ICCJ. Decizia nr. 1107/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1107/2009
Dosar nr. 291/46/200.
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 87/F-C din 4 aprilie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.G.S. SRL Piteşti, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, având ca obiect anularea în parte a raportului de inspecţie fiscală nr. 23247 din 12 decembrie 2007 şi a deciziei de impunere nr. 23248 din 21 decembrie 2007 privind obligarea reclamantei la plata contribuţiei de 3% din valoarea foliei de plastic livrată de reclamantă către SC E. SA în perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003, a contribuţiei de 10.000 lei/kg din greutatea foliei de plastic livrată de reclamantă către SC E. SA în perioada 3 octombrie 2003 - 31 decembrie 2003 şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate pentru neplata la termen a contribuţiilor respectiv, precum şi anularea deciziei nr. 32 din 20 martie 2008 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva raportului de inspecţie şi a deciziei de impunere.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2003, reclamanta a livrat către SC E. SA role de folie de plastic, cu privire la care datorează contribuţia de 3%, deoarece folia a fost destinată protejării mărfii vândute de societatea cumpărătoare, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 73/2000, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.93/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2002, precum şi dispoziţiile pct. 1 lit. b) din anexa la HG nr. 349/2002 (act în vigoare până în luna iunie 2005). Sub acest aspect, instanţa a prezumat că folia livrată a fost destinată ambalării mobilei întrucât SC E. SA este o întreprindere ce confecţionează mobilă, folia fiind utilizată la ambalare pentru a se evita deteriorarea mobilei. A mai reţinut instanţa de fond că nu sunt de natură a înlătura încadrarea foliei în categoria ambalajelor nici procedurile realizate de societatea beneficiară de tăiere şi lipire a foliei livrate de reclamantă şi nici împrejurarea că în facturile emise către reclamantă nu este menţionată destinaţia foliei.
Pentru perioada 3 octombrie 2003 - 31 decembrie 2003, s-a reţinut că reclamanta datorează şi contribuţia de 10.000 lei/kg pentru ambalajul (bobine de hârtie şi carton) folosit la livrarea foliei către SC E. SA, contribuţie datorată în raport cu dispoziţiile art. 8 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 73/2000, modificată prin OUG nr. 86/2003.
Împotriva sentinţei civile nr. 87/F-C din 4 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC C.G.S. SRL Piteşti.
Primul motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Se arată că legea (Legea nr. 73/2000, modificată prin OUG nr. 93/2001, aprobată prin Legea nr. 293/2002) nu defineşte noţiunea de „ambalaj", dar HG nr. 349/2002, la pct. 1 lit. b) din anexa 1 prevede că „ambalaj" este orice produs, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator.
Se consideră că instanţa de fond a reţinut greşit că reclamanta ar livra ambalaje confecţionate din folie de plastic pentru că, de fapt, s-a livrat folie de plastic, fără a se cunoaşte destinaţia pe care beneficiarul o va da foliei, folia putând avea multiple destinaţii, iar prevederile legale stabilesc obligaţia de plată a taxei de mediu numai dacă a confecţionat un produs care să servească ca ambalaj iar nu dacă acel produs ar putea fi folosit ca materie primă pentru confecţionarea de către cumpărător a unui asemenea ambalaj.
S-a arătat că societatea reclamantă nu datorează nici cota de 10.000 lei/kg, aşa cum prevede art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000, modificată prin OG nr. 86/2003 pentru că obligaţia de plată a contribuţiei revine „producătorilor şi importatorilor de bunuri ambalate" care le-a introdus pe piaţă şi nu producătorilor de ambalaje, iar cea care a folosit folia de plastic livrată de reclamantă este SC E. SA.
Al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 3041 C. proc. civ. pentru că instanţa de fond nu a ţinut seama de probele administrate în cauză, respectiv, notele de comandă, facturile, avizele de însoţire a mărfii, a înlăturat concluziile raportului de expertiză extrajudiciară deşi se impune consultarea părerii unui specialist şi, eventual, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii reclamantei.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Administraţia Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile a efectuat o inspecţie fiscală la societatea reclamantă ce a vizat perioada 7 iunie 2002 – 31 decembrie 2003.
Inspecţia fiscală a vizat:
- contribuţia de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producătorii şi importatorii de ambalaje pentru perioada 7 iunie 2002 – 2 octombrie 2003 contribuţie datorată potrivit Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, modificată prin Legea nr. 293/2000 de aprobare a OUG nr. 93/2001 de modificare a Legii nr. 73/2000.
- contribuţia de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională de producătorii şi importatorii de bunuri ambalate pentru perioada 3 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003, contribuţie prevăzută în Legea nr. 73/2000, modificată pin OUG nr. 86/2003, aprobată pin Legea nr. 333/2004.
- contribuţia încasată pentru emisiile de poluanţi în atmosferă ce afectează factorii de mediu pentru perioada 7 iunie 2002 – 31 decembrie 2003, contribuţie prevăzută în Legea nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, cu modificările ulterioare.
Societatea reclamantă a contestat raportul de inspecţie nr. 23.247 din 21 decembrie 2007 şi Decizia de impunere nr. 23.248 din 21 decembrie 2007, prin Decizia nr. 32 din 20 martie 2008 a Administraţiei Fondului pentru Mediu a fost respinsă contestaţia ca neîntemeiată.
De precizat că prin contestaţie s-a solicitat anularea numai în parte a raportului de inspecţie fiscală respectiv stabilirea sumelor de plată a contribuţiei pentru folia livrată către SC E. SA şi a recunoscut că datorează celelalte sume.
Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei de anulare a actelor administrativ fiscale emise.
Soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Pentru perioada 7 iunie 2002 – 2 octombrie 2003 în Legea nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 93/2001, aprobată prin Legea nr. 293/2000, în art. 9 alin. (1) lit. d) se prevedea că veniturile Fondului pentru mediu se constituie şi din o cotă de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producători şi importatori, în excepţia celor utilizate pentru medicamente.
Problema care trebuie dezlegată şi care constituie obiectul contestaţiei reclamantei este dacă livrarea de folie, de către societatea producătoare a acesteia, către o altă societate producătoare de mobilă este însoţită de plata acestei contribuţii.
Pentru a rezolva această problemă trebuie să se pornească de la definiţia pe care HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje o dă noţiunii de ambalaj „orice produs, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Produsul returnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj".
Ori, din actele depuse la dosar (note de comandă, facturi) rezultă că reclamanta-recurentă a livrat către SC E. SA folie din plastic, care nu poate fi considerată ambalaj pentru că ea nu este „confecţionată", ci din folia de plastic se „confecţionează" ambalaje.
De altfel, reclamanta a livrat folie din plastic nu numai către SC E. SA ci şi altor beneficiari pentru că folia din plastic poate fi folosită în multe scopuri, iar pentru ambalajele din folie din plastic confecţionate (saci de plastic, pungi de plastic) a recunoscut plata contribuţiei prevăzute de lege.
Pentru că nu se poate considera că folia din plastic este ambalaj dacă a fost livrată ca atare, nu se poate impune plata contribuţiei de 3% prevăzută de lege pentru perioada 7 iunie 2002 – 2 octombrie 2003.
2. Pentru perioada 3 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003, modificându-se dispoziţiile Legii nr. 73/2000, în art. 9 alin. (1) lit. d) a fost prevăzută obligaţia de plată la fondul de mediu a unei „cote de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională de producătorii şi importatorii de bunuri ambalate".
Pornind tot de la definiţia dată ambalajului şi având în vedere că în această perioadă reclamanta a livrat tot folie din plastic către SC E. SA nu se poate considera că aceasta datorează contribuţia pentru că, chiar dacă din folia livrată au fost confecţionate ambalaje, nu se poate reţine obligaţia de plată în sarcina reclamantei care a livrat numai folie din plastic.
Referitor la prevederile art. 3041 C. proc. civ. invocate de recurentă şi la cele ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ. se constată că susţinerile recurentei sunt nefondate pentru că instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice, dar reclamanta a renunţat la administrarea acestei probe.
De aceea, având în vedere că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată în sensul că:
- va fi anulată Decizia nr. 32 din 20 martie 2008 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu;
- va fi anulat în parte Raportul de inspecţie nr. 23.247 din 21 decembrie 2007;
- va fi anulată în parte Decizia nr. 23.248 din 21 decembrie 2007, în privinţa sumelor stabilite cu titlu de contribuţie la Fondul pentru mediu pentru folia din plastic livrată;
- va fi exonerată reclamanta de la plata acestor sume.
În baza art. 274 C. proc. civ. intimata-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC C.G.S. SRL Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 87/F-C din 4 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea şi, pe fond:
- anulează Decizia nr. 32 din 20 martie 2008 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu;
- anulează în parte raportul de inspecţie nr. 23.247 din 21 decembrie 2007;
- anulează în parte Decizia nr. 23.248 din 21 decembrie 2007, referitoare la obligarea reclamantei la plata sumelor stabilite cu titlu de contribuţie la Fondul pentru mediu pentru folia din plastic livrată;
-exonerează reclamanta de la plata sumelor reţinute în actele administrative contestate.
Obligă pârâta la plata sumei de 4.000 lei reprezentând onorariu de avocat în cele două faze procesuale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1093/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1122/2009. Contencios → |
|---|
