ICCJ. Decizia nr. 932/2008. Contencios. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 932/2008
Dosar nr. 2582/2/2007
Şedinţa publică de la 6 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 septembrie 2005 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului, solicitând suspendarea declanşării procedurii de executare silită, anularea titlului executoriu din 29 august 2005, exonerarea de plata creanţei în sumă de 55.539,51 RON, obligarea pârâtei la recalcularea redevenţei în concordanţă cu documentele care atestă diminuarea suprafeţelor de teren concesionate.
În motivarea cererii, s-a arătat că, prin contractul de concesiune din 16 mai 2002, suprafaţa de 1.476 ha. teren agricol a fost acordată reclamantei în regim de concesiune (1.300 ha. aparţinând domeniului public al statului şi 176 ha. aparţinând domeniului privat al statului).
Din suprafaţa de 176 ha., 40,70 ha. se află în proprietatea unor persoane fizice încă din anul 2000, însă pârâta a insistat şi pentru înscrierea acesteia în contract în scopul de a nu se modifica H.G. nr. 517/1999.
Ulterior, datorită procesului de aplicare a legilor fondului funciar, suprafaţa de teren din domeniul privat al statului utilizată de reclamantă s-a restrâns la 1,74 ha.
Cu toate acestea, pârâta a pretins întreaga redevenţă înscrisă în contractul de concesiune.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în raport de prevederile O.U.G. nr. 51/1998 şi declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Pe fond, pârâta consideră că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 329 C. proc. civ. şi solicită respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 865 din 19 octombrie 2005, pronunţată în Dosar nr. 4989/2005, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa comercială nr. 59 din 17 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 37677/2/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis în parte contestaţia la executare, a anulat executarea silită pentru recuperarea creanţei de 55.539,51 RON, a respins cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect, a respins cererea de obligare a intimatei la recalcularea redevenţei ca nefondată şi a obligat intimata la 183,30 RON cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că debitul pentru care s-a emis somaţia nu este cert şi lichid, conform art. 379 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 238 din 18 ianuarie 2007, pronunţată în Dosar nr. 37677/2/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis excepţia necompetenţei instanţei comerciale, a admis recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei nr. 59/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa comercială de recurs a reţinut că, având în vedere natura contractului de concesiune, ca act administrativ încheiat de o autoritate publică, pentru realizarea unor obiective de interes public, conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă că soluţionarea litigiilor legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ revine în competenţa generală a instanţei de contencios administrativ potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 1704 din 18 iunie 2007, pronunţată în Dosar nr. 2582/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor pct. 2.6 din contractul de concesiune, reducerea suprafeţei de teren prevăzută în contract nu antrenează răspunderea concedentului, iar reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol, în conformitate cu prevederile pct. 2.5 va fi notificată de către partea în cunoştinţă, diminuarea suprafeţei de teren şi a redevenţei aferente urmând să facă obiectul unui act adiţional la prezentul contract.
Se consideră că pârâta putea calcula redevenţa în funcţie de suprafaţa de teren rămasă în exploatarea reclamantului, doar în cazul în care era încheiat un asemenea act adiţional.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Institutul de Cercetare–Dezvoltare pentru Montanologie C. - Sibiu (fost SC C. SA C.) pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că suprafaţa de teren din domeniul privat al statului cuprinsă în contractul de concesiune s-a redus la 1,74 ha., urmare a reconstituirii dreptului de proprietate către persoane fizice.
Aceste suprafeţe de teren fie nu au fost în posesia recurentului, fie au fost predate prin protocol, către Comisiile locale de fond funciar.
Recurentul consideră că suma cuprinsă în titlul executor este nelegal stabilită în raport de cele menţionate aspecte asupra cărora instanţa de fond a apreciat în mod greşit.
Intimata-pârâtă, prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, redevenţa putând fi recalculată numai în urma încheierii unor acte adiţionale.
Recurentul-pârât a solicitat probe cu expertiza contabilă prin care să se stabilească redevenţa datorată în raport de protocoalele de predare a terenurilor către comisiile locale de fond funciar întocmite de Agenţia Domeniilor Statului.
Recursul este fondat.
Obiectul acţiunii îl reprezintă contestaţia la executare silită formulată împotriva titlului executoriu din 29 august 2005.
Este ştiut că în ipoteza titlurilor care nu provin de la organele judecătoreşti, debitorul are dreptul să invoce pe calea contestaţiei la executare toate apărările de fond referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei.
În speţă, recurentul a dovedit că suprafaţa de teren de 40,70 ha. din domeniul privat al statului nu a intrat niciodată în posesia sa.
De asemenea, din suprafaţa totală de 176 ha. teren proprietate privată a statului, în posesia recurentei a rămas doar suprafaţa de 1,74 ha.
Terenul a intrat în proprietatea persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate urmare a legilor fondului funciar.
Intimata avea cunoştinţă de reducerea suprafeţei de teren, fiind înştiinţată de către Comisiile locale de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Intimata a emis titlul executoriu în anul 2005, pentru perioada 2002–2005.
Apărarea intimatei nu poate fi luată în considerare deoarece aceasta avea cunoştinţă de reducerea suprafeţelor de teren, neputând invoca propria culpă în neîncheierea unui act adiţional la contractul de concesiune din anul 2002.
Nu este echitabil ca recurenta să achite redevenţa pentru suprafeţe de teren pe care nu le-a avut niciodată în posesie sau care au fost reduse în anii 2003–2004.
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că recurentul este culpabil de neîncheierea actelor adiţionale la contractul de concesiune, atâta timp cât intimata cunoştea această împrejurare încă de la data încheierii contractului de concesiune sau din notificările comisiilor locale de fond funciar.
Cerinţa unei notificări exprese din partea recurentei deşi s-a dovedit că intimata cunoaşte situaţia exactă, este excesivă.
Titlul executoriu a fost emis cu încălcarea principiului echităţii.
Recurentul datorează redevenţa numai pentru suprafeţele de teren pe care le are în posesie şi pentru perioada cât a avut posesia asupra acestora
Este corectă solicitarea recurentului de a se administra proba cu expertiza contabilă pentru a se stabili, în raport de situaţia exactă a deţinerii suprafeţelor de teren din domeniul privat al statului, redevenţa datorată.
Având în vedere dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., este obligaţia instanţei de fond să administreze proba cu expertiză contabilă.
Ţinând seama şi că instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei sub acest aspect, urmează ca în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul, să se dispună casarea sentinţei recurate.
Urmează a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru lămuri aspectele arătate şi a se pronunţa asupra cuantumului redevenţei datorate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul Institutul de Cercetare–Dezvoltare pentru Montanologie C. - Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 1704 din 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 924/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 933/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
