ICCJ. Decizia nr. 933/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi veterani de război L nr.44/1994. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 933/2008
Dosar nr. 1184/40/2007
Şedinţa publică de la 6 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoşani, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, obligarea acestuia din urmă la recalcularea rentei lunare cuvenite, cu începere de la data de 01 martie 2004, conform O.U.G. nr. 12/2004,
Reclamantul, în motivarea acţiunii, a precizat că, în calitate de angajat în cadrul Ministerului Apărării a fost pensionat cu gradul de colonel în rezervă primind ulterior legitimaţia de veteran de război şi medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” (în anul 1995). A mai susţinut că, în conformitate cu prevederile art. 14 din O.U.G. nr. 12/2004 de modificare a Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, renta lunară cuvenită conform art. 13 şi 14 din acest act normativ, se calculează începând din luna martie 2004, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a instanţei, lipsa calităţii procesuale pasive a paratului iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.
Tribunalul Botoşani, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 731 din 21 mai 2007, în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ., şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Investită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 110 din 10 septembrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării, a obligat pârâtul să recalculeze renta lunară cuvenită reclamantului începând cu data de 01 martie 2004, conform art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004, precum şi la restituirea sumei reprezentând contravaloarea impozitului pe pensie, reţinută din luna octombrie 2004, la zi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
Conform Legii nr. 44/1994 - art. 13, iniţial, această rentă era echivalentă soldei de grad a unui sublocotenent. Însă, prin dispoziţiile art. 141 din O.U.G. nr. 12/2004, de modificare a Legii nr. 44/1994, cu începere de la 01 martie 2004 (până la zi) renta lunară iniţial reglementată s-a stabilit a fi calculată în echivalent cu nivelul soldei de grad şi respectiv funcţie la minim, ale unui sublocotenent al Ministerului Apărării.
În ceea ce priveşte, capătul doi de cerere, instanţa de fond, a mai arătat că potrivit art. 16 lit. e) din Legea nr. 44/1994, reclamantul în calitate de veteran de război, beneficiază de scutirea de impozit a indemnizaţiilor şi a rentei lunare acordate potrivit acestei legi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs pârâtul Ministerul Apărării invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că soluţia instanţei de fond a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în cauză.
Astfel, a susţinut autoritatea recurentă, O.U.G. nr. 12/2004 a completat Legea nr. 44/1994, fără a o modifica, astfel că, în cazul dedus judecăţii, prevederile art. 141 introduse prin această ordonanţă de urgenţă, trebuie interpretate prin coroborare cu prevederile art. 14 ale legii, intimatul-reclamant având dreptul la o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
În ceea ce priveşte al doilea capăt al acţiunii, ministerul recurent a susţinut că, potrivit art. 16 lit. e) din Legea nr. 44/1994, intimatul-reclamant beneficiază de scutirea de la plata taxelor şi impozitelor locale, iar nu de la plata impozitului pe venit, cum greşit a reţinut instanţa de fond.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a combătut susţinerile autorităţii publice recurente şi a cerut respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Recursul este întemeiat.
Este necontestat că situaţia intimatului-reclamant se încadrează în prevederile art. 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, potrivit cărora „veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), b) şi c), dar cărora le-a fost conferită medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941–1945”, beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
Prin O.U.G. nr. 12/2004 a fost completată Legea nr. 44/1994, republicată, fiind introdus un nou articol, art. 141, cu următorul cuprins: „începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, stabilite conform legii”.
Din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond a ajuns la concluzia că, în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2004, intimatul-reclamant ar beneficia de o rentă lunară egală cu nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, ceea ce este lipsit de temei legal.
Aşa cum rezultă din prevederile art. 141 din Legea nr. 44/1994, republicată, introdus prin O.U.G. nr. 12/2004, renta lunară prevăzută la art. 13 şi, respectiv, art. 14 se calculează, după caz, în funcţie de nivelul soldei de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării.
Or, potrivit art. 14 din Lege, intimatul-reclamant, ca deţinător al Medaliei „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941–1945”, beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad şi al soldei de funcţie la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, aşa cum s-a specificat la art. 141.
Că este aşa, rezultă şi din modificarea ulterioară adusă prin Legea nr. 303/2007 la art. 14, care are acum următorul conţinut: „Veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), b) şi c), dar cărora le-a fost conferită Medalia Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941–1945 beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent.
În ceea ce priveşte soluţia dată celui de-al doilea capăt al acţiunii privind scutirea de la plata impozitului pe venit (pensie şi rentă lunară), soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal.
Astfel, potrivit prevederilor art. 16 lit. e) din Legea nr. 44/1994, republicată, reţinute de instanţa de fond ca temei al admiterii acestui capăt de acţiune, veteranii de război şi văduvele de război beneficiază, între altele, de „scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale”.
Or, instanţa de fond, aşa cum s-a precizat mai sus, în temeiul acestor prevederi legale a reţinut că intimatul-reclamant ar fi scutit de impozitul pe venituri (pensia şi renta lunară), ceea ce este lipsit de temei legal.
În concluzie, recursul formulat este întemeiat, urmând a fi admis, casată sentinţa atacată şi, pe fond, respinsă acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării împotriva sentinţei civile nr. 110 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantului P.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 932/2008. Contencios. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 936/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|