ICCJ. Decizia nr. 1165/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1165/2009
Dosar nr. 831/33/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 640 din 6 octombrie 2008, pronunţată în rejudecare, în dosarul nr. 831/33/2008, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.A. împotriva pârâţilor Baroul Maramureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 17 martie 2006, reclamantul a solicitat pârâtului Baroul Maramureş primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, în conformitate cu art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, motivat de faptul că din anul 1994 a îndeplinit funcţia de şef serviciu poliţie economico-financiară în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Reclamantul a apreciat că deşi vechimea în funcţia de ofiţer de poliţie nu este printre cele limitativ prevăzute de lege, trebuie avute în vedere prevederile art. 40 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat conform cărora cadrele de poliţie pot deveni avocaţi.
La data de 5 martie 2007, reclamantului i-a fost comunicată hotărârea nr. 49 din 8 decembrie 2006 prin care se respinge cererea pentru primirea în profesia de avocat, iar Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin Decizia nr. 210/2007, a menţinut punctul de vedere al Baroului Maramureş.
Apreciind că hotărârile adoptate sunt nelegale, reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea lor.
Reclamantul a arătat că deşi avocatura este o profesie liberală, modul de interpretare a legii limitează accesul în această profesie, raportat la celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, creându-se şi o discriminare a anumitor categorii sociale, cu pregătire juridică, respectiv ofiţerii de poliţie.
Limitarea diferitelor categorii sociale la accesul în profesia de avocat este apreciată de reclamant ca fiind contrară art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, modificată prin Legea nr. 48/2002şi OG nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004, precum şi de natură a încălca principiul egalităţii de şanse prevăzut în Constituţia României, Pactul privind drepturile civile şi politice şi Pactul privind drepturile economice, sociale şi culturale adoptate de Adunarea Generală ONU, ratificate de România în 1974.
Prin sentinţa civilă nr. 439 din 21 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea reclamantului, cu motivarea că probele administrate nu sunt în măsură să înlăture aplicabilitatea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi art. 2 alin. (2) din HG nr. 498/2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 910 din 6 martie 2008, a admis recursul declarat de către reclamant şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de fond s-a rezumat să constate că nu sunt îndeplinite condiţiile legale incidente, fără a exercita rol activ în sensul administrării de probe pentru a verifica nemijlocit dacă reclamantul a îndeplinit, potrivit fişei postului pentru funcţiile deţinute, atribuţii de genul celor prevăzute de Legea nr. 514/2003 pentru funcţia de consilier juridic.
Instanţa de rejudecare, în exercitarea prerogativelor instituite prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi pentru a da eficienţă îndrumărilor instanţei de control judiciar, a solicitat reclamantului să propună probe în măsură să confirme atribuţiile sale de serviciu, precum şi cele efectuate efectiv, însă acesta nu a solicitat administrarea nici unei probe în acest sens.
În consecinţă, pe baza actelor dosarului s-a concluzionat că în speţă ipoteza normei legale nu este întrunită, iar reclamantul nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, întrucât deşi este licenţiat în drept nu a îndeplinit una din funcţiile limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.A., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a criticat sentinţa atacată cu privire la interpretarea dată HG nr. 498/2004. Astfel, susţine recurentul, instanţa nu a avut în vedere prevederile art. 1 din Normele metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcţii militare şi funcţii specifice poliţiei cu stagiul în funcţii civile, conform cărora această echivalare se face potrivit anexelor 1-9, în cazul său fiind incidente aceste dispoziţii legale, coroborate cu art. 2 alin. (2) şi anexa nr. 9 IIIInspectorate Judeţene, pct. 1.3 – şef serviciu, care echivalează cu expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor.
Instanţa nu a avut în vedere prevederile art. 40 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat potrivit cărora „avocaţii – foşti procurori şi cadre de poliţie … etc., ca şi fostele cadre de poliţie pot deveni avocaţi", ca de altfel nici adresa nr. 182652 din 23 septembrie 2008 emisă de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş în care se precizează că anterior datei de 2 august 2006 echivalarea funcţiilor se efectua potrivit profilului activităţilor desfăşurate, nelimitându-se la activităţile de asistenţă juridică.
De asemenea, instanţa nu s-a pronunţat asupra problemelor de discriminare invocate, conform OUG nr. 137/2000, modificată prin Legea nr. 48/2002 şi OG nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004.
Prin concluziile scrise depuse ulterior la dosar, recurentul a precizat că îşi menţine cererea de recurs şi motivarea acestuia, apreciind, în completare, că judecătorul M.S. s-a aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 24 alin. (1) C. proc. civ. pentru soluţionarea în fond a cauzei, întrucât la 22 septembrie 2008 s-a pronunţat şi în dosarul 1015/33/2008 privind aceleaşi părţi.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitare profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 498/2004, invocate de recurent, echivalarea stagiului efectuat în funcţii militare şi în funcţii specifice poliţiei, în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu stagiul în funcţii civile se face potrivit anexelor 1-9, funcţia de execuţie de ofiţer specialist, la nivelul inspectoratelor judeţene, putând fi echivalată cu cele de expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor (anexa 9, III - 2.1).
Echivalarea prevăzută la art. 1 se face însă ţinându-se seama de natura atribuţiilor prevăzute în fişa postului, precum şi de specializările obţinute în baza studiilor absolvite conform normelor privind învăţământul şi potrivit anexei la OG nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 420/2003, astfel cum prevede aceeaşi Normă, prin art. 2.
Potrivit alin. (2) al art. 2, pentru echivalarea cu stagiul în funcţia de consilier juridic, din dosarul personal al titularului trebuie să rezulte că acesta este licenţiat al unei facultăţi de drept şi a îndeplinit, conform fişei postului, atribuţiile prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
Problema de drept a incidenţei în speţă, pentru echivalarea stagiului efectuat de reclamant în funcţii specifice poliţiei cu funcţia de consilier juridic, a prevederilor art. 2 alin. (2) din această Normă metodologică, a fost dezlegată, de altfel, de instanţa de control judiciar în primul ciclu procesual, dezlegarea dată fiind obligatorie pentru instanţa de rejudecare, căreia i-a revenit doar obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea suplimentării probatoriului pentru a verifica nemijlocit dacă reclamantul-recurent a îndeplinit, potrivit fişei postului pentru funcţiile deţinute, atribuţii de genul celor prevăzute de Legea nr. 514/2003 pentru un consilier juridic.
Instanţa de rejudecare şi-a îndeplinit această obligaţie, iar pe baza actelor dosarului şi în condiţiile în care în această nouă etapă procesuală s-a depus un singur act, respectiv adresa nr. 182652 din 23 septembrie 2008 emisă de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, care atestă faptul că atribuţiile prevăzute în fişa postului în sensul Legii nr. 514/2003 trebuie să fie asimilate activităţilor de asistenţă juridică şi, respectiv, că asemenea activităţi sunt desfăşurate numai de către poliţiştii care fac parte din cadrul oficiilor/compartimentelor juridice, a reţinut în mod corect că ipoteza normei legale nu este întrunită, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Nejustificate sunt şi criticile recurentului circumscrise pretinselor probleme de discriminare invocate în temeiul OG nr. 137/2000, întrucât stabilirea anumitor condiţii şi modalităţi concrete pentru a accede într-o profesie se înscrie în limita regulilor pe care legiuitorul naţional este în drept să le fixeze pentru buna organizare şi desfăşurare a acesteia, iar emitenţii actelor contestate, acţionând în limita competenţelor lor, au interpretat şi aplicat corect legea, fără a urmări restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a dreptului la libera alegere a profesiei.
De altfel, chiar şi organele Curţii Europene a Drepturilor Omului au observat existenţa unor situaţii ale căror particularităţi impun a fi tratate diferenţiat, concluzionând în mod constant că a distinge nu înseamnă a discrimina.
Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la adoptarea unor soluţii diferite pentru persoane aflate în situaţii distincte, cum este cazul în speţă.
Incompatibilitatea reglementată de art. 24 alin (1) C. proc. civ. operează numai în cazul judecării unei pricini de către acelaşi judecător, în faze procesuale diferite, dar în acelaşi proces, situaţie care nu se regăseşte în speţă, întrucât recursul soluţionat prin Decizia civilă nr. 1876/2008 a vizat sentinţa civilă nr. 547 din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureş, pronunţată asupra unei acţiuni ce a avut un cu totul alt obiect, respectiv acordarea unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului material şi moral ce i-ar fi fost cauzat reclamantului-recurent prin refuzul Baroului Maramureş de a-i comunica modul de soluţionare a cererii de primire în profesie.
Reţinând, faţă de cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii şi că nu este incident în speţă nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A., împotriva sentinţei civile nr. 640 din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1163/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1167/2009. Contencios → |
|---|
