ICCJ. Decizia nr. 1192/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1192/2009
Dosar nr. 89/39/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 martie 2008, reclamanta T.L. a solicitat anularea art. 31 din ordinul nr. 60/32/2006 emis de Ministerul Sănătăţii şi C.N.A.S., obligarea C.N.A.S. şi a C.J.A.S. Botoşani la plata în procent de 100% a concediului medical pentru perioada 6 - 30 noiembrie 2007, obligarea C.N.A.S. la plata în procent de 100% a tuturor concediilor medicale de urgenţă, obligarea Ministerului Sănătăţii, a C.N.A.S. şi a Guvernului României să-i răspundă la memoriile înaintate şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale şi materiale în cuantum de 5.000 lei pentru neplata concediilor medicale în procent de 100%.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în luna noiembrie 2007 a suferit o fractură de calcaneu drept pentru care a fost imobilizată în aparat gipsat gambo-podal şi a primit concediu medical de urgenţă medico-chirurgicală plătit cu 100% doar primele 5 zile, iar restul a fost plătit cu 75%, conform art. 31 secţiunea II din Ordinul comun Ministerul Sănătăţi/C.N.A.S./60/32/2006.
Reclamanta a apreciat că este nelegală şi abuzivă această prevedere din ordinul contestat prin care urgenţele medico-chirurgicale care nu sunt internate în spital pot primi maximum 5 zile concediu medical plătit 100%, iar ulterior, concediul medical poate fi prelungit pentru aceeaşi afecţiune, dar nu pentru cod de indemnizaţie de urgenţă şi se trece la plata cu 75%, fiind exclusă plata cu 100% în condiţiile în care fracturile închise sunt imobilizate în aparat gipsat, nu beneficiază de nici o zi de spitalizare şi deci pacientul este îngrijit la domiciliu şi nu se utilizează fonduri din bugetul asigurărilor de sănătate.
Prin sentinţa nr. 73 din 21 mai 2008 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006, a obligat pârâtele C.J.A.S. Botoşani şi C.N.A.S. să plătească reclamantei indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în cuantum de 100% din baza de calcul stabilită conform legii, pentru întreaga perioadă de concediu medical de care a beneficiat 6 - 30 noiembrie 2007 şi a respins pentru lipsa calităţii procesuale active cererea privind plata cu 100% din baza de calcul a tuturor concediilor medicale cu urgenţă medico-chirurgicală.
Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse cererile privind obligarea pârâţilor Ministerul Sănătăţii, C.N.A.S. şi Guvernul României de a răspunde la memoriile înaintate şi de acordare a daunelor morale şi materiale, fiind obligaţi pârâţii Ministerul Sănătăţii, C.N.A.S. şi C.J.A.S. Botoşani să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 40 lei.
Instanţa de fond a considerat că în mod nelegal prin art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006 s-a limitat plata indemnizaţiei de 100% din salariu numai pentru primele 5 zile de incapacitate temporară de muncă în cazul urgenţelor medico-chirurgicale care nu impun internarea în spital, cum a fost cazul reclamantei.
Astfel, s-a reţinut că o asemenea limitare contravine reglementării cu forţă juridică superioară din OUG nr. 158/2005, care nu distinge între urgenţe medico - chirurgicale în funcţie de necesitatea internării în spital şi nu prevede alte condiţii pentru acordarea indemnizaţiei de urgenţă în procent de 100% din baza de calcul.
Cererea privind plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în procent de 100% pentru perioada de concediu medical 6 - 30 noiembrie 2007 a fost admisă în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. şi C.J.A.S. Botoşani, cu motivarea ca aceste autorităţi publice au calitate procesuală pasivă, având atribuţii de gestionare a bugetului de asigurări sociale de sănătate, conform art. 12, art. 36 alin. (3) pct. b şi c, art. 42 alin. (3) şi 4 şi art. 43 alin. (3) din OUG nr. 158/2005.
Cererile privind obligarea pârâţilor Ministerul Sănătăţii, C.N.A.S. şi Guvernul României de a răspunde la memoriile adresate şi privind plata de daune morale şi materiale au fost respinse, reţinându-se că reclamanta a primit răspuns la petiţiile sale şi nu a dovedit existenţa prejudiciului pentru care a solicitat despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanta şi pârâţii Ministerul Sănătăţii Publice, C.N.A.S. şi C.J.A.S. Botoşani.
În recursul declarat de reclamanta T.L. s-a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de obligare a C.J.P. Botoşani la plata diferenţei de 25% din indemnizaţia de incapacitate temporară de muncă pentru concediul medical urgenţă medico-chirurgicală din perioada 6 - 30 noiembrie 2007, cu motivarea că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acestei cereri depusă la termenul de judecată din 6 mai 2008.
Recurenţii Ministerul Sănătăţii, C.N.A.S. şi C.J.A.S. Botoşani au solicitat modificarea hotărârii instanţei de fond în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenţii - pârâţi au susţinut că în mod greşit s-a dispus anularea art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006, care nu încalcă prevederile OUG nr. 158/2005, stabilind numai perioada maximă de urgenţă medico - chirurgicală în ambulatoriu în funcţie de criteriile de ordin medical prevăzute în art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
În dezvoltarea acestei critici formulate pe fondul cauzei, s-a arătat că limitarea perioadei de urgenţă în ambulatoriu la 5 zile calendaristice are la bază argumente de ordin medical, întrucât tratamentul de urgenţă este menit a salva viaţa pacientului şi nu poate fi extins pe toată perioada de recuperare. De asemenea, s-a învederat că medicul care asistă urgenţa este cel care apreciază gradul de severitate al bolii şi care poartă responsabilitatea stabilirii diagnosticului şi a tratamentului.
Recurenta - pârâtă C.N.A.S. a criticat şi soluţia de obligare a sa la plata indemnizaţiei solicitate prin acţiune, susţinând că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece raporturile juridice deduse judecăţii au fost stabilite între intimata - reclamantă C.J.A.S. Botoşani, instituţie publică, având personalitate juridică şi buget propriu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de autorităţile publice pârâte şi va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă pentru următoarele considerente:
Conform art. 31 din Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice şi preşedintelui C.N.A.S. nr. 60/32/2006, în caz de urgenţe medico - chirurgicale tratate în ambulatoriu, pentru care gradul de severitate al bolii nu impune internarea în spital, concediul medical se acordă de medicul care a asistat urgenţa pentru o perioadă de maximum 5 zile, iar dacă incapacitatea temporară de muncă se menţine, concediul medical poate fi prelungit pentru aceeaşi afecţiune, dar nu pentru cod de idemnizaţie de urgenţă.
Instanţa de fond a anulat greşit aceste prevederi din actul administrativ cu caracter normativ întocmit pentru aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, analizând legalitatea lor numai în raport de reglementarea cuprinsă în această ordonanţă şi fără a avea în vedere dispoziţiile legale ale altor acte normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune.
Astfel, instanţa de fond nu a corelat prevederile actului administrativ atacat şi ale OUG nr. 158/2005 cu reglementarea generală în materie, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care în art. 86 alin. (1) lit. e) defineşte urgenţa medicală.
Potrivit principiului de tehnică legislativă al unităţii terminologice, prevăzut în art. 35 din Legea nr. 24/2000, republicată, în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceeaşi termeni şi dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.
Unicitatea reglementării în materie impune, conform art. 13 - 14 din legea susmenţionată, elaborarea de regulă a unui singur act normativ pentru reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect, cu excepţia acelora care au un caracter special, determinat de anumite categorii de situaţii şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie.
Cum OUG nr. 158/2005 nu derogă de la prevederile Legii nr. 95/2006 sub aspectul definirii noţiunii de urgenţă medicală, instanţa de fond a considerat neîntemeiat că actul normativ subsecvent, Ordinul nr. 60/32/2006 a limitat fără o bază legală perioada de urgenţă în ambulatoriu la 5 zile calendaristice.
Reglementarea generală în materie şi anume, art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 a definit urgenţa medicală ca fiind accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat şi/ sau a asistenţei medicale de urgenţă, la unul sau mai multe niveluri de competenţă, după caz.
Astfel, poate fi urgenţă cu pericol vital, unde sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenţie în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, judeţean ori regional, sau urgenţă fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitaliceşti, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital.
Faţă de definiţia legală a urgenţei medicale rezultă că tratamentul de urgenţă este menit a salva viaţa pacientului şi nu poate fi extins pe toată perioada de recuperare a acestuia.
În consecinţă, în exercitarea competenţei de reglementare atribuite prin dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi art. 16 lit. b) din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătăţii Publice şi C.N.A.S. au stabilit în mod legal prin art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006 că perioada de urgenţă în ambulatoriu este de 5 zile calendaristice, existând posibilitatea prelungirii concediului medical pentru aceeaşi afecţiune, dar nu şi pentru codul indemnizaţiei de urgenţă, care impune îndeplinirea cerinţelor cumulative prevăzute de art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 pentru existenţa unei urgenţe medicale.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile declarat de Ministerul Sănătăţii, C.N.A.S. şi C.J.A.S. Botoşani, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta T.L., constatându-se că nu există motiv pentru anularea art. 31 din Ordinul nr. 60/32/2006 şi pentru plata indemnizaţiei de incapacitate temporară de muncă în procent de 100% pentru toată perioada concediului medical, respectiv 6 - 30 noiembrie 2007.
De asemenea, se constată că sunt neîntemeiate cererile privind soluţionarea memoriilor adresate Guvernului României, Ministerului Sănătăţii şi C.N.A.S. privind plata daunelor morale şi materiale, întrucât reclamanta a primit răspuns la petiţiile sale şi nu a dovedit existenţa unui prejudiciu cauzat de autorităţile publice chemate în judecată.
Faţă de soluţia dată pe fond acţiunii, în raport de motivul comun de recurs invocat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se mai impune examinarea excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a C.N.A.S., care a fost invocată numai în privinţa cererii accesorii având ca obiect plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă.
Recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe va fi respins ca nefondat, întrucât instanţa de fond a soluţionat corect cauza în contradictoriu cu pârâţii indicaţi în cererea de chemare în judecată. Nu se poate constata omisiunea de pronunţare faţă de C.J.P. Botoşani, care nu a fost parte în litigiu şi nu a dobândit această calitate prin cererea depusă în dosar la 6 mai 2008, care nu a fost susţinută pi nu a fost discutată în contradictoriu cu celelalte părţi.
De altfel, acelaşi cadru procesual a fost constatat prin sentinţa nr. 91 din 7 iulie 2008 a Curţii de Apel Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 44 din 9 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind respinsă cererea reclamantei de completare în baza art. 2812 C. proc. civ. a dispozitivului sentinţei nr. 73 din 21 mai 2008, în sensul obligării C.J.P. Botoşani la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în perioada 6 - 30 noiembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Sănătăţii, C.N.A.S. şi C.J.A.S. Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 73 din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta T.L., ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 119/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1194/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
