este desigur Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, dar nu cu competenţa prevăzută, cum s-a arătat, de Legea nr. 381/2002, care este alta decât cea de controale sanitar-veterinare.
Susţinerea recurentului că normele comunitare, cu referire la Decizia Consiliului nr. 90/424/CEE art. 3 alin. (1) nu prevăd acordarea de despăgubiri pentru boala Newcastle, este nefondată şi tendenţioasă, deoarece în art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 90/424/CEE sunt indicate bolile pentru care se prevede la alin. (2) al aceluiaşi articol „compensarea rapidă şi adecvată a crescătorilor de animale”, iar în art. 4 alin. (2) din decizia menţionată se prevede că „în cazul apariţiei bolii Newcastle pe teritoriul unui stat membru se aplică art. 3”.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs conform normei de trimitere cuprinsă în art. 316 din acelaşi cod, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care poate fi invocată în orice stare a litigiului, de către partea interesată, de către procuror sau chiar de către instanţă din oficiu, iar admiterea acestei excepţii are drept efect respingerea acţiunii introductive de instanţă.
Se constată că, prin decizia nr. 4586 din 27 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată într-o speţă similară - în care reclamantă a fost SC I. SRL Alba Iulia, iar obiectul acţiunii a fost obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale la întocmirea documentaţiei necesare pentru a propune Guvernului României să emită o hotărâre prin care să declare „stare de calamitate naturală” faţă de episodul de mortalitate aviară din primăvara anului 2006, inclusiv faţă de efectivele de păsări de la fermele sale din comuna Sântimbru - s-a dispus admiterea recursului declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 31 din 16 martie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei, stabilindu-se prin considerente că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are calitate procesuală pasivă.
În cauză se reţine că, într-adevăr, raportat la obiectul acţiunii reclamantei - obligarea ministerului la întocmirea documentaţiei, în vederea sesizării Guvernului pentru declararea stării de calamitate - şi la prevederile legale incidente Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu are calitate procesuală pasivă, Directiva nr. 92/66/CEE din 14 iulie 1992 a Consiliului Comunităţilor Europene de stabilire a măsurilor comunitare de combatere a maladiei Newcastle, în art. 2 lit. e) statuând că „autoritatea competentă” este autoritatea competentă în sensul dispoziţiilor art. 2 pct. 6 din Directiva nr. 90/425/CEE a Consiliului Comunităţilor Europene din 26 iunie 1990. Această ultimă directivă prevede că prin autoritate competentă se înţelege autoritatea centrală a unui stat membru, cu competenţe în efectuarea de controale sanitar-veterinare sau zootehnice sau orice autoritate căreia i s-au delegat astfel de competenţe.
Autoritatea competentă centrală din România este Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care coordonează întreaga activitate a serviciilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, organizează şi controlează efectuarea activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, potrivit art. 5 din O.G. nr. 42/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa de fond motivează în mod eronat soluţia admiterii acţiunii, în drept, pe dispoziţiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, în realitate nefiind aplicabile prevederile acestei legi generale, ci dispoziţiile cu caracter special reglementate prin H.G. nr. 415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, dată în executarea art. 26 alin. (6) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2001.
Or, potrivit prescripţiilor art. 26 alin. (6) din O.G. nr. 42/2004, în vigoare la data confirmării existenţei unui focar de pseudopestă aviară la ferma nr. 2 a reclamantei (20 noiembrie 2006) şi la data formulării acţiunii în justiţie, în cazul măsurilor ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, ce implică tăierea sau uciderea unor animale, se acordă despăgubiri proprietarilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în condiţiile care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Plata despăgubirilor prevăzute la alin. (6) se asigură, potrivit alin. (7) al art. 26 din acelaşi act normativ, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la valoarea de înlocuire la preţul pieţii a animalelor tăiate, ucise sau altfel afectate, după caz, la suma pierderii suferite de proprietar, la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală, în condiţii care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Prin art. 3 alin. (3) şi (4) din H.G. nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, s-a stabilit că despăgubirile mai sus menţionate se acordă în baza documentaţiei întocmite de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, avizată de direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi, respectiv că plata despăgubirilor se face din fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În raport de cele mai sus arătate, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 304 şi art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi modificarea sentinţei nr. 42 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate în recurs de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, pe cale de consecinţă, a respingerii acţiunii reclamantei SC A.A.I. SRL ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 42 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, în consecinţă:
Respinge acţiunea reclamantei SC A.A.I. SRL ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 702/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 705/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
