ICCJ. Decizia nr. 1220/2009. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1220/2009
Dosar nr. 703/32/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 19 martie 2008, reclamanţii M.D., P.E., G.M., M.S., P.C., U.M.C., N.C., A.M. şi R.M., au chemat în judecată Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, Curtea de Apel Bacău, ordonator secundar de credite şi Tribunalul Bacău, ordonator terţiar de credite, solicitând plata drepturilor salariale reprezentând spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, actualizate cu indicele de inflaţie şi efectuarea menţiunilor cuvenite în carnetul de muncă.
Prin sentinţa civilă nr. 462 din 25 septembrie 2008, Tribunalul Bacău şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău reţinând pentru aceasta incidenţa art. 1 alin. (1) din OUG nr. 75/2008 în raport de care cererile având ca obiect acordarea de drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OG nr. 8/2007 sunt de competenţa curţii de apel.
Prin sentinţa civilă nr. 144 din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bacău şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.
S-a reţinut pentru aceasta că reclamanţii sunt funcţionari publici cărora nu le sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 8/2007 la care face referire OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei.
Astfel, învestită Curtea, în raport de dispoziţiile art. 20 – art. 22 C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Dispoziţiile OUG nr. 75/2008 prin care se stabileşte competenţa curţii de apel ca primă instanţă în soluţionarea cererilor având ca obiect drepturi salariale, au în vedere categoriile de personal salarizat conform OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, precum şi potrivit OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei.
Cum în cauză reclamanţii sunt funcţionari publici la Tribunalul Bacău, salarizaţi conform OG nr. 6/2007, competenţa de soluţionare a cererii lor urmează a se stabili conform art. 189 din Legea nr. 188/1999 şi art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe: M.D., P.E., G.M., M.S., P.C., U.M.C., N.C., A.M., R.M., Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău în favoarea Tribunalului Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1212/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1264/2009. Contencios → |
---|