ICCJ. Decizia nr. 702/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 702/2008
Dosar nr. 8862/2/2006
Şedinţa publică de la 21 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta O.A., în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor - Direcţia Generală de Infrastructură şi Transport Rutier a solicitat anularea actului administrativ emis de pârât la data de 06 septembrie 2006, recunoaşterea dreptului legitim de a repatria autoturismul proprietate personală marca F. şi obligarea pârâtului să emită un nou act administrativ prin care să-i aprobe cererea de repatriere a autoturismului în discuţie.
În motivarea acţiunii se arată că la data de 21 august 2006 a depus la pârât o solicitare în sensul admiterii repatrierii autoturismului proprietate personală, în temeiul O.G. nr. 59/2003, privind unele bunuri scutite de la plata taxei vamale (art. 7), însă cererea s-a a fost respinsă de pârât.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului a invocat excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere în raport de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive raportat la petitul 2 şi 3 al cererii de chemare în judecată.
Prin încheierea din 06 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei procedurii prealabile (cerute de art. 7 din Legea nr. 554/2004) în privinţa capătului 1 de acţiune prin care s-a solicitat anularea actului administrativ din 06 septembrie 2006 constând în refuzul pârâtului de repatriere a autoturismului marca F., proprietate personală a reclamantei.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului faţă de capetele 2 şi 3 de acţiune fost respinsă, reţinându-se că potrivit Ordinului Ministrului Transporturilor Construcţiilor şi Turismului nr. 2132/2005 acesta are atribuţii în ce priveşte omologarea individuală a cărţii de identitate şi certificare a autenticităţii vehiculelor rutiere.
Asupra fondului pricinii, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 574 din 21 februarie 2007.
Acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, iar pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că este îndreptăţită cererea ca pârâtul să fie obligat la omologarea autoturismului, cu dispensă Euro 3, şi la eliberarea cărţii de identitate în vederea înmatriculării acestui autoturism, fiind îndeplinite condiţiile stabilite prin Ordinul Ministrului Transporturilor Construcţiilor şi Turismului nr. 2132/2005.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Transporturilor.
Invocând în drept dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., acceptând modificarea acţiunii după prima zi de înfăţişare, precum şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, privind obligativitatea procedurii prealabile şi pentru capetele 2 şi 3 din acţiunea iniţială.
Pe fondul cauzei s-a precizat că soluţia pronunţată este rezultatul interpretării eronate a art. 4 din Ordinul nr. 2132/2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, instanţa considerând că repatrierea autoturismului duce automat la omologarea acestuia, deşi în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Capitolului VII din ordin, iar excepţiile individuale la care face trimitere norma în discuţie sunt condiţionate de întreprinderea demersurilor necesare pentru stabilirea gradului de poluare, urmând a se dovedi că nu se afectează în mod semnificativ siguranţa rutieră şi poluarea mediului.
Recursul este fondat.
La data de 27 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost învestită cu acţiunea prin care reclamanta O.A. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului:
1. anularea actului administrativ din 06 septembrie 2006 prin care s-a refuzat repatrierea autoturismului proprietate personală marca F.;
2. recunoaşterea dreptului de a repatria autoturismul menţionat la pct. 1;
3. obligarea pârâtului – prin Direcţia Generală de Infrastructură şi Transport Rutier – de a emite un nou act de aprobare a repatrierii autoturismului.
În aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care statuează îndeplinirea procedurii prealabile ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii în materia contenciosului administrativ, prin încheierea de la 06 decembrie 2007, în mod corect instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere privind anularea actului prin care pârâtul a refuzat repatrierea autoturismului proprietate personală a reclamantei.
Prin cererea din 07 februarie 2007, avocatul reclamantei formulează „precizări” la acţiunea iniţială, mai exact învederează că în temeiul art. 132 alin. (2) C. proc. civ. renunţă la judecarea capetelor 2 şi 3 de acţiune şi că îşi menţine în continuare cererea privind obligarea la omologarea individuală a autoturismului.
Aşa cum lesne se poate observa din expunerea rezumativă mai înainte făcută, instanţa nu a fost învestită cu o cerere privind omologarea individuală a autoturismului marca F. şi, deci, este improprie referirea la „menţinerea” unei astfel de cereri.
Mai mult, renunţarea la judecata capetelor de cerere 2 şi 3 de acţiune poate fi recunoscută de judecător numai în condiţiile existenţei procurii speciale la care face trimitere expresă art. 69 alin. (1) C. proc. civ., ori în cauză nu s-a făcut dovada unui asemenea mandat al părţii reclamante către avocat.
„Precizările” reclamantei din 07 februarie 2007 nu se află sub incidenţa art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., din cele arătate rezultând în mod evident că nu este vorba de „mărirea sau micşorarea câtimii obiectului cererii”, intenţia reclamantei fiind în mod clar aceea de a-şi modifica acţiunea la un termen ulterior primei zi de înfăţişare, deci cu nerespectarea art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Se constată, aşadar, că instanţa de contencios a fost învestită cu acţiunea promovată la 27 septembrie 2006 şi că, potrivit actelor dosarului în raport de niciuna din cele trei cereri enunţate în petit nu s-a efectuat procedura prealabilă, cu caracter obligatoriu, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
De altfel, reţinând că este inadmisibil primul capăt de cerere pentru neefectuarea procedurii de sesizare a autorităţii pârâte anterior demarării procedurii în faţa instanţei de judecată, cererile accesorii urmează acelaşi regim juridic, urmând a se constata că acestea sunt inadmisibile, pentru aceleaşi considerente.
Ca urmare, fondul pricinii nu poate face obiectul cercetării judecătoreşti, instanţa de judecată nefiind legal învestită, respectiv cu respectarea procedurii speciale instituită prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine ca fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi cele ale art. 312 alin. (3) teza I urmând a admite recursul şi a modifica sentinţa atacată în sensul respingerii ca inadmisibilă a acţiunii în întregul său.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor - Direcţia Generală de Infrastructură şi Transport Rutier împotriva sentinţei civile nr. 574 din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta O.A., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 701/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 704/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
