ICCJ. Decizia nr. 923/2008. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 923/2008
Dosar nr. 10692/1/2007
Şedinţa publică de la 6 martie 2008
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 52/CA/2007 din 23 martie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prematurităţii introducerii acţiunii invocată din oficiu în şedinţa publică din 23 februarie 2007 şi a respins ca prematură acţiunea reclamantei în contradictoriu cu A.N.A.F. pentru anularea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea pentru anularea deciziei nr. 25810 din 24 mai 2006 şi s-a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu A.N.A.F. S-a dispus anularea deciziei nr. 140 din 10 august 2006 şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei nr. 36791 din 5 mai 2006 precum şi la plata parţială a cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat instanţa de fond a reţinut, în esenţă că:
Contestaţia formulată de reclamanta SC „L."; SRL împotriva celor două acte administrative emise de pârâtă - raportul de inspecţie fiscală din anul 2006 şi decizia de impunere nr. 162/2006 - nu a fost soluţionată pe fond de către organul fiscal deoarece prin decizia nr. 140/2006 s-a dispus suspendarea soluţionării acestei contestaţii. Această contestaţie este o cale de atac formulată în temeiul art. 175 C. proc. fisc., prin această contestaţie reclamanta optând pentru procedura administrativ-jurisdicţională prevăzută de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 554/2004. Conform acestor dispoziţii legale actul administrativ care se atacă la instanţa de judecată este decizia prin care se soluţionează această contestaţie, situaţie în care, dacă reclamanta nu renunţă la soluţionarea acestei căi administrativ-jurisdicţionale, introducerea acţiunii împotriva actului administrativ fiscal înainte de soluţionarea contestaţiei este prematură.
Chiar dacă dispoziţiile art. 681 din O.G. nr. 92/2003 prevăd că cererile depuse de către contribuabil potrivit C. proc. fisc. se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare, acesta este un termen de recomandare, nefiind prevăzută nici o sancţiune pentru nerespectarea lui, iar împlinirea acestui termen nu dă dreptul părţii de a se adresa instanţei de judecată dacă nu s-a pronunţat încă o soluţie în procedură administrativă.
Pentru aceste motive instanţa de fond a admis excepţia prematurităţii acţiunii formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală din anul 2006 şi a deciziei de impunere nr. 162/2006 şi a respins ca prematur acest capăt de acţiune.
Referitor la decizia nr. 25810 din 24 mai 2006 emisă de pârâtă, prin care s-a respins ca prematur formulată contestaţia împotriva procesului verbal din 27 martie 2006, instanţa a constatat că acest act administrativ este legal şi urmează a fi păstrat.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin respingerea ca prematur formulată a contestaţiei depusă de reclamantă împotriva procesului verbal din 27 martie 2006, pârâta a procedat în mod legal, situaţie care impune respingerea ca neîntemeiată a capătului de acţiune privind anularea deciziei nr. 25810 din 24 mai 2006.
În ceea ce priveşte capătul de acţiune privind anularea deciziei nr. 140 din 10 august 2006 şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulată împotriva raportului de inspecţie fiscală din anul 2006 şi a deciziei de impunere nr. 162/2006, instanţa l-a considerat întemeiat.
A reţinut instanţa de fond că decizia nr. 140/2006 este nelegală deoarece constatarea de către organele de cercetare penală a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce se dă în procedura administrativă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 184 din O.G. nr. 92/2003.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, atât societatea reclamantă cât şi D.G.F.P. Satu Mare, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.A.F.
Prin decizia nr. 4173 din 31 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondate recursurile formulate, reţinând că, în mod corect Curtea de Apel Oradea nu a soluţionat fondul contestaţiei, întrucât, calea de atac a contestaţiei prevăzută de C. proc. fisc. are caracter administrativ, iar nu administrativ-jurisdicţional, această procedură fmalizându-se cu decizia pronunţată de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel încât prematuritatea capetelor de cerere, constatată de instanţa de fond este întemeiată.
Referitor la recursul recurentelor-pârâte, Înalta Curte a constatat că, în mod corect, a reţinut instanţa de fond, că în raport cu adresa Parchetului şi cu lipsa dovezilor privind faptul că s-a început urmărirea penală faţă de L.G. (administratorul reclamantei) şi pentru ce fapte este acesta cercetat nu se impunea, în cadrul dispozitiv al textului de lege arătat, suspendarea soluţionării contestaţiei.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A.N.A.F., întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., depunând la dosar un înscris şi susţinând că acest act nou îndeplineşte condiţiile legale pentru admiterea revizuirii.
Se arată, în esenţă, că înscrisul menţionat reprezintă dovada începerii şi extinderii urmăririi penale şi faţă de L.G. - administrator al SC „L."; SRL Negreşti. Cererea de revizuire este inadmisibilă. în conformitate cu dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condiţiile de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs este ca prin aceasta să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce presupune ca instanţa de recurs, casând sentinţa instanţei de fond să procedeze la rejudecarea pricinii sau în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanţă.
În speţa de faţă, prin decizia nr. 4173 din 31 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionând recursul declarat de A.N.A.F. şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare împotriva sentinţei nr. 52/CA din 23 martie 2007 a Curţii de Apel Oradea, l-a respins ca nefondat, menţinând dispoziţiile acesteia ca fiind temeinice şi legale. În această situaţie, este evident că instanţa de recurs nu a evocat fondul cauzei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., limitându-se doar a verifica, pe baza probelor administrate în faţa primei instanţe, dacă s-a stabilit corect situaţia de fapt şi dacă s-au aplicat în mod corespunzător dispoziţiile legale incidente cauzei.
Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea temeiniciei motivului de revizuire invocat de SC „L."; SRL Negreşti-Oaş şi anume art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de A.N.A.F., împotriva Deciziei nr. 4173 din 31 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 922/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 924/2008. Contencios → |
|---|
