ICCJ. Decizia nr. 1178/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1178/2009
Dosar nr. 771/115/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 145 din 2 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, a fost admisă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 42 din 21 februarie 2008 emis de A.N.P.C., act prin care reclamantei SC B.T. SRL Caransebeş i-a fost retrasă autorizaţia pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase.
Măsura a fost dispusă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei privind anularea aceluiaşi act.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt: că măsura a fost aplicată reclamantei de către autoritatea pârâtă în temeiul art. 5 alin. (4) din HG nr. 748/2007 şi a art. 16 alin. (1), art. 180 alin. (2) şi (4) şi art. 20 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase în România, că reclamantul a formulat acţiune împotriva actului la 19 mai 2008, iar ulterior a formulat cererea separată de suspendare a executării actului, invocând dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004; că reclamanta a apreciat că ar avea de suferit o pagubă iminentă, fiind obligată să lichideze stocurile de obiecte şi bijuterii din metale preţioase, precum şi pe cele de pietre preţioase doar în 30 de zile şi prin reducerea preţurilor.
În drept, instanţa a considerat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că acest caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente se impune, conform art. 15 din lege, suspendarea actului atacat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă autoritatea pârâtă (A.N.P.C.), cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii sunt reiterate susţinerile pârâtei din întâmpinarea formulată la instanţa de fond, iar în esenţă este criticată motivarea sentinţei ca lacunară, evazivă şi nelegală.
Pentru termenul de astăzi, intimata-reclamantă a comunicat concluzii scrise, arătând că prin sentinţa civilă nr. 315 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara a fost soluţionată cauza în fond, fiind anulat ordinul a cărui suspendare s-a dispus în cauza de faţă.
Recursul este fondat, sentinţa urmând a fi modificată în tot în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în fond va fi respinsă cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
I Situaţia de fapt ulterioară pronunţării sentinţei atacate, aceea că actul administrativ a fost anulat în primă instanţă, nu este relevantă juridic aici. La data soluţionării cererii de suspendare a executării nu exista dovada că ar fi fost îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
II Cererea de suspendare a executării a fost introdusă la Tribunalul Reşiţa la data de 1 aprilie 2008, dată la care nu exista nici o plângere prealabilă pe care reclamanta să o fi formulat şi depus anterior cererii de suspendare.
Înscrisul de la dosarul primei instanţe investite, numit „Plângere" şi adresat A.N.P.C., nu consemnează nicio dovadă de înregistrare la autoritate anterior date de 1 aprilie 2008, iar o asemenea dovadă nu există nici ca înscris separat.
Această carenţă reprezintă o încălcare a condiţiei prealabile obligatorii la formularea unei cereri de suspendare prevăzută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi ea nu a fost înlăturată (prin dovedirea existenţei unei plângeri prealabile înainte de 1 aprilie 2008) nici după declinarea cauzei la Curtea de Apel Timişoara.
Or, o asemenea încălcare a unei norme procedurale imperative impunea soluţia respingerii cererii de suspendare a executării ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte condiţiile cumulative pentru admiterea în fond a unei cereri de suspendare a executării, reclamanta nu a făcut dovada „cazului bine justificat" în înţelesul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. De altfel ea nici nu a invocat vreo împrejurare legată de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ.
Instanţa de fond nu a motivat deloc dacă există şi în ce constă cazul bine justificat în speţă.
Or, în lipsa primei condiţii, analiza existenţei celei de-a doua era inutilă.
De altfel, prima instanţă nu motivează deloc în ce constă nici cea de-a doua condiţie, în afara susţinerii reclamantei, hotărârea nefiind motivată deloc în fapt şi în drept.
În fine, în situaţia în care condiţiile prevăzute de art. 14 ar fi fost îndeplinite, măsura suspendării trebuia dispusă numai până la pronunţarea instanţei de fond, deoarece reclamanta a pretins (în mod fals, de altfel) că a formulat cererea în ipoteza art. 14 din lege, adică înainte de a formula o acţiune în contenciosul administrativ, deci nu în condiţiile art. 15 din lege.
Or, instanţa a dispus, cu încălcarea legii, suspendarea executării până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, întrucât cererea nu a fost formulată „prin acţiunea principală" (titlul marginal al art. 15).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 145 din 2 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 42 din 21 februarie 2008 formulată de reclamanta SC B.T. SRL Caraş Severin.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1167/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1180/2009. Contencios → |
|---|
