ICCJ. Decizia nr. 1062/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1062/2009
Dosar nr. 3452/57/200.
Şedinţa publică din 26 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC G.R. SRL Petroşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurentei, anularea deciziei nr. 211din 11 octombrie 2006 emisă de acesta şi exonerarea reclamantei de plata către bugetul de stat a sumei de 46.392,87 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că procentul determinat de pârât ca intensitate a ajutorului de stat, de 1896,9% depăşind, prin urmare, nivelul de intensitate maxim admis de 65% a fost incorect determinat, neţinându-se cont de faptul că obiectul principal de activitate îl reprezintă comerţul, iar nu activitatea de transport, motiv pentru care nivelul maxim al intensităţii a fost denaturat.
Prin sentinţa civilă nr. 564 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC G.R. SRL Petroşani.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 211 din 11 octombrie 2006 a Consiliului Concurenţei s-a constatat că reclamanta a beneficiat de un ajutor de stat nelegal de 46.392,87 lei, urmare a încălcării regulilor privitoare la nivelul maxim admis al intensităţii ajutorului de stat şi la realizarea de investiţii, acest ajutor de stat fiind pus la dispoziţia reclamantei la data de 26 ianuarie 2006.
A mai reţinut instanţa de fond că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din OUG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate „agenţii economici care operează în zonele defavorizate beneficiază de facilităţile fiscale prevăzute la art. 6, până la atingerea intensităţii maxime admise a ajutorului de stat, conform Regulamentului privind ajutorul de stat regional, aprobat de Consiliul Concurenţei.
În ceea ce priveşte data limită de realizare a investiţiilor care se ia în calcul la determinarea intensităţii ajutorului de stat, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (2) şi art. 141 alin. (21) intensitatea ajutorului de stat se determină în raport de două repere temporale:
-ajutorul de stat primit de agentul economic începând cu data de 2 ianuarie 2003, durata de timp în care ajutorul de stat este legal nefiind determinată de legiuitor, ci determinabilă, respectiv până la momentul atingerii intensităţii lui maxime;
-costurile eligibile aferente valorii investiţiilor efectuate până la data de 15 septembrie 2004.
A constatat instanţa de fond că în textul de lege nu se regăseşte un reper temporal de natura celui invocat de reclamantă, respectiv investiţii efectuate înainte de data de 2 ianuarie 2003.
A mai reţinut instanţa de fond că ceea ce este contestat în prezenta cauză, este nivelul investiţiilor eligibile determinat de Consiliul Concurenţei la suma de 2532,5 lei, valoare în raport de care intensitatea rezultată a ajutorului de stat este de 1896,9% cu mult peste intensitatea maxim admisă de 65%.
În acest sens prima instanţă a reţinut că potrivit notei de constatare seria H.D. nr. 279 din 9 mai 2006 a Inspectoratului de Concurenţă Hunedoara singurele investiţii făcute de reclamantă considerate ca fiind eligibile sunt cele privind echipamentele de producţie în sumă de 2532,5 lei, nefiind luate în calcul investiţiile în mijloace de transport de 265.599,11 lei în anul 2003, respectiv 246,757, 14 lei în anul 2004.
A mai constatat instanţa de fond că potrivit Regulamentului privind ajutorul de stat regional adoptat de Consiliul Concurenţei în data de 23 martie 2004 şi publicat în Monitorul Oficial al României în data de 19 aprilie 2004, art. 6 alin. (2) pentru ca investiţiile enumerate în textul legal să fie eligibile trebuie să fie necesare procesului de producţie în raport de specificul fiecărei societăţi.
A observat Curtea de Apel Bucureşti că faţă de obiectul său de activitate constând în „comerţ cu ridicata, nespecializat, de produse alimentare, băuturi şi tutun", societatea reclamantă nu se încadrează în ipoteza textului legal, cu investiţiile privind mijloacele şi materialele de transport.
A mai reţinut instanţa de fond că de la regula potrivit căreia sunt eligibile doar investiţiile de terenuri, clădiri şi echipamente necesare procesului de producţie, există o excepţie care se ş referă doar la agenţii economici care operează în sectorul transporturilor, în sensul că deşi investiţiile în mijloacele de transport sunt necesare procesului de producţie ele nu sunt considerate eligibile. Însă, a apreciat prima instanţă că această excepţie expresă, nu se poate transforma, printr-o interpretare per a contrario, într-o adăugare implicită la regulă, pentru toţi ceilalţi agenţi, în ceea ce priveşte şi alte eventuale investiţii, care nu sunt necesare procesului de producţie.
A concluzionat instanţa de fond că reclamanta avea obligaţia de a monitoriza intensitatea ajutorului de stat, de a urmări în evidenţele sale financiar contabile momentul în care atinge limita maximă de 65% la depăşirea căreia ajutorul de stat devenea ilegal, iar la acel moment să se declare plătitoare de impozit pe profit să procedeze la plata acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC G.R. SRL Petroşani, care a invocat ca temei legal prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre netemeinică şi nelegală, ca urmare a interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale incidente în cauză, însuşindu-şi punctul de vedere al autorităţii de concurenţă, în ceea ce priveşte modul de calcul a intensităţii ajutorului de stat de care a beneficiat.
În concret, societatea comercială recurentă a susţinut că, în mod nelegal, au fost excluse din raportul de calcul, ca fiind neeligibile, investiţiile făcute în achiziţiile de mijloace de transport, dispoziţiile art. 6 alin. (2), fraza a II-a din Regulamentul Consiliului Concurenţei f.n. din 23 martie 2004 privind ajutorul de stat regional, fiind interpretate greşit, acestea referindu-se la sectorul transporturilor.
Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare prin care, în esenţă, a susţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi a cerut respingerea recursului ca neîntemeiat.
Recursul este nefondat.
În cauză, este necontestat că societatea comercială recurentă, desfăşurându-şi activitatea în zona defavorizată Valea Jiului, având ca obiect de activitate „comerţ cu ridicata, nespecializat, de produse alimentare, băuturi şi tutun – Cod CAEN 5139", a primit un ajutor de stat aferent perioadei 2 ianuarie 2003-31 decembrie 2005 de 48.039 lei (RON), sub forma scutirii de la plata impozitului pe profit, pentru un nivel maxim de 65% al intensităţii ajutorului.
De asemenea, este necontestat că nivelul intensităţii ajutorului de stat se calculează, potrivit art.141 alin. (1) din OG nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Regulamentului privind ajutorul de stat regional, aprobat de Consiliul Concurenţei, ca raport procentual între valoarea ajutorului de stat şi valoarea cheltuielilor eligibile.
Aspectul litigios al cauzei este în ceea ce priveşte conţinutul cheltuielilor eligibile, autoritatea de concurenţă susţinând că valoarea cheltuielilor eligibile este de 2.532,5 lei, în timp ce societatea comercială a susţinut că valoarea acestora este de 2.532,5+265.599,11 lei+246.757,14 lei, prin adăugarea valorii investiţiei pentru achiziţionarea mijloacelor şi materialelor de transport.
Astfel, autoritatea de concurenţă şi instanţa de fond au reţinut că, potrivit art. 6 din Regulamentul privind ajutorul de stat regional, cheltuielile destinate achiziţionării mijloacelor şi a materialului de transport nu sunt eligibile, în timp ce societatea comercială recurentă a susţinut că prevederile art. 6 alin. (2) din acest regulament sunt aplicabile doar în sectorul transporturilor, nu şi obiectului său de activitate.
Potrivit art. 6 din Regulament „(1)Ajutorul pentru investiţia iniţială este calculat ca puncte procentuale din valoarea investiţiei. (2). Această valoare este stabilită pe baza unui ansamblu uniform de cheltuieli, corespunzătoare elementelor investiţiei, respectiv terenuri, clădiri şi echipamente ce formează baza standard prevăzută în anexa nr. 2. În sectorul transporturilor, cu excepţia costurilor materialului feroviar rulant, cheltuielile destinate achiziţionării mijloacelor şi a materialului de transport, bunuri mobile, nu sunt incluse în ansamblul de cheltuieli ce formează baza standard şi deci, nu sunt eligibile pentru ajutoare de stat referitoare la o investiţie iniţială".
Din dispoziţiile citate, rezultă regula potrivit căreia sunt eligibile doar cheltuielile pentru investiţii în terenuri, clădiri şi echipamente necesare procesului de producţie, corespunzător obiectului de activitate al agentului economic, regulă care nu este valabilă în cazul prevăzut la art. 6 alin. (2) teza a II-a, când obiectul de activitate este din sectorul transporturilor.
Deci, în cazul recurentei este aplicabilă regula stabilită prin art. 6 alin. (2) din Regulament, obiectul său de activitate fiind comerţul, caz în care cheltuielile făcute pentru investiţii în mijloace şi materiale de transport nu sunt eligibile, aşa cum în mod corect a interpretat şi instanţa de fond.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC G.R. SRL Petroşani, împotriva sentinţei civile nr. 564 din 20 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1047/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1066/2009. Contencios → |
|---|
