ICCJ. Decizia nr. 118/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 118/2009
Dosar nr. 961/57/200.
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul F.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, să se dispună suspendarea efectelor art. 2-5 din Ordinul nr. 1426 din 9 mai 2008, până la soluţionarea acţiunii de fond vizând anularea actului administrativ atacat.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că exercită funcţia publică de conducere, comisar şef la Secţia Gărzii Financiare a Judeţului Neamţ, iar prin ordinul atacat pârâtul a dispus modificarea raportului de serviciu prin detaşarea la Secţia Gărzii Financiare a Judeţului Neamţ, după ce anterior, atât acesta cât şi directorul executiv al D.G.F.P. Sibiu, au fost detaşaţi de două ori la Suceava şi Piteşti, respectiv Alexandria şi Sibiu.
A mai precizat reclamantul că a început demersurile pentru anularea actelor administrative de detaşare pe care le apreciază ca fiind nelegale, întrucât ocuparea unei funcţii publice de conducere trebuie să ofere garanţia unei stabilităţi pentru asigurarea condiţiilor managementului în echipă, bazat pe cunoaşterea persoanelor şi a problematicii într-o instituţie publică.
A apreciat reclamantul că funcţionarea sistemului de control operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte sau fapte care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală poate fi grav afectată sub aspectul performanţelor, ca urmare a imposibilităţii de a continua exercitarea conducerii sistemului.
Astfel, adaptarea unei noi persoane la problematica unei Secţii a Gărzii Financiare şi implementarea unui management propriu, urmată la 6 luni de revenirea titularului postului, generează distorsiuni asimilate unui prejudiciu în înţelesul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 127/F/CA/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cererea formulată a fost admisă, instanţa dispunând suspendarea efectelor art. 2-5 din Ordinul nr. 1426 din 9 mai 2008 până la soluţionarea pe fond vizând anularea acestui act administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva ordinului de detaşare, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie care creează îndoială în privinţa legalităţii acestuia, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută în acest sens de Legea nr. 554/2004.
De asemenea, a apreciat prima instanţă, paguba iminentă este evidentă, vizând atât funcţionarea în parametrii optimi a Gărzii Financiare Sibiu, cât şi cariera profesională a reclamantului, care, fiind mutat de la o secţie la alta, ar fi în imposibilitatea îndeplinirii parametrilor stabiliţi prin fişa postului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, opinând că, în primă instanţă, reclamantul nu şi-a îndeplinit integral obligaţia de timbrare, aspect ce prin prisma art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 atrage anularea acţiunii.
Totodată, deşi la termenul de judecată din 25 iunie 2008 s-a învederat instanţei acest aspect, s-a procedat la admiterea acţiunii, retinându-se în considerentele hotărârii atacate că cererea a fost timbrată cu 10 lei.
În acest context, recurentul solicită instanţei de control judiciar să procedeze la darea în debit a intimatului-reclamant, potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.
Mai susţine recurentul că un alt aspect de natură să contureze nelegalitatea hotărârii, este acela că acţiunea întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost admisă, fără ca aceasta să fie motivată în fapt.
Cum în conformitate cu prevederile art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să fie motivată în fapt şi în drept, recurentul arată că la primul termen de judecată a învederat primei instanţe faptul că reclamantul nu a indicat motive concrete care să conducă la admiterea cererii, ci a făcut numai referiri la temeinicia şi legalitatea actului, aspecte ce ţin de fondul acţiunii.
Se mai susţine că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ şi fiscal.
Astfel, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi pe prezumţia de veridicitate. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative apare ca o situaţie de excepţie, în anumite condiţii obligatorii, respectiv în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Or, în speţa dedusă judecăţii, actul administrativ şi-a produs deja efectele, consecinţa logică a acestui fapt fiind neîndeplinirea condiţiilor legale.
Astfel paguba nu este viitoare, nici iminentă ci, daca ar exista, s-a produs deja.
Reclamantul nu a demonstrat că ar exista de altfel vreo pagubă, o atare situaţie putând fi cauzată tocmai de admiterea cererii de suspendare, deoarece activitatea câtorva secţii ale Gărzii Financiare ar putea fi perturbate.
De asemenea, mai arată recurentul, instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora mobilitatea în corpul funcţionarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice.
Apreciază recurentul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, din considerentele acesteia nerezultând de ce funcţionarea Gărzii Financiare Sibiu ar fi perturbată, în condiţiile în care conducerea provizorie este asigurată de un şef serviciu în cadrul A.N.A.F., sau în ce mod este afectată cariera profesională a reclamantului.
Totodată instanţa de fond a motivat îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat prin simplul fapt că reclamantul a formulat plângere prealabilă, invocând motive de nelegalitate.
S-a mai susţinut că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 86, art. 96 şi art. 156 C. proc. civ., în condiţiile în care Ministerul Economiei şi Finanţelor a depus întâmpinare şi înscrisuri, ce nu au fost comunicate reclamantului.
Totodată, deşi reclamantul a avut apărător ales, iar acesta depusese cerere de amânare a judecăţii, justificată cu documente, instanţa a acordat cuvântul pe fond, având deja convingere intimă că nu-1 va prejudicia pe reclamant pentru ignorarea dreptului său la apărare, sub toate aspectele, fapt ce echivalează cu o antepronunţare.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
În speţă nu pot fi reţinute aspectele privind insuficienta timbrare a cererii introductive, avându-se în vedere obiectul pricinii şi anume, suspendarea efectelor unui ordin de detaşare şi dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, care scutesc la plata taxelor de timbru cererile privind încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă.
Astfel, pentru identitate de raţiune, textul de lege se aplică şi în ceea ce priveşte raporturile de serviciu, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 completându-se corespunzător cu prevederile din legislaţia muncii.
În ce priveşte critica relativă la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, este adevărat că actul administrativ este executoriu din oficiu, bucurându-se de prezumţia de legalitate.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 stabileşte condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca să se poată dispune suspendarea actului administrativ: să existe un caz bine justificat şi să se dovedească paguba iminentă.
Chiar legea defineşte cele două condiţii. În art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 au fost definite „cazurile bine justificate" ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În motivarea acţiunii, precum şi în conţinutul plângerii prealabile, au fost invocate aspectele de natură a justifica existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate a acestuia.
În cadrul soluţionării cererii de suspendare nu se poate analiza legalitatea actului administrativ, instanţa fiind în drept numai să verifice existenţa împrejurărilor care sunt de natură să creeze o îndoială în privinţa legalităţii, ceea ce s-a şi făcut de către instanţa de fond.
În aceste condiţii se poate aprecia că este îndeplinită condiţia „cazului bine justificat".
Cea de-a doua condiţie cerută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este cea a „pagubei iminente".
Paguba iminentă a fost definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În motivele de recurs se invocă faptul că reclamantul nu a dovedit existenţa unei pagube iminente.
Or, îndeplinirea acestei condiţii a fost dovedită în faţa instanţei de fond, aceasta vizând atât funcţionarea în parametrii optimi a Gărzii Financiare Sibiu, cât şi cariera profesională a reclamantului, care, fiind mutat de la o secţie la alta, ar fi în imposibilitatea îndeplinirii parametrilor stabiliţi prin fişa postului.
În atare condiţii, nu se poate reţine că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în motivarea hotărârii arătându-se motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
De asemenea critica relativă la prevederile art. 87 din Legea nr. 188/1999 nu se fondează, atâta vreme cât legea instituie procedura de suspendare a actului administrativ, în contextul îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Se constată, în ce priveşte dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., că prima instanţă a soluţionat cererea de amânare formulată de reclamant în sensul respingerii din cu totul alte motive decât cele învederate de recurent, apreciind, în conformitate cu prevederile legale, că pricina se judecă în regim de urgenţă. Totodată, prima instanţă a făcut aplicarea art. 156 alin. (2) C. proc. civ., pentru a da posibilitatea părţii să depună concluzii scrise.
De asemenea, nu se pot reţine concluziile recurentului relative la încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 86 şi art. 96 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, întâmpinarea formulată de către acesta a fost depusă la un interval de timp suficient pentru a se lua cunoştinţă de cuprins de la dosarul cauzei, pe de altă parte, prin aceasta neinvocându-se excepţii ci numai apărări ce vizau fondul cauzei, instanţa fiind în măsură să califice punctul de vedere formulat drept concluzii scrise.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei nr. 127/F/CA/2008 din 30 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1177/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 119/2009. Contencios → |
|---|
