ICCJ. Decizia nr. 826/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 826/2008
Dosar nr. 10040/1/2007
Şedinţa publică de la 29 februarie 2008
Asupra recursuluide faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea procesul-verbal de control încheiat la data de 13 februarie 2007 şi decizia privind soluţionarea contestaţiei înregistrată la pârât din 2 mai 2007. Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat cerere de suspendare a executării actelor administrative atacate.
Curtea Apel Piteşti, prin încheierea pronunţată la data de 19 octombrie 2007, a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării actelor anterior indicate.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut că în speţă nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată, întrucât, la o sumară pipăire a fondului, nu rezultă existenţa unor motive vădite de nelegalitate a actelor contestate. De asemenea, instanţa a precizat că, pe lângă cercetarea aparenţei de nelegalitate, trebuie să dea eficienţă şi principiului proporţionalităţii, prin cântărirea intereselor părţilor, raportat la fiecare rezultat posibil. Pe acest aspect, instanţa a arătat că, în concret, trebuie analizat dacă interesul reclamantului de a fi amânată executarea actului de impunere până la pronunţarea instanţei de fond este sau nu mai puternic decât interesul Statului Român de a se executa actul la scadenţă, chiar înainte ca instanţele să se pronunţe asupra legalităţii sale. În plus, instanţa trebuie să ţină seama de consecinţa acumulării accesoriilor aferente în cazul neexecutării actului la scadenţă.
În opinia instanţei de fond, simplul fapt al existenţei unei datorii constatate printr-un proces-verbal şi al posibilităţii executării lor nu poate duce la o soluţie de suspendare a executării lor, legislaţia fiscală prevăzând posibilitatea restituirii sumelor virate în baza titlului, în situaţia desfiinţării acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care a solicitat casarea acesteia şi admiterea cererii de suspendare.
Recurenta a formulat critici ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că nu există o fundamentare juridică care să justifice soluţia în raport cu considerentul inexistenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ fiscal.
Pe de altă parte, recurenta a precizat că autoritatea fiscală care a emis actul contestat a imputat societăţii, titular al garantului şi beneficiar al finanţării europene nerambursabile, conduita unei alte societăţi, angajate în mod constant pentru „serviciile de asigurare a resurselor necesare realizării obiectivului de grant”.
De asemenea, recurenta a arătat că acumularea accesoriilor aferente în cazul neexecutării actului la scadenţă reprezintă un aspect care poate justifica îndeplinirea condiţiei de pagubă iminentă.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute de art. 14 din lege – în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente – şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.
Înalta Curte reţine că, deşi la data solicitării suspendării şi a soluţionării în primă instanţă a cererii, nu era definit cazul bine justificat, totuşi practica constantă a instanţelor şi doctrina au reliefat înţelesul acestei sintagme, în sensul că exprimă împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, definiţie ulterior statuată şi de legiuitor, prin Legea nr. 262/2007 [art. 2 alin. (1) lit. t)].
Definiţia legală a sintagmei de „pagubă iminentă” este dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 (aplicabilă în raport de data sesizării instanţei), în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Înalta Curte constată că interpretarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554-2004 nu trebuie să conducă la o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ a cărei suspendare se solicită, examinarea acestuia limitându-se la o simplă pipăire a fondului, aşa cum a precizat şi instanţa de fond.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar apreciază că simplele afirmaţii făcute de recurentă în sensul că executarea actului administrativ atacat presupune restituirea integrală a sumei băneşti cu care s-a realizat complet obiectivul de grant şi prin aceasta s-ar perturba grav activitatea societăţii nu poate conduce implicit la concluzia existenţei acesteia, în lipsa unor probatorii corespunzătoare.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că „previzibilitatea cu evidenţă” poate fi stabilită, pe lângă suma de bani aflată în discuţie şi prin raportare la cifra de afaceri a societăţii (acesta fiind principalul indicator al puterii sale economice), precum şi prin luarea în considerare şi a altor indicatori economico-financiari ai activităţii acesteia, ca de pildă: situaţia financiară, poziţia pe piaţă, etc.
Aşa cum s-a mai menţionat, recurenta, prin actele depuse la dosar nu a probat existenţa pagubei iminente în cazul punerii în executare a procesul-verbal de control încheiat la data de 13 februarie 2007.
În consecinţă, în raport de considerentele anterior expuse şi de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SRL Câmpulung Muscel împotriva încheierii din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 823/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 827/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
