ICCJ. Decizia nr. 1066/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1066/2009
Dosar nr. 771/43/200.
Şedinţa publică din 26 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrata la 7 august 2007 contestatoarea A.N.A.R. Bucureşti, D.A. Mureş a solicitat anularea deciziei nr. 120 din 4 mai 2006 emisa de A.N.A.F, precum şi a deciziilor de impunere fiscală prin care instituţia a fost obligată la plata sumei de 5.388.125 lei cu titlu de datorii fiscale reprezentând TVA dedus şi despre care organele fiscale susţin ca deducerea s-a făcut eronat.
În motivarea contestaţiei se arată că în temeiul OUG nr. 73/2005, A.N.A.R. a fost transformată în instituţie publică având anumite atribuţii reglementate de lege, iar cheltuielile pentru îndeplinirea acestor atribuţii sunt asigurate din venituri proprii dar şi din alocaţii bugetare de la bugetul de stat şi bugetele locale, precum şi din fonduri nerambursabile de interes naţional, având în subordine 11 direcţii de ape, cu aceleaşi atribuţii.
A mai reţinut că, în perioada supusă controlului instituţia a procedat la deducerea de T.V.A. şi pentru investiţiile finanţate din bugetul statului, urmând ca aceste sume să fie utilizate pentru reîntregirea disponibilităţilor de investiţii şi plata aferente aceloraşi obiective de investiţii, la aceste deduceri instituţia a avut în vedere dispoziţiile cuprinse în art. 145 Cod Fisca.
Mai susţine că modalitatea de deducere aplicată de instituţie a fost folosită şi de către celelalte 10 direcţii de ape din cadrul administraţiei naţionale şi că la controalele efectuate la nivelul celorlalte direcţii organele fiscale au apreciat aceasta procedură ca fiind conformă cu normele stabilite în Codul fiscal.
Prin sentinţa nr. 43 din 31 martie 2008, Curtea de Apel Târgu-Mureş a admis contestaţia formulată de A.N.A.R., D.A. Mureş şi a anulat Decizia nr. 120 din 4 mai 2007 emisă de A.N.A.F., D.G.S.C. şi, rejudecând contestaţia a anulat deciziile de impunere nr. 124 din 26 ianuarie 2007, nr. 125 din 6 ianuarie 2007, nr. 138 din 29 ianuarie 2007, nr. 139 din 29 ianuarie 2007, nr. 194 din 1 februarie 2007, nr. 195 din 1 februarie 2007 şi nr. 196 din 1 februarie 2007, exonerând petiţionara de plata sumei în cuantum de 5.388.125 lei cu titlu de datorii fiscale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în temeiul OUG nr. 73/2005 A.N.A.R. a fost transformată în instituţie de interes public naţional având în subordine 11 direcţii de ape, printre care şi contestatoarea, având ca atribuţii gestionarea şi valorificarea resurselor de apă de suprafaţa şi subterane, gospodărirea unitară a acestora, întreţinerea, repararea si monitorizarea infrastructurii naţionale de gospodărire a apelor şi a infrastructurii sistemului naţional de supraveghere a resurselor de apă. Cheltuielile pentru îndeplinirea acestor atribuţii sunt asigurate din venituri proprii dar şi din alocaţii bugetare de la bugetul de stat, bugetele locale şi fonduri nerambursabile, iar instituţia s-a înregistrat ca plătitor de T.V.A. pentru întreaga activitate începând cu luna ianuarie 2006.
Verificând dacă în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (1), art. 127 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 sau dacă au fost încălcate, aşa cum au reţinut în rapoartele de inspecţie organele fiscale, Curtea de Apel a reţinut că dreptul de deducere este dreptul recunoscut de lege persoanelor impozabile plătitoare de T.V.A., beneficiare ale livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii, de restituire a T.V.A.-ului aferent acestor operaţiuni.
A mai constatat că acest drept este reglementat prin dispoziţiile cuprinse în art. 145 Cod fiscal prin care sunt stabilite şi categoriile de persoane care beneficiază de acest drept, precum şi condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru a beneficia de deducere, iar în ceea ce priveşte T.V.A.-ul aferent bunurilor şi serviciilor achiziţionate destinate realizării obiectivelor proprii de investiţii, stocurilor de produse cu destinaţie specială finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se prevede că pentru acestea se aplică operaţiunea de deducere şi cu suma dedusă se vor reîntregi obligatoriu disponibilităţile de investiţii.
A mai reţinut prima instanţă că instituţia contestatoare, fiind înregistrată ca plătitoare de T.V.A. pentru întreaga activitate, încă din luna ianuarie 2006, împrejurare necontestată de către organele fiscale si având în vedere natura bunurilor achiziţionate, în mod temeinic şi legal, a procedat la deducerea T.V.A.-ului pentru bunurile şi serviciile achiziţionate în speţa fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile din textul legal sus menţionat.
A apreciat prima instanţă că, în speţă nu poate fi vorba de achiziţionarea unor bunuri şi servicii a căror destinaţie nu era cunoscută la data efectuării achiziţiilor, atâta timp cât toate aceste achiziţii au fost trecute într-un registru special în care era precizată destinaţia acestor bunuri şi servicii şi anume pentru activităţi specifice domeniului gospodăririi durabile a resurselor de apă. Au fost evidenţiate toate facturile emise şi achitate de la bugetul statului, la fel şi corespondenţa purtată cu constructorul de lucrări şi investiţii, acte care de altfel se impuneau a fi întocmite pentru a se justifica deducerea.
A concluzionat instanţa de fond că, în condiţiile în care instituţia contestatoare a efectuat deducerea T.V.A.-ului cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 145 Cod Fiscal şi având în vedere faptul că instituţia se încadrează în categoriile de persoane care pot beneficia de dreptul de deducere, fiind o persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare de TVA pentru întreaga activitate şi având în vedere faptul că bunurile şi serviciile achiziţionate sunt purtătoare de T.V.A., deciziile de imputare emise de câtre organele fiscale sunt netemeinice şi nelegale, impunându-se admiterea contestaţiei formulate împotriva acestor decizii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta A.N.A.F., prin D.G.F.P. Mureş, care a invocat ca temei legal, motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre netemeinică şi nelegală, ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a prevederilor legale incidente în cauză, reţinând greşit că reclamanta este o persoană juridică impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA pentru întreaga activitate.
Astfel, argumentează recurenta, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamanta îndeplinea condiţiile de deducere a TVA aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii destinate activităţilor specifice de interes naţional şi social precum lucrări cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, refacerea şi punerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire afectate de calamităţi naturale, finanţate de la bugetul de stat.
A.N.A.R., D.A. Mureş, a formulat întâmpinare prin care a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, cerând respingerea recursului.
Recursul este întemeiat.
A.N.A.R. este, potrivit art. 1 din OUG nr. 107/2002, modificată şi completată prin OUG nr. 73/2005, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, iar potrivit art. 127 alin. (4) Cod Fiscal, instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi constând în urmărirea şi realizarea investiţiilor finanţate integral din alocaţii bugetare pentru obiective de interes public naţional.
Din punctul de vedere al dispoziţiilor art. 197 Cod Fiscal, D.A. Mureş este o persoană impozabilă cu regim mixt, întrucât aceasta realizează atât operaţiuni care dau drept la deducere, pentru activităţile specifice din structura ei pentru care se utilizează sistemul de contribuţii şi plăţi, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere.
Problema în funcţie de care se rezolvă cauza de faţă, este dacă D.A. Mureş are drept de deducere în perioada mai- noiembrie 2006, pentru TVA aferentă achiziţiilor destinate în exclusivitate activităţilor specifice de interes naţional şi social, lucrări cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, refacerea şi punerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire afectate de calamităţi naturale, etc., care au fost finanţate de la bugetul de stat.
Din prevederile art. 145-147 Cod Fiscal, rezultă că au dreptul la deducerea TVA doar persoanele impozabile, iar potrivit art. 127 alin. (4) Cod Fiscal, instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice constând în urmărirea şi realizarea investiţiilor finanţate integral din alocaţii bugetare pentru obiective de interes public naţional.
Or, în cauză, este necontestat că achiziţiile respective priveau investiţii finanţate integral de la bugetul de stat pentru obiective definite ca fiind de interes public naţional.
Deci, având în vedere că pentru investiţiile respective, D.A. Mureş nu avea calitatea de persoană impozabilă, pe cale de consecinţă nu avea nici dreptul de deducere a TVA ce fusese colectată de antreprenorii care au executat lucrările respective.
Astfel fiind, rezultă că recursul este întemeiat, soluţia instanţei de fond fiind nelegală şi netemeinică, urmând să fie casată, cu consecinţa respingerii acţiunii.
La adoptarea acestei soluţii, instanţa de recurs a avut în vedere şi soluţiile anterioare ale Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, precum Decizia nr. 1944/2008 pronunţată într-o cauză similară, actele administrative fiscale fiind menţinute ca legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F., prin D.G.F.P. Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 43 din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de A.N.A.R., D.A. Mureş, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1062/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1074/2009. Contencios → |
|---|
