ICCJ. Decizia nr. 823/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 823/2008
Dosar nr. 4850/44/2006
Şedinţa publică de la 29 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor solicitând obligarea acestuia să modifice actul administrativ din 01 februarie 2006 şi să îi acorde gradul profesional de inspector principal de poliţie, în funcţie de vechimea în specialitatea de poliţist, corespunzătoare studiilor absolvite.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a absolvit Şcoala de Poliţie, iar apoi Facultatea de Drept. În pofida pregătirii şi vechimii sale, pârâtul a refuzat să-i acorde gradul profesional de inspector principal de poliţie, deşi a făcut demersuri în acest sens.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 40/F din 07 mertie 2006, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând, în principal, faptul că acesta nu şi-a probat pretenţiile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 3826 din 07 noiembrie 2006, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu precizarea că reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, cu motivarea că părţile s-au mai judecat pentru aceeaşi cerere, litigiu care a fost soluţionat prin sentinţa nr. 89 din 19 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 3978 din 14 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 300/2004, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepţia de nelegalitate, prin încheierea de şedinţă din data de 07 martie 2007, Curtea a constatat că soluţionarea acţiunii formulate de reclamant nu depinde de soluţionarea acesteia şi că nu poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate un act administrativ cu caracter normativ, ci doar un act administrativ unilateral.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, prin încheierea de şedinţă din data de 20 martie 2007, Curtea a respins-o, cu motivarea că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat anterior asupra acestei excepţii şi a admis-o.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 35 din 30 martie 2007 a admis atât excepţia autorităţii de lucru judecat, cât şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantului.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între acţiunea soluţionată prin sentinţa nr. 89 din 19 iunie 2006 a aceleiaşi instanţe şi acţiunea ce formează obiectul prezentei cauze.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţei impuse de art. 7 din Legea nr. 554/2004, deşi i s-a pus în vedere acest lucru.
Reclamantul S.D. a formulat cereri de recurs atât împotriva încheierii de şedinţă din 07 martie 2007, cât şi împotriva sentinţei nr. 35 din 30 martie 2007, solicitând să se constate că aceste sunt nelegale.
În motivarea cererilor de recurs, au fost menţionate de către recurent următoarele:
De dispoziţiile Ordinului nr. 300/2004 în integralitatea lui, dar şi, în subsidiar, de alin. (4) al art. 139 din acest act administrativ cu caracter normativ depinde soluţionarea litigiului pe fond. Acest ordin nu a fost publicat în M. Of. şi nici nu s-a făcut dovada că a fost semnat de emitent.
În opinia recurentului alin. (4) al art. 139 din Ordinul nr. 300/2004 încalcă dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, în care se statuează că actele normative date în executarea legilor se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. În cauza de faţă, alin. (4) al art. 139 din Ordinul în discuţie încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, în sensul că precizează că: “agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie li se acordă indiferent de vechimea în activitatea de poliţist, gradul de subinspector de poliţie”.
Pe de altă parte, recurentul a invocat excepţia nulităţii sentinţei şi încheierii atacate, întrucât nu au fost pronunţate în şedinţă publică.
De asemenea, recurentul a precizat că i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Analizând încheierea şi sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege.
Pentru a fi admisibilă excepţia de nelegalitate, care constituie obiectul de reglementare a art. 4 din Legea contenciosului administrativ, aceasta trebuie să privească un act administrativ, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ anterior menţionat.
Legea nr. 554/2004 permite invocarea acestei excepţii numai pentru actul administrativ de care depinde soluţionarea litigiului de fond.
Odată cu instituţionalizarea prin Legea nr. 554/2004 a excepţiei de nelegalitate, instanţa de contencios administrativ stabileşte, în baza principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepţii.
Recurentul-reclamant a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la Ordinul nr. 300/2004 privind activitatea de management, resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar şi în ceea ce priveşte alin. (4) al art. 139 din Ordinul în discuţie.
Aşadar, soluţia pronunţată de prima instanţă prin încheierea de şedinţă din 07 martie 2007 este nelegală, întrucât excepţia de nelegalitate, aşa cum s-a menţionat anterior, poate fi invocată şi cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter normativ.
În plus, trebuie reamintită practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie până la adoptarea Legii nr. 262/2007, în sensul că este admisibilă excepţia de nelegalitate cu privire la actele administrative cu caracter normativ emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că de excepţia de nelegalitate dedusă judecăţii depinde soluţionarea litigiului, deoarece pe aceste prevederi legale îşi fundamentează recurentul-reclamant pretenţiile.
Totodată, Înalta Curte constată că prin sentinţa recurată instanţa de fond s-a pronunţat atât cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, cât şi cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile.
Instanţa de control judiciar apreciază că ordinea de soluţionare a excepţiilor nu a fost corect stabilită de către Curte.
Astfel, în raport de dispoziţiile din decizia de casare (decizia nr. 3826 din 07 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), instanţa de trimitere trebuia să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei neîndeplinirii procedurii administrative prealabile. De menţionat că aceasta reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, condiţie pe care reclamantul trebuie să probeze că a îndeplinit-o anterior sesizării instanţei competente.
În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar reţine că atât sentinţa, cât şi încheierea din data de 07 martie 2007 nu sunt lovite de nulitate, întrucât din actele dosarului rezultă că acestea au fost pronunţate în şedinţă publică, aşa cum impun dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În consecinţă, în raport de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa şi încheierea recurată şi va trimite cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de S.D. împotriva încheierii de şedinţă din 7 martie 2007 şi a sentinţei civile nr. 35 din 30 martie 2007, ale Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa şi încheierea atacată şi trimite cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 821/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 826/2008. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
