ICCJ. Decizia nr. 1236/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1236/2009
Dosar nr. 24793/2/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2397 din 9 octombrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC L.R.I. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei şi a anulat Decizia nr. 124 din 11 iulie 2005 a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte sancţiunea contravenţională aplicată reclamantei.
Astfel, curtea de apel a constatat că Decizia nr. 124 din 11 iulie 2005 a Consiliului Concurenţei este nelegală în ceea ce o priveşte pe reclamantă întrucât prin acest act s-a aplicat o sancţiune de natură contravenţională cu depăşirea termenului de prescripţie prevăzut de lege.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că prin Decizia atacată în sarcina reclamantei a fost reţinută încălcarea legii concurenţei prin încheierea unor înţelegeri pe verticală şi pe orizontală de stabilire a preţului minim de vânzare, această practică anticoncurenţială durând până la data de 6 ianuarie 2003. Apreciind că la data săvârşirii contravenţiei prescripţia faptei anticoncurenţiale era guvernată de normele generale în materie contravenţională, respectiv de dispoziţiile art. 13 din OG nr. 2/2001, care prevedeau un termen de prescripţie de 6 luni de la data săvârşirii faptei, instanţa a constatat că aplicarea sancţiunii s-a făcut cu depăşirea acestui termen, care s-a împlinit la data de 5 iunie 2003.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Consiliul Concurenţei a declarat recurs, criticând-o ca nelegală întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
Se apreciază în recurs că în mod eronat prima instanţă a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 din OG nr. 2/2001 şi dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni contravenţionale faţă de intimata-reclamantă ar fi fost prescris la data emiterii Deciziei nr. 124/2005, întrucât trăsăturile acestui tip de contravenţie le diferenţiază de cele cărora este posibil să li se aplice prevederile OG nr. 2/2001.
Faţă de Legea concurenţei, în vechea formă nu prevede un termen de prescripţie special, nu ar trebui să conducă la ideea că s-ar aplica termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 2/2001.
Se mai arată în motivele de recurs că acest termen este neadecvat în cazurile de încălcare a art. 5 şi art. 6 din Legea concurenţei, neputând fi considerat termen rezonabil, legea aplicabilă în speţă fiind Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul de 3 ani.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele şi lucrările dosarului, cererea de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Instanţa Curţii de Apel în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie, respectiv OG nr. 2/2001, a admis acţiunea formulată de SC L.R.I. , şi a anulat Decizia nr. 124/2005 emisă de Consiliul Concurenţei, constatând prescris dreptul acestuia de a aplica sancţiuni contravenţionale.
Corect prima instanţă a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 din OG nr. 2/2001, avându-se în vedere că prin Decizia contestată se reţine ca dată de încetare a practicilor comerciale ale intimatei-reclamante 6 ianuarie 2003, atât faţă de data aplicării sancţiunii 11 iulie 2005, cât şi faţă de data la care prin Ordinul nr. 298 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, s-a dispus deschiderea investigaţiei.
Contravenţia săvârşită de reclamanta-intimată este fără posibilitate de tăgadă o contravenţie continuă, întrucât încălcarea dispoziţiilor legale, durează în timp.
Sub aspectul prescripţiei dreptului de a aplica sancţiuni recurentul, se reţine că în privinţa termenului de prescripţie aplicabil, în lipsa unei reglementări speciale în Legea nr. 21/1996, se vor aplica prevederile legii generale în materie contravenţională, reprezentată de OG nr. 2/2001.
Concluzia se impune pentru că în speţă, se aplică legea cadru în materia contravenţiilor, având în vedere, pe o parte natura contravenţiei a sancţiunii care este aplicabilă pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 5 din Legea nr. 21/1996, iar pe de altă parte, faptul că termenul de prescripţie prevăzut de legea cadru, este de ordine publică.
Nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că în speţă este aplicabil termenul de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958, întrucât acesta vizează raporturile juridice de drept privat şi nu pe cele de drept public, în a cărui sferă se află dreptul contravenţional.
Faţă de aceste considerente, este cert că prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea va fi analizată conform art. 13 din OG nr. 2/2001, care prevăd că aplicarea sancţiunii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, iar alin. (2) prevede că termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei.
Astfel, se reţine în decizie că reclamanta-intimată a încălcat legea concurenţei prin încheierea unor înţelegeri pe verticală şi pe orizontală de stabilire a preţului minim de vânzare.
Conform acestei decizii nr. 124/2005, practica anticoncurenţială a durat până la data de 6 ianuarie 2003.
Potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001, termenul de prescripţie pentru constatarea faptei şi aplicarea sancţiunii contravenţiilor era de 6 luni de la data săvârşirii faptei, acest termen împlinindu-se la 5 iunie 2003, deci anterior intrării în vigoare a HG nr. 121/2003 prin care s-a instituit un termen de prescripţie special.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Consiliul Concurenţei ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 2397 din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1233/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1238/2009. Contencios → |
|---|
