ICCJ. Decizia nr. 820/2008. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 820/2008
Dosar nr. 32260/3/2006
Şedinţa publică de la 28 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 25 septembrie 2006, reclamanta SC P.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi C.C., obligarea autorităţii pârâte să emită avizul necesar pentru edificarea extinderii Hotelului C., pe terenul situat în localitatea Otopeni, Calea B., precum şi la plata penalităţilor, în cuantum de 5.000 RON, pentru fiecare zi de întârziere. A solicitat, totodată, obligarea ambilor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 6839 din 27 noiembrie 2006, a admis excepţia competenţei materiale a tribunalului în soluţionarea pricinii, invocată de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Primind cauza spre competentă soluţionare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1913 din 03 iulie 2007 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.C., respingând totodată excepţia tardivităţii acţiunii, formulată de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Pe fondul cauzei instanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să emită avizul solicitat, precum şi să plătească reclamantei penalităţi de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâta a respins cererea reclamantei invocând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în reglementarea aeronautică RACR-SACZ, ediţia a doua, din 2003, aprobată prin Ordinul MTCT nr. 119 din 20 august 2003, privind stabilirea servituţilor aeronautice şi a zonelor cu servituţii aeronautice civile, precum şi faptul că edificiul ce urma a fi construit poate perturba echipamentele de radionavigaţie ILS, dar nu a precizat care sunt condiţiile ce nu au fost îndeplinite şi nici nu a prezentat un studiu argumentat, cu privire la terenurile invocate.
Referitor la analiza tehnică din 12 aprilie 2007 instanţa a apreciat că aceasta, fiind ulterioară momentului la care s-a respins cererea reclamantei, a fost întocmită „pro causa”, pe de o parte, iar pe de altă parte, din conţinutul ei nu rezultă că edificiul reclamantei se află în zone afectate de servituţi aeronautice.
S-a apreciat, de asemenea, că această analiză tehnică, fiind întocmită după ce construcţia fusese deja ridicată, ar fi trebuit să conţină constatări concrete privitoare la perturbarea traficului aerian.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat că refuzul autorităţii pârâte, de emitere a avizului solicitat,este nejustificat.
În sfârşit, s-a reţinut că este nejustificat cuantumul de 5.000 RON pe zi de întârziere, al penalităţilor solicitate de reclamantă şi, admiţând cererea de penalităţi, în conformitate cu art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, instanţa a redus cuantumul acestora la 500 RON.
Împotriva acestei sentinţei, în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă a criticat sentinţa sub două aspecte:
1. Greşita respingere a excepţiei de tardivitate a introducerii acţiunii, prin încheierea de şedinţă din data de 20 martie 2006.
2. Rezolvarea fondului cauzei prin aprecierea eronată a probatoriului administrat şi greşita aplicare a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii.
În dezvoltarea primului motiv de recurs recurenta-pârâtă a arătat că în temeiul art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, reclamanta avea obligaţia să introducă acţiunea în termenul de prescripţie de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, termen de prescripţie care în speţă a fost depăşit.
Cu privire la soluţia dată pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a arătat că refuzul emiterii avizului solicitat de reclamantă se justifică prin aceea că imobilul în cauză nu îndeplineşte condiţiile reglementării aeronautice RACR-SACZ, ediţia a II-a, 2003, aprobată prin Ordinul MTCT nr. 119 din 20 august 2003, privind stabilirea servituţilor aeronautice şi zonelor cu servituţii aeronautice civile. În raport cu situaţia de fapt rezultă din probele administrate, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere natura specială a servituţii aeronautice civile, respectiv faptul că în speţă era vorba despre o servitute aeronautică, ce exclude în mod categoric amplasarea unei construcţii în zona grevată de această servitute, în caz contrar existând posibilitatea perturbării echipamentelor de navigaţie ILS amplasate în incinta Aeroportului Internaţional H.C.
Pentru motivele expuse, recurenta-pârâtă a solicitat modificarea sentinţei recurate, în principal, în sensul respingerii acţiunii ca tardivă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a arătat că sentinţa atacată este legală, pentru că motivele invocate de autoritatea pârâtă în justificarea refuzului eliberării avizului nu sunt fundamentate pe probe care să dovedească perturbarea sistemelor de radionavigaţie, ci dimpotrivă, sunt contrazise de măsurătorile şi analizele efectuate de o societatea autorizată, care a stabilit că obiectivul se află în capătul opus al zonelor de protecţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin încheierea din data de 20 martie 2007, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii reţinând că reclamanta a formulat mai multe cereri pentru emiterea avizului astfel încât termenul de sesizare a instanţei se calculează în raport cu ultima cerere şi ultimul răspuns.
Primul motiv de recurs cuprinde critici explicite cu privire la modul în care a fost soluţionată excepţia tardivităţii formulării acţiunii prin încheierea premergătoare menţionată mai sus, critici pe care Înalta Curte le constată întemeiate.
Potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data cererii, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate pot fi introduse în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului considerat nejustificat, de rezolvare a cererii, termenul de 6 luni fiind calificat de art. 11 alin. (5) ca fiind de prescripţie.
Intimata–reclamantă a dedus judecăţii refuzul de rezolvare a cererii înregistrate din 20 decembrie 2005, prin care a solicitat autorităţii pârâte eliberarea unui aviz pentru extinderea spre vest a Hotelului C.
Refuzul de rezolvare a cererii, pe care SC P.C. SA îl consideră nejustificat, i-a fost comunicat prin adresa din 08 februarie 2006, înregistrată din data de 13 februarie 2006, moment de la care a început să curgă termenul de 6 luni care urma să se împlinească la 13 august 2006 conform art. 11 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în forma atunci în vigoare.
Deşi din interpretarea sistematică a prevederilor art. 7 şi ale art. 11 alin. (1) din actul normativ menţionat rezultă că în cazul unui refuz nejustificat de rezolvarea a cererii nu este obligatorie procedura prealabilă [situaţie prevăzută expres în art. 7 alin. (5) din forma actuală a legii, după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007], reclamanta a formulat o reclamaţie administrativă, prin care a solicitat reanalizarea cererii de aviz.
Această reclamaţie a fost înregistrată la Autoritatea Aeronautică Civilă Română din 14 februarie 2006 şi a primit răspuns negativ, motivat, prin adresa din 15 martie 2006, transmisă prin fax la aceeaşi dată şi înregistrată – potrivit susţinerilor reclamantei la 21 martie 2006.
Chiar şi dacă s-ar porni de la premisa că prevederile iniţiale ale Legii nr. 554/2004 nu erau suficient de clare şi de precise pentru a permite persoanelor interesate să-i adapteze conduita în ceea ce priveşte caracterul obligatoriu sau nu al procedurii prealabile administrative, astfel încât termenul de 6 luni ar fi calculat de la data primirii răspunsului la reclamaţia administrativă, la 25 septembrie 2006, când a fost sesizată instanţa, se împlinise durata prescripţiei.
Împrejurarea că după ce a primit răspuns la plângerea prealabilă, reclamanta a revenit cu mai multe cereri (din 21 martie 2006, din 25 mai 2006, din 28 iulie 2006) nu este de natură să modifice modul de calul al termenului de prescripţie, pentru că potrivit art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, „dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune că s-a răspuns”.
Acceptarea tezei contrare, în sensul că orice petiţie ulterioară prorogă momentul de început al termenului de prescripţie a dreptului de sesizare a instanţei, ar contraveni principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, în virtutea căruia legiuitorul a instituit un anumit interval de timp, cu caracter rezonabil, în care subiectele de drept să depună diligenţe pentru recunoaşterea drepturilor sau a intereselor legitime pe care le consideră vătămate.
Considerentele expuse conduc la concluzia că instanţa de fond a respins excepţia invocată de pârâtă ca urmare a interpretării greşite a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, împrejurare care face de prisos analiza motivului de recurs privind soluţia pronunţată pe fondul cauzei.
În consecinţă Curtea va admite recursul şi în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva sentinţei civile 1913 din 03 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC P.C. SA Bucureşti, ca prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 819/2008. Contencios. Alte cereri. Fond | ICCJ. Decizia nr. 821/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
