ICCJ. Decizia nr. 8/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8/2008
Dosar nr. 1470/2/2007
Şedinţa publică de la 8 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1678 din 14 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta D.I., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, prin care a solicitat anularea deciziei din 01 februarie 2007 a Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor, obligarea pârâtei la luarea în considerare a argumentelor invocate în întâmpinarea formulată şi la propunerea unei despăgubiri care să acopere atât valoarea imobilului cât şi prejudiciul cauzat, în sumă de 2.171.472,45 ROL.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că prin contestaţia formulată în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 33/1994 reclamanta nu invocă nerespectarea vreunei dispoziţii legale, în această fază administrativă a exproprierii, ci contestă cuantumul despăgubiri propuse de Municipiul Bucureşti, în calitate de expropriator,precum şi soluţia de respingere a întâmpinării, tot în ceea ce priveşte cuantumul sumei stabilite drept despăgubire.
Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) a Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ce stabilesc competenţa tribunalului referitor la cuantumul despăgubirilor, iar nu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă, în esenţă, a arătat că la data de 22 noiembrie 2006 a formulat întâmpinare către Primăria Municipiului Bucureşti, fiind apoi chemată la negocieri de Comisia constituită pentru soluţionarea întâmpinărilor şi deşi solicitarea sa în ceea ce priveşte suma totală a despăgubirii viza cuantumul de 2.171.472,45 ROL, incluzând valoarea de piaţă a terenului şi construcţiei, plus prejudiciul suferit efectiv, Comisia i-a oferit suma de 370.000 euro pentru imobil şi teren, plus 5.000 euro pentru prejudiciul suferit, sume cu care însă nu a fost de acord.
Recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea primei instanţei este nelegală şi netemeinică întrucât a nesocotit faptul că în şedinţa de negociere i-a fost oferită o sumă în euro, la un curs viitor, astfel că valoarea despăgubirii nu este certă şi nici măcar determinabilă, fiind încălcate prevederile C. civ. referitoare la preţul contractelor translative de proprietate, respectiv ale art. 1303.
A mai arătat recurenta că prima instanţă în mod greşit a apreciat că prin acţiunea sa a solicitat instanţei de contencios administrativ să cenzureze valoarea despăgubirii oferite de expropriator, când în realitate, a solicitat anularea deciziei Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor din 01 februarie 2007 şi obligarea la emiterea unei noi decizii prin care să se precizeze aspectele solicitate respectiv, valoarea despăgubirii acordate, indicată separat pentru teren şi construcţie, valoarea determinată a despăgubirilor în lei şi valoarea prejudiciului acordat.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi în raport de criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţine că hotărârea atacată este legală şi temeinică, astfel că va fi menţinută, pentru cele în continuare expuse.
Prin decizia din 01 februarie 2007, Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor, constituită conform art. 15 şi urm. ale Legii nr. 33/1994, a respins întâmpinarea formulată în termen legal de doamna D.I. fiind explicit arătate şi motivate considerentele pentru care s-a pronunţat o astfel de soluţie.
În cuprinsul deciziei se face referire atât la etapele premergătoare acestei întâmpinări cât şi la valoarea iniţială propusă cu titlu de despăgubire de către expropriator, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un expert acreditat de Ministerul Justiţiei, contravaloarea despăgubirilor fiind calculată pentru imobilul compus din 207,95 mp teren şi 126,61 mp construcţie.
A mai rezultat din decizia contestată că prin negociere directă i-a fost acordată reclamantei-recurente o sumă mai mare faţă de cea iniţial oferită, calculată în euro (375,000) care însă nu a fost acceptată, după cum nici suma de 5.000 euro oferită cu titlu de prejudiciu nu a fost primită.
Nu sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante în ceea ce priveşte greşita apreciere de către instanţa de fond a obiectului acţiunii sale adresate instanţei de contencios administrativ, câtă vreme Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o justă evaluare a naturii juridice cererilor formulate, raportat la prevederile legale aplicabile, respectiv art. 15-20 şi respectiv art. 21 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Astfel, după cum s-a reţinut şi în doctrină, procedura exproprierii poate fi sistematizată în trei etape, respectiv etapa declarării utilităţii publice, etapa administrativă şi etapa judiciară.
La rândul său, etapa administrativă este formată din mai multe sub-etape, una propriu-zis administrativă, alta administrativ jurisdicţională şi în fine cea de contencios administrativ.
Acţiunea de faţă, formulată în baza art. 20 din Legea nr. 33/1994 se încadrează evident în categoria acţiunilor promovate în faţa instanţelor de contencios administrativ, cadru legal procesual în care însă, această instanţă nu se poate pronunţa decât în legătură cu problemele de fond şi de formă specifice etapei administrative a procedurii exproprierii, cum ar fi respectarea condiţiilor de formă impuse în această etapă, nu şi în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate.
Din cuprinsul acţiunii ca şi din criticile recurentei-reclamante rezultă neîndoielnic şi în opinia Înaltei Curţi, că în realitate, reclamanta nu a contestat decât cuantumul sumei stabilite şi propuse cu titlu de despăgubire, aspect care însă excede competenţelor instanţei de contencios administrativ, în condiţiile în care art. 21–23 din acelaşi act normativ prevăd că instanţa civilă, respectiv Tribunalul în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, este cea care va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită fiecărei părţi îndreptăţite.
Din această perspectivă, pentru motivele invocate de reclamantă, ce nu vizează neregularităţi de procedură sau nerespectarea condiţiilor de formă din etapa soluţionării întâmpinării, nu se impune, astfel cum s-a solicitat, anularea deciziei din 01 februarie 2007, reclamanta având la îndemână procedura civilă specială conform textelor de lege sus-indicate, în ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor cerute de lege pentru expropriere şi stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin.
Faţă de toate cele învederate, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. să fie respins ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.I. împotriva sentinţei civile nr. 1678 din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 799/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 800/2008. Contencios → |
|---|
