ICCJ. Decizia nr. 1238/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1238/2009
Dosar nr. 7647/2/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1909 din 20 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, admiţând în parte acţiunea formulată de reclamanta M.S.M., în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. şi Cancelaria Primului Ministru, C.C.S.D., a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea dosarului nr. 1345/CC privind despăgubirile solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001. Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. şi admiţând excepţia de prematuritate a capătului de cerere privind obligarea pârâţilor să emită titlul de despăgubire şi titlul de plată a despăgubirilor ulterior soluţionării dosarului şi emiterii titlului de despăgubire de către Comisia Centrală, a respins acest capăt de cerere ca prematur formulat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 13 şi art. 14 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, şi de modul în care aceste prevederi reglementează organizarea şi funcţionarea Comisiei Centrale, inclusiv subordonarea acesteia în cadrul A.N.R.P., această autoritate are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte competenţa în emiterea titlului de despăgubire.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că prin dispoziţia de restituire prin echivalent nr. 994 bis/2005 a Primarului oraşului Blaj, reclamantei i-au fost stabilite despăgubirile cuvenite în baza Legii nr. 10/2001, ca urmare a exproprierii imobilului, teren şi construcţie, situat în municipiul Blaj, judeţul Alba, care aparţinuse autorilor acesteia, R.A. şi B.E. A mai reţinut instanţa că dispoziţia de restituire împreună cu dosarul au fost înaintate de către Primăria municipiului Olteniţa, jud. Călăraşi, la Comisia Centrală la data de 19 septembrie 2005, formându-se dosarul nr. 1345/CC, iar în 2007 reclamanta s-a adresat Instituţiei Prefectului Judeţului Alba, care prin adresa nr. 19814/P/DL din 5 august 2007 i-a confirmat înregistrarea dosarului său, la autoritatea pârâtă.
Prin urmare, instanţa a apreciat că, în speţă, durata de mai bine de 2 ani de la data emiterii dispoziţiei prin care s-au stabilit despăgubirile, până la data formulării acţiunii introductive de instanţă, chiar şi în condiţiile în care în care procedura analizei prealabile presupunea efectuarea de verificări la autoritatea emitentă a acestei dispoziţii de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001, a constituit o încălcare a dreptului reclamantei la soluţionarea cererii sale într-un termen rezonabil, cu consecinţa directă a vătămării drepturilor sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind emiterea acestui titlu.
în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâţilor să emită titlul de despăgubire şi să emită titlul de plată a despăgubirilor ulterior soluţionării dosarului şi emiterii titlului de despăgubire de către Comisia Centrală, Curtea a apreciat această cerere ca prematur formulată, întrucât aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005, există posibilitatea ca ulterior, Comisia să ajungă la concluzia că în mod neîntemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă sau că reclamanta nu avea dreptul la despăgubiri prin echivalent, situaţie în care ar putea emite un act administrativ de respingere a cererii sale, în acest caz, reclamantaavânddeschisăcaleala instanţadecontencios administrativ, prin care să solicite verificarea legalităţii acestei decizii.
Împotriva acestei sentinţe pârâtele au declarat recurs, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „ când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legalori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Recurenta A.N.R.P. reia, în esenţă, argumentele dezvoltate în faţa Curţii de Apel în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D.
Se arată că deşi A.N.R.P. asigură reorganizarea şi funcţionarea secretariatului Comisiei, acest fapt nu îi conferă acesteia calitate procesuala pasivă, având în vedere că numai Comisia Centrală dispune emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, potrivit art. 13, alin. (l) Titlul VII din legea menţionată.
În cererea de recurs se invocă textual motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., fărăînsă să fie dezvoltat prin critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate.
Pârâta C.C.S.D. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1909pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a înţeles să invoce excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 994 vis/2005 emisă de Primarul Municipiului Blaj.
Recurenta arată că instanţa de fond a dispus obligarea acesteia lasoluţionarea dosarului reclamantei, în situaţia în care acest dosar nu se mai află la Secretariatul C.C.S.D., iar C.C.S.D. va emite Decizia conţinând titlu de despăgubire, numai după parcurgerea procedurii prevăzute de lege, transmiterea dosarelor, în temeiul art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi analizarea sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Referitor la excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 994 bis/2005, recurenta arată că a fost emisă de Primarul municipiului Blaj cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 4, alin. (l) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar invocarea, pe cale de excepţie, a nelegalităţii dispoziţiei amintite, în temeiul art. 4, alin. (l) din Legea nr. 554/2004, reprezintă singura modalitate, prin care poate fi exercitat controlul judecătoresc cu privire la dispoziţia în cauză, cu menţiunea căprevederile art. 26, alin. (3) din actul normativ amintit, reglementează procedura judecătorească ce poate fi urmată numai de persoana îndreptăţită în privinţa dispoziţiei prin care i-a fost soluţionată notificarea.
Mai susţine recurenta că dispoziţiile emise de autorităţile administraţiei publice locale în vederea executării prevederilor Legii nr. 10/2001, republicată, sunt supuse controlului de nelegalitate exercitat de prefect, de unde rezultă că aceste dispoziţii sunt act administrative, fiind astfel aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul cărora a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 994 bis/2005 emisă de Primăria Municipiului Blaj.
Înalta Curte, analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, în raport şi de legislaţia incidentăîn cauză, apreciază că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs care se referă la nelegalitatea Dispoziţiei nr. 994 bis/2005 emisă de Primarul Municipiului Blaj nu poate fi reţinut.
Aşa cum însăşi recurenta-pârâtă arată în motivele de recurs, reclamanta M.S.M. a chemat în judecată cele două pârâte pentru a fi obligată să-i soluţioneze dosarul nr. 1345/CC privind despăgubirile ce i se cuvin în temeiul Legii nr. 10/2001.
Urmare notificării formulate de reclamantă pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Municipiul Blaj, judeţul Alba prin dispoziţia de restituire prin echivalent nr. 994 bis/2005 a Primarului Municipiului Blaj i-au fost stabilite despăgubirile cuvenite în baza Legii nr. 10/2001, iar dispoziţia de restituire s-a înaintat la Comisia Centrală, la data de 19 septembrie 2005, unde s-a format dosarul nr. 1345/CC.
Potrivit art. 16 alin. (2) din Cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 însoţite de deciziile emise de entităţile investite cu soluţionarea acestora, conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, se predau Secretariatului C.C.S.D. în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/ dispoziţiilor.
Cum dispoziţiile cu propunere de acordare de despăgubiri emise în baza Legii speciale nr. 10/2001 puteau fi atacate în termenele şi condiţiile prevăzute de acest act normativ, după rămânerea definitivă a acestora, legiuitorul în titlul VII din Legea nr. 247/2008 nu a mai prevăzut o altă modalitate de a fi contestată legalitatea acestora, ci a prevăzut doar regimul stabilirii şi plăţii acestor despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În cauza dedusă judecăţii nu s-au făcut dovezi contrare în sensul că dispoziţia nu este definitivă.
Potrivit Cap. VI din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pot constitui obiect al unor acţiuni în contencios administrativ doar deciziile adoptate de către C.C.S.D.
Prin urmare, Dispoziţia nr. 994 bis/2005emisă dePrimarul municipiului Blaj nu poate fi supusă excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (l)din Legea nr. 554/2004 pentru că această excepţie, utilizată ca mijloc de apărare, vizează doar actele administrative care pot fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ, nu şi actele care, potrivit unor dispoziţii din legi speciale, sunt supuse unui recurs paralel, cum este şi cazul dispoziţiei de faţă şi care constituie fine de neprimire în instanţa de contencios administrativ.
În concluzie, întrucât potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Dispoziţia nr. 994 bis/2005 este exclusă controlului instanţei de contencios administrativ, potrivit principiului simetriei juridice, acest act nu poate fi atacat nici pe calea excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din legea menţionată.
Acestui raţionament i se adaugă şi faptul că recurenta nu poate uza de excepţia de nelegalitate pentru a o transforma într-un instrument de prejudecare a fondului acţiunii cu referire la Dispoziţia nr. 994 bis/2005, în afara cadrului procesual firesc.
În aceste condiţii în mod corect prima instanţă a avut în vedere faptul căîn cauză durata de mai bine de 2 ani de la data emiterii dispoziţiei prin care s-au stabilit despăgubirile nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil, din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr. 247/2005 se completează în mod corespunzător, iar prin nesoluţionarea dosarului reclamantei într-un termen rezonabil, aceasta a fost vătămată în drepturile sale prevăzute de lege.
Dreptul la soluţionarea în termen rezonabil reprezintă o garanţie pentru soluţionarea echitabilă, atât în procedura prealabilă, cât şi în contencios, fiind statuat ca atare în art. 6 din C.E.D.O.
A.N.R.P.potrivit art. 13^1 din Legea nr. 247/2005, coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activităţile prevăzute în acte normative speciale, precum şi activităţile necesare implementării acestei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acţiuni şi achitarea despăgubirilor în numerar.
Lucrările C.C.S.D. sunt conduse de preşedintele A.N.R.P., iar Secretariatul Comisiei Centrale se asigură de către A.N.R.P.,din subordinea Cancelariei Primului-ministru, iar conform art. 14 alin. (2),din legepentru îndeplinirea atribuţiilor sale, ComisiaCentralavaemite decizii sub semnătura preşedintelui acesteia.
Este de observat că prima instanţă a dispus admiterea în parte a cererii reclamantei, respectiv în ceea ce priveşte obligarea pârâtei C.C.S.D.să soluţioneze dosarul nr. 1345/CC privind despăgubirile solicitate în baza Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea şi a recurentei A.N.R.P. să emită titlu de despăgubire, acesta în raport de prevederile art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005 a fost respins ca prematur formulat, recurenta neavând interes să atace hotărârea sub acest aspect.
În raport de cele reţinute şi în conformitate cu dispoziţiile art. 4 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin.(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.R.P.şi de Cancelaria Primului-ministru, C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 1909 din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1236/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1241/2009. Contencios → |
|---|
