ICCJ. Decizia nr. 1047/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1047/2009
Dosar nr. 590/42/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 590/42/2008 la Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC N. SRL Buzău a chemat in judecată A.R.R. şi Consiliul Judeţean Buzău prin A.J.T., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună anularea procedurii de atribuire a curselor si licenţelor de traseu în urma licitaţiei desfăşurate în perioada 15-20 mai 2008 prin serviciul de internet în şedinţa de atribuire a traseelor cuprinse în Programul Naţional prin Sistemul de Atribuire Electronica în Transport - SAET.
La primul termen de judecată, 19 septembrie 2008, reclamanta şi-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită anularea Hotărârii nr. 109 din 19 iunie 2008 emisă de Comisia Paritară pentru atribuirea traseelor cuprinse în Programul de Transport Public de Persoane în sistem judeţean, în urma licitaţiei din luna mai 2008, prin care s-a procedat la atribuirea licenţei de traseu către SC C&I C. SRL, solicitând astfel şi introducerea în cauză a A.S.S.I. şi SC C&I C. SRL
În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar contestaţiile formulate de A.R.R. şi Consiliul judeţean Buzău.
In şedinţa publică din 17 octombrie 2008, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţie ce a fost admisă prin sentinţa nr. 208 din 17 octombrie 2008, competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă fiind declinată în favoarea Tribunalului Buzău, secţia de contencios administrativ.
Curtea de Apel Ploieşti în considerentele sentinţei atacate cu recurs, a reţinut ca, competenţa materială în contenciosul administrativ este determinată de natura actului administrativ ce face obiectul litigiului, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, mai precis de emitentul actului, în speţă, actul administrativ de atribuire a traseului îl constituie Hotărârea Comisiei Paritare constituită în baza hotărârii Consiliului Judeţean, astfel că competenţa materială de soluţionare a acţiunii aparţine tribunalului, Secţia de contencios administrativ şi nu Curţii de Apel.
A.S.S.I., înfiinţată prin OUG nr. 73/2007 realizează sistemul naţional electronic de atribuire a traseelor, pentru fiecare judeţ iar pe baza acestor rezultate, Comisia paritară înfiinţată în fiecare judeţ emite o hotărâre privind traseele atribuite, obiectul acţiunii formulată de reclamantă fiind anularea Hotărârii nr. 109 din 19 iunie 2008 emisă de această comisie, deci anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică judeţeană.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs în termen legal, 5 zile de la pronunţare, pârâtele A.R.R. şi SC C&I C. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca motiv de casare sau modificare art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", precum şi dispoziţiile art. 304/1 C. proc. civ., conform cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanţa putând examina cauza sub toate aspectele.
Ambele recurente-pârâte, susţin în esenţă, prin motivele de recurs formulate că, instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, principiu ce cuprinde şi dreptul reclamantului de a stabili persoana juridică împotriva căreia formulează acţiunea şi care are calitate procesuală pasivă, în procesul pe care l-a pornit chemând în judecată şi A.R.R. precum şi A.S.S.I., ambele fiind autorităţi publice centrale ce determină competenţa materială a Curţii de Apel , potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Mai precizează recurentele –pârâte, că, competenţa materială a instanţei este dată şi de obiectul acţiunii reclamantei, acela de „anulare totală a procedurii de atribuire", contestând modul în care au fost atribuite traseele, operaţiune efectuată de către A.S.S.I., în temeiul prevederilor OUG nr. 73/2007, instituţia publică în subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiei.
În speţă, susţin recurentele, actul administrativ unilateral, emis de o autoritate în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice este reprezentat de rezultatele atribuirii electronice din 30 mai 2008, conform informaţiei făcută de A.S.S.I. şi nu de Hotărârea Comisiei Paritare nr. 109 din 19 iunie 2008, care reprezintă de fapt un efect al rezultatelor atribuirii, conform dispoziţiilor legale în vigoare în materie serviciilor de transport local, ele neavând competenţa de a emite acte în regim de putere publică.
Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare .
Referitor la primul motiv de recurs privind încălcarea principiului disponibilităţii, trebuie precizat că acesta este neîntemeiat.
Reclamantul are într-adevăr dreptul de a stabili persoana juridică împotriva căruia formulează acţiunea, însă potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, instanţa de contencios administrativ este obligată să stabilească mai întâi cine este emitentul actului ce face obiectul acţiunii în contencios administrativ, o autoritatea publică locală sau centrală, fapt ce determină apoi stabilirea instanţei competente material a soluţiona cauza.
În speţă, la primul termen de judecată, intimata-reclamantă a precizat obiectul cererii de chemare în judecată – „anularea Hotărârii nr. 109 din 19 iunie 2008 emisă de Comisia Paritară pentru atribuirea traseelor cuprinse în Programul de Transport Public de Persoane în sistem judeţean", actul administrativ atacat fiind aşadar emis de o autoritate publică judeţeană.
Pe de altă parte, cel care era în primul rând interesat să critice soluţia instanţei de fond pe acest aspect era reclamanta, or aceasta nu a declarat recurs în cauză.
Neîntemeiat este şi cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că instanţa de fond a stabilit greşit că emitent al actului administrativ atacat este o autoritate publică judeţeană şi nu o autoritate publică centrală A.S.S.I.
Actul administrativ atacat în speţă, potrivit precizării de acţiune formulate de intimata-reclamantă îl reprezintă Hotărârea nr. 109 din 19 iunie 2008 a Comisiei Paritare, Comisie înfiinţată prin Hotărâre a Consiliului judeţean, potrivit Ordinului nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local, prin aceasta asigurându-se organizarea, reglementarea, coordonarea şi controlul prestării serviciului de transport public local de persoane.
Conform art. 19 din acest Ordin , aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, traseele cuprinse în programele de transport judeţene se atribuie operatorilor de transport rutier în cadrul unei şedinţe de atribuire, de către Comisia paritară, iar licenţele de traseu în transportul public judeţean de persoane prin curse regulate se acordă de A.R.R. în baza hotărârilor comisiei paritare formate din reprezentanţii Consiliului judeţean şi reprezentanţii agenţiei Autorităţii Rutiere Române din judeţul respectiv.
Este adevărat că A.S.S.I., înfiinţată prin OUG nr. 73/2007, gestionează şi operează sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor naţionale din programele de transport judeţene, dar rezultatul atribuirii electronice este concretizat în Hotărârea Comisiei Paritare, în speţă nr. 109 din 19 iunie 2008, aceasta având caracteristicile unui act administrativ unilateral, a cărei legalitate poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ, aşa, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Cum actul administrativ unilateral a fost emis de o autoritate publică locală, în mod just instanţa de fond făcând aplicarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, a stabilit că este competent a soluţiona cauza tribunalul.
Împrejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată în calitate de pârâtă şi o autoritate publică centrală nu atrage, în mod automat, competenţa de judecată a cauzei în primă instanţă în favoarea curţii de apel.
Cât priveşte pe recurenta-pârâtă A.R.R., este de observat ca prin motivele de recurs formulate nu pretinde că ar fi emitenta actului administrativ atacat în contencios, ba mai mult la instanţa de fond a invocat chiar lipsa calităţii procesuale pasive, ea neavând competenţă în ceea ce priveşte transportul public judeţean potrivit Legii nr. 92/2007 care stabileşte cadrul juridic privind autorizarea şi organizarea serviciilor de transport public în judeţ.
Având în vedere considerentele expuse, recursurile formulate de cele două pârâte urmează a fi respinse în baza art. 312 C. proc. civ., în cauză neexistând motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele A.R.R. şi SC C&I C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 208 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1042/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1062/2009. Contencios → |
---|