ICCJ. Decizia nr. 821/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 821/2008
Dosar nr. 9651/1/2006
Şedinţa publică de la 29 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 februarie 2005, reclamanta SC C.S. SRL Ploieşti a solicitat, pe calea contenciosului administrativ şi în contradictoriu cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale –Ploieşti anularea actului de control din data de 17 septembrie 2004 şi 13 octombrie 2004–5 octombrie 2004 emis de pârâtă.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că sancţionarea sa este nelegală, întrucât nu a săvârşit contravenţiile menţionate în actul de control deoarece pe raza localităţilor A. şi I. nu se desfăşurau activităţi de extracţie a resurselor de nisip şi pietriş, ci lucrări de construcţii-montaj, lucrări pentru efectuarea unui pod, săpăturile fiind efectuate pentru construcţiile ce se realizau în baza contractului cu beneficiarul, neefectuându-se activitate de extracţie a nisipului şi pietrişului ci activităţi de amenajare a malurilor în vederea realizării construcţiilor, respectiv a podului.
Reclamanta a mai arătat că în ipoteza în care se consideră că a desfăşurat activitate de exploatare, solicită a se reţine că este beneficiara unui contract abonament privind prestarea de servicii de gospodărire a apelor din anul 2004 încheiat cu Agenţia Naţională Apele Române – Direcţia Apelor Buzău – Ialomiţa, că legat de existenţa acestui contract este Autorizaţia de gospodărire a apelor din anul 2004 care prevede, printre obligaţiile titularului, menţinerea albiei şi malurilor curate, fără depozitarea materialelor de orice fel, pe sectorul de apă pentru a servi lucrărilor de regularizare a albiei, prevăzându-se şi volumul de nisipuri şi pietrişuri ce se vor extrage prin contractarea S.G.A. Prahova, reclamanta procedând potrivit acestor cerinţe.
În opinia reclamantei, actul de control atacat nu are suport legal în ceea ce priveşte constatările efectuate, pentru activităţile desfăşurate în modul şi condiţiile arătate nefiind necesară autorizarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, potrivit prevederilor art. 48 lit. f) şi art. 50 din Legea nr. 107/1996 modificată, fiind suficient avizul de gospodărire a apelor emise de unităţile teritoriale ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, cerinţă îndeplinită prin existenţa autorizaţiei din anul 2004 privind „decolmatarea prin extracţie de balast din albia M., a râului C.S.”, Balastiera M. – comuna I., judeţul Prahova.
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a formulat întâmpinare, invocând excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova, iar pe fond, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu referire la dispoziţiile Legii nr. 85/2003.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ II, prin sentinţa nr. 182 din 22 iunie 2005, a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa soluţionării pricinii în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, apreciind ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, precum şi cele ale art. 3 pct. 1 şi art. 158 şi 159 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 103 din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat actul de control atacat, reţinând, în esenţă, că din probatoriul administrat (inclusiv expertiza tehnică efecutată în cauză) rezultă că lucrările efectuate sunt lucrări de construcţii care au fost recepţionate prin procese-verbale de recepţie calitativă şi procese-verbale de control al statului în faza determinată, ultimele fiind încheiate cu Inspectoratul judeţean în construcţii Prahova. S-a mai reţinut că lucrările efectuate de reclamantă în cele trei perimetre: M., I. şi A., pentru „Modernizarea DC 60 şi reţea drumuri locale au fost raţionale, fiind executate în baza unui proiect de execuţie special întocmit, iar calitatea lucrărilor a fost certificată”.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, pe de o parte, că instanţa de fond a apreciat greşit activitatea desfăşurată de către intimata- reclamantă şi constatată prin notele de control anulate, iar, pe de altă parte, că aceasta a apreciat în mod greşit probatoriul administrat în cauză, reţinând o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii.
Astfel, se susţine că prin considerentele hotărârii atacate, prima instanţa a reţinut în mod greşit natura activităţilor desfăşurate de reclamanta-intimata, considerând că acestea se încadrează în categoria lucrărilor de construcţii, nefiind activităţi de exploatare (extracţie) a nisipului şi pietrişului.
Pornind de la expertiza efectuata în cauză, s-a reţinut că lucrările executate de către reclamanta-intimată sunt lucrări de construcţii, recepţionate prin procese-verbale de recepţie, fără însă a observa că din facturile din 28 mai 2004, din 30 iunie 2004, din 30 iulie 2004, din 31 august 2004 şi din 30 septembrie 2004, rezultă cu claritate că reclamanta-intimata a comercializat nisip şi pietriş către SC C. Prahova SA în sorturi, ori comercializarea acestor sorturi presupune anterior extracţia nisipului şi pietrişului şi prelucrarea acestuia, activităţi care corespund întocmai noţiunii de exploatare în sensul art. 3 pct. 11 din Legea minelor nr. 85/2005.
Mai mult, prima instanţă a reţinut că activitatea intimatei-reclamante reprezintă o activitate de construcţii, în condiţiile în care în conţinutul raportului de expertiză, la lit. A), se realizează numai o enumerare a lucrărilor desfăşurate, fără a se preciza daca intimata-reclamantă, pentru realizarea acestora, a extras nisip şi pietriş.
Pentru a reţine natura activităţilor reclamantei-intimate, în sensul încadrării acestora în categoria lucrărilor de construcţie, prima instanţa a avut în vedere exclusiv expertiza tehnică, fără a o corobora cu celelalte probe administrate, respectiv facturile fiscale menţionate şi constatările inspectorului teritorial.
Prin probele amintite s-a dovedit că reclamanta-intimată a extras nisip şi pietriş, pe care le-a prelucrat sub forma sorturilor şi ulterior le-a comercializat către SC C. Prahova SA.
În aceste condiţii activitatea reclamantei-intimatei ar fi trebuit să fie şi în conformitate cu prevederile Legii minelor, întrucât cele trei operaţiuni mai sus arătate se circumscriu noţiunii de activitate de exploatare, astfel cum este definită de prevederile art. 3 pct. 11 din Legea minelor.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare invocând excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 3021 şi art. 306 C. proc. civ. şi, pe fond, solicitând respingerea recursului, reiterând argumentele arătate în acţiune şi prezentate în cele ce preced.
Judecata pricinii a fost suspendată succesiv, la 15 septembrie 2006 şi la 5 octombrie 2007 în baza art. 242 alin. (1) pct. 2, iar la 12 decembrie 2007 s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei în baza art. 245 pct. 1 C. proc. civ.
Prin cererea înregistrată la 28 februarie 2008, intimata-reclamantă a solicitat a se dispune perimarea judecării pricinii.
În baza art. 137 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, cu privire la această din urmă excepţie, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a o respinge.
Astfel, conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.: „Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”. Numai că, în cauză, recurenta–pârâtă, prin cererile înregistrate la 26 iulie 2007 şi 12 decembrie 2007, a solicitat redeschiderea judecării cauzei în temeiul art. 245 alin. (1) C. proc. civ., cereri legal timbrate şi formulate mai înainte de încheierea anului prevăzut de art. 248 C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia perimării invocată în cauză.
Pe fond, examinând cauza în raport cu toate criticile formulate sentinţei atacate, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ. (text la care face trimitere explicit recurenta-pârâtă, contrar susţinerilor din întâmpinarea intimatei atunci când pretinde că sunt aplicabile dispoziţiile art. 3021 şi art. 306 C. proc. civ.), Înalta Curte va admite recursul pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în accepţiunea prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003 (în continuare Legea minelor), activitatea minieră este definită ca un ansamblu de lucrări privind prospecţiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, repararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea şi închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere şi reabilitare a mediului.
Deci, sfera de cuprindere a acestei noţiuni începe de la executarea oricăror lucrări specifice prospectării resurselor minerale utile, astfel cum sunt enumerate de art. 2 alin. (1) din Legea minelor, şi se termină cu faza de închidere a minelor, inclusiv cea de refacere şi reabilitare a mediului înconjurător.
Exploatarea, în sensul de activitate minieră, astfel cum a fost definită mai sus, reprezintă, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 11 „ansamblul de lucrări executate în subteran şi/sau la suprafaţă pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea şi livrarea acestora în forme specifice";.
Realizarea de activităţi miniere, indiferent de forma acestora, respectiv de prospecţiune, explorare, exploatare (...) conservare şi închidere, este reglementată şi se supune prevederilor Legii minelor şi actelor subsecvente acesteia.
Din interpretarea art. 14, art. 15, art. 18, art. 28 şi art. 30 din Legea minelor rezultă în mod expres că oricare activitate minieră se poate executa numai în baza unei licenţe de concesiune ori a unui permis de exploatare. Singura excepţie de la această regulă este cea prevăzută de art. 29 din Legea minelor, care recunoaşte dreptul de exploatare pentru persoanele fizice, proprietari ai suprafeţelor de teren pe care se află roci utilizabile în construcţii, turbă ori ape minerale însă, numai pentru nevoile proprii ale acestora şi fără a avea dreptul să le comercializeze. Aceasta însă nu exclude ca alături de prevederile Legii minelor, specifice domeniului minier, activitatea de cercetare-exploatare a resurselor minerale utile să se conformeze şi normelor stabilite prin acte normative specifice şi altor domenii, cum este cazul celor privind protecţia mediului, gospodărirea apelor, autorizarea construcţiilor, protecţia muncii etc.
Aceste norme juridice se aplică cumulativ şi nu se exclud reciproc.
În cauză, este necontestat că prin actul de control a cărui anulare a fost solicitată de reclamantă aceasta a fost sancţionată contravenţional, atât în baza Legii nr. 85/2003 cât şi a Legii nr. 107/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 300/2004, şi s-a dispus suspendarea activităţii de extracţie a resurselor de nisip şi pietriş, reţinându-se că societatea a desfăşurat în anul 2004 lucrări de exploatare din perimetre care nu au fost autorizate în acest scop de recurenta-pârâtă, cu obligarea agentului economic să finalizeze lucrările de refacere a mediului în perimetrele afectate de activităţile miniere, avându-se în vedere avizele şi recomandările autorităţii locale de mediu.
Într-adevăr, în cauză s-a efectuat un raport de expertiză, numai că Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanţa de fond a acordat acestuia un rol esenţial, deşi legiuitorul nu realizează o ierarhizare a probelor, iar, pe de altă parte, că expertul, atunci când a stabilit natura activităţii reclamantei nu a avut în vedere facturile încheiate în anul 2004 din care rezultă că s-a procedat, ulterior extracţiei, la prelucrarea specifică a cantităţilor de resursă minerală utilă şi comercializarea lor către o altă societate.
De altfel, chiar în acţiunea şi în întâmpinarea din recurs, intimata-reclamantă nu înlătură în totalitate ipoteza exploatării, doar că susţine că pentru această activitate erau suficiente contractul de abonament şi autorizaţia de gospodărire a apelor pe care le deţinea.
Aceasta în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat, desfăşurarea legală a activităţii miniere de exploatare necesită, atât existenţa unei licenţe de concesiune sau a unui permis de exploatare prevăzute de dispoziţiile specifice domeniului minier, cât şi respectarea prevederilor specifice domeniilor conexe: protecţia mediului, gospodărirea apelor etc.
Totodată, Înalta Curte constată că faptul că intimata-reclamantă a executat şi alte lucrări, conform contractelor indicate în expertiză, nu exclude executarea de activităţi miniere de exploatare a resurselor minerale utile de nisip şi pietriş, fără a fi titulara vreunei licenţe de concesiune ori a unui permis de exploatare, fiind de necontestat însă că intimata-reclamantă anterior a deţinut permisul de exploatare din 20 decembrie 2002, dar acesta şi-a încetat valabilitatea la 19 decembrie 2003.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că criticile aduse soluţiei atacate sunt fondate, motiv pentru care va admite recursul declarat în cauză şi potrivit dispoziţiilor art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 312 C. proc. civ., o va modifica în tot în sensul respingerii acţiunii societăţii reclamante ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia perimării.
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale împotriva sentinţei civile nr. 103 din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea reclamantei SC C.S. SRL Ploieşti ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 820/2008. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 823/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
