ICCJ. Decizia nr. 711/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 711/2008
Dosar nr. 2054/36/2007
Şedinţa publică de la 22 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la data de 26 iunie 2007, reclamantul I.J. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, obligarea pârâtului să-i elibereze copii ale unor înscrisuri ce-l privesc direct, aflate în dosarul său profesional, a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la 100 RON, cu titlu de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a înscrisurilor solicitate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 641/CA din 20 septembrie 2007 a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu contestă hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 113 din 15 martie 2007, prin care s-a constatat că nu îndeplineşte condiţia bunei reputaţii, motiv pentru care i-a fost respinsă cererea de numire în funcţia de judecător, fără concurs, ci este nemulţumit de împrejurarea că nu i-au fost comunicate actele întocmite de inspecţia judiciară urmare a verificărilor efectuate cu privire la îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii.
S-a mai reţinut că reclamantul nu a contradovedit susţinerile pârâtei care afirma, prin adresa din 20 iunie 2007, că atât referatul întocmit în condiţiile art. 14 alin. (2) şi art. 33 din Legea nr. 303/2004, cât şi procesul-verbal al inspecţiei judiciare, conţin date referitoare şi la alte persoane, ce nu sunt destinate publicului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001.
S-a apreciat, în acest context, că refuzul nejustificat al unei autorităţi de a răspunde la o cerere îndreptăţeşte partea vătămată la o acţiune în contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004, iar nu la soluţionarea favorabilă a cererii.
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de către reclamant, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, partea a arătat că soluţia instanţei de fond s-a întemeiat greşit pe prevederile art. 12 lit. d) din Legea nr. 544/2001, care exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii.
În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că nu a solicitat să aibă acces la informaţii cu privire la datele personale ale altor persoane, ci a solicitat să i se comunice, din dosarul său profesional, părţile sau fragmentele care se referă strict la persoana sa.
În opinia recurentului-reclamant, refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale se încadrează în dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 554/2004 şi îl vatămă în dreptul său de a avea acces la justiţie pentru verificarea legalităţii celor două acte solicitate.
În consecinţă, recurentul-reclamant a solicitat casarea sentinţei atacate şi pe fond, admiterea acţiunii şi obligarea intimatului-pârât să-i elibereze din dosarul profesional înscrisurile ori fragmentele din aceste înscrisuri, care se referă strict la persoana sa.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurent şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Obiectul cererii de chemare în judecată nu este supus prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, pentru că nu vizează accesul liber şi neîngrădit al cetăţenilor la orice informaţii de interes public, ci dreptul de acces al unei persoane la dosarul propriu.
Obligaţia autorităţilor publice de a asigura, potrivit competenţelor ce le revin, „informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal” este prevăzută în art. 31 alin. (2) din Constituţia României.
Această normă constituţională reprezintă concretizarea, în dreptul naţional, a uneia dintre componentele dreptului la buna administrare, prevăzut în art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, adoptată la Nisa, la data de 07 decembrie 2000 de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană.
Nu se poate contesta că documentaţia pe baza căreia Consiliul Superior al Magistraturii a constatat, prin hotărârea nr. 113 din 15 martie 2007, că recurentul-reclamant nu îndeplineşte condiţia bunei reputaţii pentru numirea în funcţie de judecător, fără concurs, constituie o problemă de interes personal, în sensul art. 31 alin. (2) din Constituţie.
Prin adresa din 2007, intimatul-pârât şi-a motivat refuzul prin faptul că atât referatul întocmit în legătură cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (2) şi art. 33 din Legea nr. 303/2004, republicată, cât şi procesul-verbal întocmit de inspecţia judiciară, conţin date personale privind şi alte persoane, date care se încadrează în prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 şi nu pot fi date publicităţii.
Este adevărat că exercitarea dreptului de acces al fiecărei persoane la informaţiile de interes personal din dosarul propriu nu poate aduce atingere intereselor legitime legate de confidenţialitatea datelor ce privesc alte persoane, dar asigurarea unui just echilibru între aceste categorii de drepturi şi interese legitime poate fi realizată prin extragerea şi comunicarea fragmentelor care privesc strict persoana reclamantului.
Toate aceste considerente conduc către concluzia că exprimarea voinţei de a nu rezolva cererea reclamantului s-a făcut cu exces de putere, prin încălcarea dreptului prevăzut de art. 31 din Constituţia României, elemente ce configurează un refuz nejustificat de rezolvare a cererii recurentului-reclamant, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004, ale căror prevederi instanţa de fond le-a ignorat.
Curtea constată, de asemenea, că în condiţiile în care persoanei vătămate i-a fost îngrădit total accesul la conţinutul documentaţiei în discuţie, nu poate fi acceptat un considerent de genul celui reţinut în sentinţa atacată, în sensul că „reclamantul nu a contradovedit susţinerile pârâtei, mai mult, nu a făcut dovada că datele înscrise în raportul inspecţiei sunt date care pot fi date publicităţii”.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul obligării intimatului-pârât să-i comunice recurentului-reclamant fragmentele din cele două documente indicate în cerere, care privesc strict persoana acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.J. împotriva sentinţei civile nr. 641/CA din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului I.J.
Obligă intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii să-i comunice reclamantului fragmentele din referatul în legătură cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (2) şi art. 33 din Legea nr. 303/2004 şi din procesul-verbal întocmit de inspecţia judiciară, care privesc strict persoana reclamantului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 710/2008. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 712/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
