ICCJ. Decizia nr. 1157/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1157/2009
Dosar nr.10731/59/200.
Şedinţa publică din 3 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, anularea hotărârii nr. 440 din 15 aprilie 2007 şi, totodată, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 440/2002 pârâta i-a respins cererea pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, deşi împreună cu mama sa, L.M., în prezent decedată, şi fiind singura sa rudă la momentul respectiv (neavând tată), au fost refugiate, deportate împreună cu alţi români în anul 1940, cu un convoi de căruţe din localitatea Acadanlar (în care s-a născut) din Bulgaria, în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Constanţa, România.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând faptul că din înscrisurile anexate la cerere, mai precis din adresele C 4233 din 27 decembrie 2006 emisă de Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Constanţa şi nr. C/10693/20296 din 3 noiembrie 2006 emisă de evidenţele pe care le deţin, s-a constatat că nu a fost identificată L.M. (mama reclamantei) ca fiind colonizată în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Constanţa ca urmare a aplicării prevederilor Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 1 octombrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza în fond, după casare, a admis acţiunea reclamantei M.I., a anulat hotărârea nr. 440 din 16 aprilie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de art. 2 din OG nr. 105/1999, începând cu data de 1.03.2007, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din declaraţiile martorilor A.S. şi M.A. rezultă că reclamanta a locuit împreună cu mama sa în localitatea Acadanlar până în anul 1940, când a fost nevoită să părăsească această localitate ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova şi a cedării teritoriului respectiv de Statul Român Bulgariei.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că soluţia Curţii de Apel Timişoara este în contradicţie cu prevederile Legii nr. 189/2000, modificată şi completată, motiv pentru care sentinţa instanţei de fond este nelegală, interpretarea dată de instanţă fiind total eronată.
Se mai susţine că aşa cum rezultă din actele dosarului, respectiv declaraţiile martorilor A.S. şi M.A., aceştia deşi au declarat că intimata a fost refugiată împreună cu mama sa din Bulgaria în România, totuşi nu au menţionat împrejurările concrete de unde cunosc aceste fapte.
De asemenea, se mai arată că reclamanta nu a prezentat nici un act oficial din care să rezulte că împreună cu mama sa, s-ar fi refugiat, instanţa de fond trecând peste aceste prevederi legale şi peste faptul că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat de la Arhivele Naţionale eliberarea acestor acte oficiale, folosindu-se doar de declaraţiile martorilor care nu sunt suficiente pentru admiterea cererii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
În scopul emiterii eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia cunosc situaţia intimatei-reclamante doar din spusele acesteia, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Mai mult, în copia certificatului de naştere a reclamantei emis de Sfatul Popular al comunei Peşteana este menţionată data naşterii: 9 ianuarie 1937, iar naşterea este trecută în registrul stării civile la data de 11 ianuarie 1917.
De asemenea este trecut locul naşterii Acandaular, judeţul Durostor, dar în ceea ce priveşte vârsta mamei este menţionată vârsta de 24 ani cu toate că potrivit actului de naştere şi al actului de deces, L.M. s-a născut în anul 1911.
Prin adresa nr. 1269 din 17 iulie 2008, Primăria Pesceana, judeţul Vâlcea comunică instanţei de fond că în anul 1937 nu există înregistrarea naşterii numitei M.I., născută Lazăr, la data de 9 ianuarie 1937.
Aşa fiind, cum intimata-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod greşit a dispus admiterea acţiunii.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată şi pe cale de consecinţă acţiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, împotriva sentinţei civile nr. 237 din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantei M.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1156/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1158/2009. Contencios → |
|---|
