ICCJ. Decizia nr. 938/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 938/2008
Dosar nr. 7236/2/2007
Şedinţa publică de la 7 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2007, reclamantul I.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea executării actului administrativ cu caracter normativ O.U.G. nr. 107/2007 privind modificarea alin. (1) al art. 2 din O.U.G. nr. 17/2005 pentru stabilirea de măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile art. 1 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În cauză au formulat cereri de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, precum şi Garda Naţională de Mediu.
Reclamantul şi-a precizat ulterior acţiunea în sensul că solicită instanţei să dispună anularea O.U.G. nr. 107/2007 în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004, pentru motivele expuse în acţiune şi suspendarea aplicării O.U.G. nr. 107/2007 în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi nu în baza art. 14 cum s-a solicitat anterior, motivele fiind cele deja expuse în acţiunea introductivă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea pronunţată la 24 octombrie 2007, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului invocată de intervenientul Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 107/2007 invocată de pârât şi, în consecinţă, a respins cererea ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamantul are calitate procesuală activă întrucât a invocat şi justificat interesul legitim public în ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ cu caracter normativ.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii s-a reţinut că textul de lege invocat ca temei de drept precizează în mod clar şi fără echivoc că măsura legală a suspendării vizează actele administrative unilaterale şi nu cele cu caracter normativ cum este ordonanţa de urgenţă a guvernului, calea de contestare a acestora din urmă fiind cea prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul I.S., invocând prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea căii de atac, recurentul–reclamant a arătat că instanţa de fond nu a pus excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare în discuţia părţilor şi că soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă este greşită, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul–pârât a arătat, în esenţă, că recursul nu este fondat, întrucât excepţia privind inadmisibilitatea cererii de suspendare a O.U.G. nr. 107/2007 a fost invocată prin întâmpinare şi a fost pusă în dezbaterea părţilor în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2007, iar soluţia pronunţată de instanţa de fond se bazează pe aplicarea corectă a prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, ce reglementează măsura suspendării executării numai cu privire la actele administrative, nu şi la ordonanţele Guvernului.
În şedinţa publică de la 7 martie 2008, intimatul–pârât Guvernul României, prin reprezentant, a invocat excepţia nulităţii recursului.
Examinând cu prioritate această excepţie, în raport cu prevederile art. 137 C. proc. civ., aplicabile şi în recurs, potrivit art. 316, coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul a fost depus la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, conform art. 302 C. proc. civ. şi cuprinde criticile la adresa sentinţei recurate, exprimate într-o manieră extrem de sintetică, astfel încât va respinge excepţia nulităţii căii de atac.
Împrejurarea că recurentul–reclamant nu şi-a încadrat motivele de recurs în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. nu atrage nulitatea căii de atac, pentru că, potrivit art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sunt toate aspectele.
Analizând legalitatea încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din practicaua încheierii de şedinţă din data de 24 octombrie 2007, întocmită potrivit art. 147 C. proc. civ., rezultă că pârâtul Guvernul României, prin reprezentantul său, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 107/2007.
Excepţia a fost pusă în discuţia părţilor, ocazie cu care intervenienţii Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Garda Naţională de Mediu, prin reprezentanţi, au solicitat respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, iar apărătorul reclamantului a solicitat respingerea excepţiei, după care Curtea de apel a rămas în pronunţare.
Prin urmare, instanţa de fond a respectat principiile contradictorialităţii şi oralităţii dezbaterilor.
Înalta Curte constată, de asemenea, că soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării O.U.G. nr. 107/2007 este corectă în raport cu prevederile art. 15, corelate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Procedura de suspendare a executării, instituită prin cele două art. menţionate, poate avea ca obiect numai un act administrativ unilateral, definit de art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004 ca fiind actul individul sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Ordonanţa de urgenţă nu este un act administrativ, ci un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative reglementate de art. 115 alin. (4)–(8) din Constituţia României şi supus aprobării Parlamentului, astfel încât nu este susceptibilă de o suspendare a executării în sensul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi reţinând culpa procesuală a recurentului–reclamant, îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat) solicitate de intimata–intervenientă Garda de Mediu, în temeiul art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de reclamantul I.S. împotriva încheierii din 24 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7236/2/2007, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 833 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata–intervenientă Garda Naţională de Mediu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 937/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 939/2008. Contencios → |
|---|
