ICCJ. Decizia nr. 1033/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1033/2009
Dosar nr. 8470/2/2007
Şedinţa publică din 25 februarie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta U.M. a chemat în judecată pe pârâtele Instituţia Avocatul Poporului, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi A.N.S.P.D.C.P., solicitând obligarea pârâtelor la recalcularea şi acordarea sumelor cuvenite cu titlu de prime de concediu pe perioada 2001-2007 actualizate cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada 2001 – 30 iulie 2004 a avut calitatea de funcţionar public în cadrul Instituţiei Avocatul Poporului, iar în perioada 1 august 2004 – 2007 a avut calitatea de angajat cu contract de muncă în sectorul bugetar la A.N.S.P.D.C.P., în ambele situaţii având dreptul la prima de concediu.
Prin întâmpinare, pârâta Instituţia Avocatul Poporului a arătat că drepturile băneşti cu titlu de primă de concediu le va acorda după ce va primi fondurile necesare de la Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Pârâta A.N.S.P.D.C.P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, menţionând că pentru personalul contractual bugetar nu există cadru legal de acordare a primelor de concediu.
A invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Chematul în garanţie, Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, a lipsei calităţii sale procesuale pasive şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 1243 din 16 aprilie 2008, Curtea Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.S.P.D.C.P. şi a Ministerului Economiei şi Finanţelor precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie.
A admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta Instituţia Avocatul Poporului la plata către reclamantă a drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2001-iulie 2004, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
A respins, de asemenea, capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata primei de concediu pe perioada august 2004- decembrie 2007, ca neîntemeiat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A considerat că excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate de A.N.S.P.D.C.P. şi de către Ministerul Economiei şi Finanţelor sunt neîntemeiate întrucât în primul caz pârâta are calitate de angajator faţă de reclamantă, iar în cel de-al doilea, Ministerul Economiei şi Finanţelor are legitimitate procesuală pasivă în cauză pentru că instanţa trebuie să verifice în contradictoriu cu această parte dacă susţinerile pârâtei Instituţia Avocatul Poporului sunt fondate.
A reţinut că excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor este neîntemeiată, deoarece pârâta Instituţia Avocatul Poporului are posibilitatea legală să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia să se îndrepte dacă ar cădea în pretenţii.
A mai apreciat că cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor este neîntemeiată, deoarece în raport cu dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, acest minister nu are obligaţia să aloce fondurile băneşti necesare achitării drepturilor băneşti solicitate de reclamantă.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că pârâta Instituţia Avocatul Poporului datorează reclamantei drepturile băneşti cu titlu de primă de concediu, actualizate, pentru perioada 2001 – iulie 2004, când a fost angajată ca funcţionar public la această pârâtă.
A mai apreciat că pentru perioada când reclamanta a avut calitatea de personal bugetar angajat fie la Instituţia Avocatul Poporului (1 august 2004 – 30 noiembrie 2005), fie la A.N.S.P.D.C.P. (1 decembrie 2005 – 30 decembrie 2007) aceasta nu beneficiază de drepturile pretinse, deoarece nu sunt prevăzute în mod expres de lege.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta şi pârâta Instituţia Avocatul Poporului.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta Instituţia Avocatul Poporului a criticat hotărârea atacată sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
A arătat că potrivit dispoziţiilor legii finanţelor publice cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată, iar ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate.
În recursul său, reclamanta a solicitat admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile atacate în sensul obligării pârâtelor Instituţia Avocatul Poporului, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi A.N.S.P.D.C.P. şi la acordarea sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu corespunzătoare perioadei în care reclamanta a avut calitatea de personal contractual pentru perioada august 2004 – 2007, actualizate cu coeficientul de inflaţie.
A motivat că în condiţiile în care personalul contractual din sectorul bugetar desfăşoară o activitate cu caracter public, şi având în vedere salarizarea personalului de specialitate de execuţie din cadrul Instituţiei Avocatul Poporului şi A.N.S.P.D.C.P. şi incompatibilităţile şi interdicţiile acestuia, ar rezulta, prin analogie că şi personalului contractual asimilat aparatului Parlamentului i s-ar cuveni prima de vacanţă, invocând dispoziţiile Legii nr. 53/1991, Legii nr. 154/1998 şi ale Legii nr. 7/2006.
A mai arătat că în conformitate cu art. 25 şi art. 28 din Legea nr. 35/1995 şi art. 18 din Legea nr. 102/2005 personalul din cadrul Instituţiei Avocatul Poporului şi din cadrul A.N.S.P.D.C.P. beneficiază de drepturile corespunzătoare funcţiilor similare din aparatul Parlamentului.
Prin întâmpinare, recurenta reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat de Instituţia Avocatul Poporului şi menţinerea hotărârii atacate cu privire la respingerea cererii de chemare în garanţie a Ministerul Economiei şi Finanţelor.
La rândul său, recurenta Instituţia Avocatul Poporului a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
A menţionat că cererea reclamantei privind acordarea primei de concediu pentru perioada când aceasta a fost personal contractual, nu are suport legal şi că Legea nr. 7/2006 invocată de reclamantă nu poate fi aplicată la situaţia reclamantei, care este anterioară intrării în vigoare a legii.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.S.P.D.C.P. a solicitat respingerea recursului reclamantei ca neîntemeiat, motivând în esenţă, prin împrejurarea că actele normative aplicabile personalului contractant bugetar nu au nicio legătură cu cele aplicabile funcţionarului public şi nici cu cele aplicabile funcţionarului public parlamentar.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate de recurenţi, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
1. Mai întâi, Înalta Curte observă că deşi reprezentantei recurentei pârâte Instituţia Avocatul Poporului i s-a pus în vedere să formuleze în scris poziţia sa privind renunţarea la recurs, prin adresa nr. 2107 din 25 februarie 2009 depusă la dosar, recurenta nu îşi exprimă voinţa sa expresă de a renunţa la recursul declarat, astfel că acesta va fi examinat în raport cu motivele invocate în scris.
Din această perspectivă, Înalta Curte observă că prima instanţă a soluţionat în mod corect cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, în sensul respingerii acesteia.
Astfel, potrivit art. 28 din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice şi art. 3 alin. (1) din HG nr. 386/207 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii în elaborarea proiectelor legii bugetului şi al bugetului de stat, pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, acelaşi minister are obligaţia de a elabora proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, în cazul modificării bugetului aprobat.
Prin urmare, în virtutea atribuţiilor pe care le are, Ministerul Economiei şi Finanţelor apare ca un administrator al bugetului statului, care, în baza legii bugetului de stat aprobată, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege.
În raport cu dispoziţiile legale arătate, nu se poate reţine susţinerea recurentului potrivit căreia obligaţia de a prevedea sumele reprezentând prima de vacanţă în bugetul pe anul 2008 i-ar reveni Ministerului Economiei şi Finanţelor care coordonează acţiunile Guvernului.
Nici critica recurentului potrivit căreia ar fi nelegală motivaţia instanţei de fond după care Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are obligaţia să aloce fondurile necesare achitării drepturilor băneşti solicitate de reclamantă, nu este conformă cu dispoziţiile legale evocate, fapt pentru care nu poate fi reţinută.
Aşadar, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză şi nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor pretinse de reclamantă, deoarece nu este abilitat de lege să vireze către ordonatorii principali de credite decât sumele prevăzute prin legea bugetului de stat, nu şi alte sume, cum ar fi cele stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
Pe cale de consecinţă, în raport cu considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Instituţia Avocatul Poporului.
2. Relativ la recursul declarat de reclamanta U.M., prin care critică soluţia pronunţată de instanţa de fond sub aspectul împrejurării că i s-a respins capătul de cerere privind acordarea primei de concediu pentru perioada când a avut calitatea de personal contractual, Înalta Curte urmează de asemenea, a-l respinge, pentru considerentele ce urmează:
Se reţine că dreptul unor categorii de salariaţi din sectorul bugetar de a li se acorda o primă de concediu cu ocazia plecării în concediu de odihnă a fost reglementat de legiuitor prin acte normative care vizează fiecare categorie în parte, personalul contractual bugetar nefiind prevăzut în vreun act normativ.
În aceste condiţii, nu pot fi reţinute motivele de recurs ale reclamantei prin care susţine că în calitatea sa de personal contractual angajat la Instituţia Avocatul Poporului şi la A.N.S.P.D.C.P., desfăşurând o activitate de interes public, ar trebui să i se aplice actele normative care reglementează drepturile funcţionarilor publici ori ale funcţionarilor publici parlamentari.
În mod corect prima instanţă a apreciat că drepturile salariale, inclusiv prima de concediu nu pot fi acordate prin interpretare şi trimiteri la reglementări legale care se adresează altor categorii de salariaţi.
Or, atâta vreme cât recurenta a avut calitatea de personal contractul angajat la Instituţia Avocatul Poporului şi la A.N.S.P.D.C.P., în perioada 1 august 2004–30 noiembrie 2005, respectiv perioada 1 decembrie 2005-30 decembrie 2007, acordarea primei de concediu solicitată pentru aceste perioade, nu ar avea suport legal, după cum a observat în mod just şi instanţa de fond.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta U.M. şi de pârâta Instituţia Avocatul Poporului împotriva sentinţei civile nr. 1243 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1031/2009. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 1034/2009. Contencios → |
|---|
