ICCJ. Decizia nr. 1224/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1224/2009
Dosar nr. 8061/2/200.
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 27 octombrie 2008, A.N.A.F. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 28 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Sub aspectul inadmisibilităţii recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât reclamanta a formulat contestaţie pe cale administrativă în conformitate cu prevederile art. 205-218 din OG nr. 92/2003 C. proCod Fiscal, situaţia în care reclamanta trebuia să aştepte soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă, deci să se emită o decizie administrativă care nu să se adreseze instanţei de contencios administrativ.
Cât priveşte fondul cauzei, recurenta susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 117 C. proCod Fiscal, respectiv nu a constatat că reclamanta nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 117 alin. (1) C. proCod Fiscal pentru ca organele fiscale să poată dispune restituirea sumelor solicitate.
Respectiv, recurenta susţine că intimata-reclamantă nu a pus la dispoziţie organelor fiscale hotărâri judecătoreşti din carte să rezulte faptul că actele administrative prin care sau calculat obligaţiile fiscale accesorii în cuantum de 1.188.393 lei, au fost anulate de către instanţele de judecată pentru a putea fi restituite de la bugetul de stat.
În cauză nu s-au administrat probe noi.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa civilă nr. 1630 din 28 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii. S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA împotriva pârâtei A.N.A.F., D.G.A.M.C.
S-a anulat parţial Decizia de restituire nr. 70598 din 223 martie 2007 emisă de pârâtă în ceea ce priveşte refuzul de restituire a sumei de 1.188.393,58 lei. S-a obligat pârâta să restituie reclamantei şi diferenţa de 1.188.393,58 lei reprezentând accesorii aferente debitului principal.
S-a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2.522.786 lei cu titlu de dobânzi pentru sumele încasate fără temei, calculate până la data de 31 octombrie 2007. S-a obligat pârâta să achite reclamantei dobânda legală în continuare începând cu data de 1 noiembrie 2007 şi până la achitare, aferentă diferenţei sus-menţionate de 1.188.393,58 lei.
S-au respins restul pretenţiilor reclamantei.
S-a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 15.043,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, ocazionate de prezenta cauză.
Instanţa de fond a reţinut că, prin cererea din 16 noiembrie 2007, reclamanta SC A. SA Suceava, a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.-D.G.A.M.C. să dispună:
- anularea parţială a deciziei de restituire nr. 70558 din 23 martie 2007 emisă de pârâtă, prin care s-a admis la restituire doar suma de 1.543.445 lei, faţă de suma totală solicitată de 2.731.838,58 lei;
- obligarea pârâtei la restituirea şi a diferenţei de 1.188.393,58 lei, reprezentând accesorii calculate asupra obligaţiei principale a cărei restituire s-a dispus prin aceeaşi decizie;
- obligarea pârâtei la repararea pagubei materiale cauzate prin emiterea şi punerea în executare a actelor administrativ-fiscale nelegale, precum şi prin refuzul de soluţionare în termenul legal a cererii de restituire şi a contestaţiei, prin acordarea de despăgubiri în sumă de 2.884.460 lei, cu acordarea în continuare a dobânzii legale până la restituirea efectivă a sumei de 1.188.393, 58 lei;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a învederat instanţei, refuzul nejustificat al pârâtei de a-i restitui suma de 11.883.931.056 ROL, compensată nelegal, ca accesoriu a unui debit principal, admis la restituire.
S-a precizat de reclamantă că, măsura de virare la bugetul de stat a sumei de 5.975.190.000 ROL, a fost anulată potrivit deciziei nr. 22 din 31 ianuarie 2003, a Ministerului Finanţelor Publice. Această sumă, împreună cu un accesoriu de 9.459.304.744 ROL, au fost admise la restituire, nu însă şi suma ce constituie obiect al cauzei de faţă.
Instanţa de fond a reţinut cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii (ridicată la instanţa de fond pe 12 mai 2008 de A.N.A.F.) că recurenta-pârâtă nu a respectat termenul legal de soluţionare a contestaţiei reclamantei, ea nefiind soluţionată nici la 1 an de la formulare ( faţă de termenul de 45 de zile) astfel încât sesizarea s-a apreciat ca admisibilă.
Instanţa de fond a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 409/2004, şi care a stabilit că, procedura contestării actelor administrative fiscale în faţa organului fiscal, în prezent reglementată de prevederile art. 205 şi urm. C. proCod Fiscal, nu constituie o jurisdicţie, având natura unei plângeri prealabile, cum este cea prevăzută de art. 7 din legea generală, Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, prin tăcerea legii speciale, pentru ipoteza nesoluţionării în termen a contestaţiei de către organul fiscal, devin incidente normele generale cuprinse în art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 care consacră implicit dreptul de sesizare a instanţei, în ipoteza nesoluţionării plângerii prealabile în termenul legal.
Cât priveşte fondul cauzei, Curtea de Apel a constatat că, prin cererea nr. 85998 din 23 mai 2006, reclamanta a adresat pârâtei o cerere de restituire a sumei totale de 27.318.385.800 ROL, sumă ce se compune din:
- 5.975.150.000 ROL, reprezentând pretinse sume datorate bugetului cu titlu de sume primite în temeiul Legii nr. 55/1995 şi utilizate nelegal;
- 9.459.304.744 ROL + 11.883.931.056 ROL, reprezentând accesorii ale debitului principal mai sus menţionat.
Cererea reclamantei s-a fundamentat pe nedatorarea acestor sume, încasate în mod nelegal la bugetul de stat, prin compensare cu TVA-ul de rambursat.
Instanţa de fond a constatat că „aşa cum reiese din adresa nr. 50401 din 27 noiembrie 2001 a D.G.F.P. Suceava prin referatul nr.50300 din 23 noiembrie 2001 s-a dispus, subsecvent aprobării cererii de rambursare TVA, compensarea, printre altele, cu, sumele primite gratuit conform Legii nr. 55/1995 utilizate nelegal, în valoare de 5.975.150.000 ROL, plus majorări de întârziere aferente sumei menţionate, în valoare de 11.883.931.056 ROL.
S-a mai reţinut că „aşa cum reiese din adresa nr. 51011 din 28 decembrie 2001 a D.G.F.P. Suceava, prin referatul nr. 50380 din 23 noiembrie 2001, s-a dispus, subsecvent aprobării cererii de rambursare TVA, compensarea, printre altele, cu suma de 9.459.304.744 ROL majorări de întârziere aferente aceloraşi sume primite cu titlu gratuit în baza Legii nr. 55/1995".
S-a mai constatat că prin Decizia nr. 22 din 31 ianuarie 2003 a Ministerului Finanţelor Publice, D.G.S.C. s-a dispus anularea măsurii de virare la bugetul de stat a sumei de 5.975.190.000 ROL, stabilită în sarcina reclamantei prin procesul verbal nr. 54149 din 16 decembrie 2002, urmare a reţinerii necompetenţei materiale a organului de control al MFP de a verifica modul de utilizare a sumelor datorate cu titlu gratuit societăţii de fostul F.P.S.
Prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2005 a D.G.F.P. Suceava, a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva „Notei privind compensarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii de plată către bugetul de stat", notă prin care s-a compensat parte din TVA-ul de rambursat reclamantei potrivit deciziei de rambursare nr. 54491 din 23 octombrie 2004, compensare pentru suma de 15.197.996.163 ROL, sumă reţinută de organele fiscale ca datorată de reclamantă la bugetul de stat (şi care se compune din: 9.459.304.744 ROL, dobânzi aferente sumelor primite cu titlu gratuit conform Legii nr. 55/1995, stabilite prin procesul verbal nr. 16384 din 19 noiembrie 2001 şi 5.738.691.419 ROL, obligaţii de plată către bugetul general consolidat al statului aferente lunii septembrie 2004 declarate de societate prin declaraţie nr. 757 din 19 octombrie 2004).
Instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 415 din 7 decembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava s-a dispus anularea deciziei menţionate, precum şi a notei de compensare contestate, reţinându-se nelegalitatea compensării operate.
S-a constatat prin sentinţa recurată în cauză că întrucât pârâta a aprobat la restituire atât suma de 5.975.150.000 ROL, încasată cu titlu de sume datorate bugetului cu titlu de sume primite în temeiul Legii nr. 55/1995 şi utilizate nelegal, cât şi suma de 9.459.304.744 ROL, încasată cu titlu de accesorii ale debitului principal sus-menţionat, a rămas în divergenţă, fiind supus controlului judiciar, refuzul pârâtei de a dispune restituirea diferenţei de accesorii încasate ( tor prin compensare cu TVA de rambursat) de 11.883.931.956 ROL.
În mod expres instanţa de fond a reţinut prin hotărârea recurată în cauză: „temeiul încasării acestei sume (11.993.931.056 ROL), respectiv nota de compensare nr. 50300 din 23 noiembrie 2001, a fost anulat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 246 din 19 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Aceasta a dispus astfel: „anulează actul administrativ denumit referat nr. 50300 din 23 noiembrie 2001 emis de Direcţia de metodologie şi Administrare a veniturilor Statului, Biroul de Administrare Mari Contribuabili, prin care s-a dispus compensarea sumei de 17.859.081.056 lei ce i se cuvenea reclamantei cu titlu de TVA şi dispune achitarea acestei sume reclamantei în cazul în care nu a fost restituită".
S-a precizat expres de instanţa de fond că majorările de 17.859.081.056 lei se compuneau din suma de 11.883.931.056 ROL, obiect al cauzei de faţă şi 5.975.150.000 ROL admisă la restituire.
Aşa fiind s-a apreciat de instanţa de fond că refuzul restituirii sumei de 11.883.931.056 ROL este nejustificat.
S-a mai menţionat că „invocata raţiune constând în neatacarea procesului verbal nr. 16384 din 16 noiembrie 2001 a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 37 din 11 noiembrie 2005, pronunţată în recursul în anulare împotriva deciziei nr. 702/2002 a Curţii de Apel Suceava, în condiţiile în care, deşi invocată drept apărare, a fost înlăturată din raţionamentul juridic al cauzei".
Mai mult, s-a precizat că dispoziţiile art. 47 alin. (2) din OG nr. 92/2003 prevăd că „Desfiinţarea totală sau parţială, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage desfiinţarea totală sau parţială a actelor administrative, prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor principale anulate".
Deci s-a invocat principiul accesorium sequitur principalem în considerarea căruia nelegalitatea debitului principal atrage nelegalitatea accesoriilor.
Sentinţa recurată în cauza de faţă este legală şi temeinică.
În mod corect, instanţa de fond constatând nelegală compensarea operată de organul fiscal (în raport şi de hotărârile judecătoreşti aşa cum au fost menţionate în sentinţa atacată) a admis în parte acţiunea reclamantei, şi în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 117 alin. (1) lit. l) din OG nr. 92/2007, emisă de pârâtă, în ce priveşte refuzul de restituire a sumei de 1.188.393,58 lei (accesorii aferente debitului principal).
În mod corect, în temeiul art. 124 din OG nr. 92/2003, avându-se în vedere şi nivelul dobânzii defalcat pe perioade, s-a obligat pârâta să achite reclamantei dobânzile pentru sumele încasate fără temei, precum şi dobânda legală în continuare începând cu noiembrie 2007 până la achitare.
Aceasta întrucât pârâta a refuzat neîntemeiat şi abuziv restituirea sumelor solicitate.
Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, este evident refuzul pârâtei în nesoluţionarea contestaţiei administrative ceea ce a dus la vătămarea reclamantei şi la dreptul de sesizare a instanţei în ipoteza nesoluţionării plângerii prealabile în temeiul legal (Decizia Curţii Constituţionale nr. 409/2004), astfel încât în mod corect instanţa a respins-o.
Recursul declarat fiind neîntemeiat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F.- D.G.A.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1210/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1233/2009. Contencios → |
|---|
