ICCJ. Decizia nr. 1122/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1122/2009
Dosar nr. 1098/32/200.
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 2176 din 9 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:
- a admis acţiunea formulată de reclamanta S.D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău, având ca obiect modificarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 1608/C/2007, în sensul acordării sporului de 20% pentru vechimea în funcţia de judecător începând cu data de 1 iunie 2006 în loc de 20 ianuarie 2007, obligarea pârâtului Tribunalul Bacău să rectifice înregistrările din carnetul de muncă şi să-i plătească drepturile salariale pentru perioada respectivă, actualizate la zi;
- a anulat Ordinul ministrului justiţiei nr. 1608/C/2007;
- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin prin care să recunoască reclamantei sporul de 20% pentru vechimea în funcţia de judecător începând cu data de 1 iunie 2006;
- a obligat pârâtul Tribunalul Bacău să modifice în acest sens înregistrările din carnetul de muncă al reclamantei;
- a obligat pe pârâtul Tribunalul Bacău să plătească reclamantei diferenţa de drepturi salariale decurgând din modificarea perioadei de acordare a sporului de 20%, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la zi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În esenţă, problema de drept poartă asupra perioadei 1 ianuarie 2001 - 3 septembrie 2001, care nu a fost luată în considerare la calcularea perioadei de 10 ani vechime în funcţie, pentru acordarea sporului de 20%, perioadă în care pârâţii susţin că reclamanta s-a aflat în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, fiindu-i astfel suspendat raportul de muncă.
Curtea de apel a reţinut că nu s-a făcut dovada faptului că în perioada 1 ianuarie 2001-3 septembrie 2001 reclamanta s-ar fi aflat în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi că ordinul contestat a fost emis în considerarea unei simple adrese a Tribunalului Bacău, nesusţinută de alte probe concludente.
A reţinut instanţa că la dosar nu a fost depusă nicio cerere a reclamantei de solicitare a concediului respectiv şi nicio decizie din care să rezulte suspendarea raportului său de muncă, iar faptul că la dosar au fost depuse fişele colective de prezenţă pentru luna ianuarie şi statele de plată pentru lunile august şi septembrie 2001 nu poate proba suspendarea raportului de muncă al reclamantei.
Prin comparaţie, Curtea de apel a reţinut că în privinţa concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, efectuat de reclamantă în cursul anului 2002, au fost depuse la dosar atât cererea reclamantei formulată în acest sens, cât şi Decizia emisă de Curtea de Apel Bacău, astfel că, dacă în anul 2001 reclamanta s-ar fi aflat în aceeaşi situaţie, ar fi trebuit să fie depuse la dosar înscrisuri asemănătoare.
Împotriva sentinţei civile nr. 2176 din 9 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.
Motivul de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii.
Au fost invocate prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi cele ale art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege care se referă la suspendarea din funcţie a judecătorului, precum şi cele ale art. 62 din Legea nr. 303/2004 referitoare la cazurile de suspendare din funcţie iar în raport de aceste dispoziţii s-a considerat că, în mod greşit, instanţa de fond a considerat că tribunalul, pentru perioada 1 ianuarie 2001-3 septembrie 2001 putea să înfăţişeze un act de suspendare a raporturilor de muncă.
Se arată că intimata-reclamantă nu a negat faptul că în perioada 1 ianuarie 2001 – 3 septembrie 2001 s-ar fi aflat în concediu şi a arătat că pentru această perioadă nu există nicio menţiune în carnetul de muncă în sensul suspendării raporturilor de muncă.
S-a precizat că numai de la intrarea în vigoare a Legii nr. 7/2007 care a aprobat OUG nr. 148/2005 s-a putut lua în considerare perioada concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani la stabilirea sporului de fidelitate prevăzut de art. 4 din OUG nr. 27/2006.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Intimata-reclamantă S.D. a formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepţie, tardivitatea recursului şi a lipsei de interes a recursului deoarece s-a efectuat plata drepturilor stabilite potrivit hotărârii judecătoreşti începând cu data de 20 octombrie 2008.
Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., va analiza mai întâi, excepţiile invocate.
Excepţia tardivităţii recursului va fi respinsă.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul pentru declararea recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.
Sentinţa dată de instanţa de fond a fost comunicată Ministerului Justiţiei la data 25 septembrie 2008 iar recursul a fost declarat la 3 octombrie 2008 astfel că a fost respectat termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Şi excepţia lipsei de interes a recursului formulat va fi respinsă.
Într-adevăr interesul este o condiţie generală a oricărei acţiuni şi ea reprezintă folosul practic, material pe care-l urmăreşte cel care promovează o asemenea cerere.
Ministerul Justiţiei are interes să promoveze cererea de recurs pentru a obţine modificarea sentinţei atacate.
Faptul că reclamanta a încasat sumele de bani aşa cum s-a stabilit de către instanţa de fond se poate datora caracterului executoriu al hotărârii pronunţate, în primă instanţă, de instanţa de contencios administrativ dar nu înseamnă că recurentul nu mai are interes să formuleze recurs împotriva acestei hotărâri.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamanta este judecător la Tribunalul Bacău, fiind numită ca judecător la 1 aprilie 1996.
Conform înscrierilor din carnetul de muncă al acesteia, la data de 19 mai 2006 a îndeplinit vechimea de 10 ani în funcţia de judecător astfel că începând cu 1 iunie 2006 trebuia să beneficieze de un spor de fidelitate de 20%, conform prevederilor art. 4 din OUG nr. 27 din 29 martie 2006, modificată şi aprobată prin Legea nr. 54/2007.
Atât Tribunalul Bacău cât şi Ministerul Justiţiei nu au acordat acest spor începând cu 1 iunie 2006, însă, prin Ordinul M.J. nr. 1608/C/2007 din 20 iunie 2007, începând cu data de 20 ianuarie 2007 i s-a acordat reclamantei S.D. o majorare a indemnizaţiei de încadrare lunară brută de 20% în raport de vechimea numai în funcţia de judecător de la 10 ani la 15 ani.
Reclamanta a contestat acest ordin, dar nu a primit nici un răspuns la această contestaţie şi a formulat acţiune în instanţă, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei.
Litigiul dintre reclamantă şi Ministerul Justiţiei s-a datorat faptului că la stabilirea vechimii în magistratură, pentru care se poate beneficia de sporul prevăzut de art. 4 din OUG nr. 27/2006, cu modificările ulterioare, Ministerul Justiţiei nu a luat în considerare perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu pentru creşterea copilului şi pentru că această perioadă este calculată diferit de reclamantă faţă de Ministerul Justiţiei.
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a fost în perioadă de creştere a copilului între 21 noiembrie 2002 – 6 ianuarie 2003, în baza Deciziei nr. 73 din 16 decembrie 2002 emisă de Curtea de Apel Bacău, perioadă care este menţionată în carnetul de muncă.
Susţinerile Ministerului Justiţiei potrivit cărora reclamanta ar fi fost în concediu pentru creşterea copilului în perioada 1 ianuarie 2001 – 3 septembrie 2001 nu au fost dovedite pentru că nu există nicio menţiune în carnetul de muncă şi nici nu există o decizie a Curţii de Apel Bacău, ca în cazul perioadei21 noiembrie 2002 – 6 ianuarie 2003.
Mai mult, în acest interval de timp în carnetul de muncă apare ca fiind acordat sporul de 15% pentru condiţii deosebite începând cu 1 aprilie 2001.
Vechimea se calculează în raport de menţiunile făcute în carnetul de muncă, iar dacă menţiunile din acesta sunt inexacte, după cum apreciază Ministerul Justiţiei, se putea dispune rectificarea lor de către deţinătorul carnetului de muncă, în conformitate cu prevederile art. 7 şi art. 8 din Decizia nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. Dar nu s-au făcut nici dovezi în acest sens, astfel că înscrisurile efectuate în carnetul de muncă trebuie să stea la baza stabilirii vechimii în magistratură.
În motivul de recurs se invocă dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) şi art. 62 din Legea nr. 303/2004, dar acestea nu prezintă relevanţă în cauză pentru că situaţia analizată este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 iar principiul neretroactivităţii legii civile nu dă posibilitatea aplicării dispoziţiilor unei legi pentru perioade anterioare intrării sale în vigoare.
Au fost invocate, de asemenea, prevederile OUG nr. 148/2005, aprobată prin Legea nr. 7/2007, dar reclamanta nu a invocat, în susţinerea acţiunii sale, aceste prevederi şi nici nu a susţinut că se impune ca perioada în care s-a aflat în concediul pentru creşterea copilului (21 noiembrie 2002 – 6 ianuarie 2003) trebuie să i se ia în calcul la stabilirea vechimii în magistratură.
Toate acestea dovedesc că hotărârea instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivele de recurs sunt invocate şi prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. care se referă la pronunţarea unei hotărâri cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, dar în dezvoltarea motivelor de recurs nu s-a indicat modul în care instanţa de fond a pronunţat hotărârea astfel încât să fie incident acest motiv de recurs, astfel că şi acesta va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile invocate de intimată.
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2176 din 9 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1107/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 113/2009. Contencios → |
|---|
