ICCJ. Decizia nr. 1233/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1233/2009
Dosar nr. 931/36/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 580/CA din 19 iunie 2008 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de SC A.M. SRL, în contradictoriu cu pârâţii M.A.D.R. şi Guvernul României, având ca obiect recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 381/2002 si a dreptului la despăgubiri pentru prejudiciile suferite la cultura de coriandru, ca urmare a secetei excesive din vara anului 2007; obligarea M.A.D.R. să îndeplinească formalităţile administrative legale si să înainteze Guvernului României situaţia calamităţilor culturilor de coriandru din judeţul Tulcea în vederea acordării despăgubirilor; obligarea Guvernului României să emită o hotărâre prin care să stabilească condiţiile si limitele despăgubirilor pentru culturile de coriandru distruse în urma secetei excesive din vara anului 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Constanta a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a nerespectării procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţie invocată de pârâtul M.A.D.R. prin întâmpinare.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 3 din Legea nr. 381/2002, caracterizarea si încadrarea în categoria de calamitate naturală se realizează de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei si Pădurilor si se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Pentru a beneficia însă de despăgubirile prevăzute în această lege, este necesară respectarea anumitor etape si termene, aceasta atât de către producătorul agricol solicitant, cât şi de către autorităţile însărcinate cu derularea procedurilor stabilite în vederea realizării scopului urmărit de legiuitor.
Instanţa a constatat că reclamanta s-a adresat D.A.D.R. Tulcea la 30 iulie 2007 şi la 16 august 2007 pentru constatarea pagubelor, pagube ce au fost constatate prin procesele verbale ataşate la dosar. A mai reţinut instanţa că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta a întocmit două înştiinţări având acelaşi obiect, la data de 24 iulie 2007 şi 10 august 2007, urmare a cărora a fost convocată comisia competentă si au fost făcute constatările al căror rezultat este consemnat în procesele-verbale nr. 4181 din 24 iulie 2007 si 4487 din 10 august 2007. Documentele au fost înaintate Direcţiei judeţene Tulcea la data de 30 iulie 2007, ca urmare a primei înştiinţări, si la 16 august 2007, ca urmare a celei de a doua înştiinţări, în vederea verificării si centralizării, potrivit legii. în consecinţă Guvernul României a declarat prin hotărârea nr. 636 din 20 iunie 2007, starea de calamitate naturală în 34 de judeţe pentru culturile de grâu, secară, triticale, orz, orzoaică şi rapiţă, fără a analiza si documentele depuse de reclamantă, aceasta pentru simplul fapt că documentaţia depusă de aceasta a ajuns ulterior apariţiei actului normativ. Ulterior, Guvernul României fiind sesizat de M.A.D.R. pentru declararea altor calamităţi, a modificat şi completat hotărârea iniţial adoptată, prin intermediul HG nr. 1202 din 4 octombrie 2007, declarând starea de calamitate în agricultură, în 23 de judeţe, pentru culturile de porumb boabe şi floarea soarelui, fără a include şi culturile de coriandru vizate de reclamantă. Reclamanta a trimis Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale adresa înregistrată cu nr. 279444 din 30 octombrie 2007 prin care, potrivit constatărilor făcute de instanţa de fond, reclamanta a urmărit obţinerea de explicaţii pentru faptul că nu a fost inclusă şi cultura de coriandru pe lista culturilor care primesc despăgubiri. Faţă de informaţiile primite, reclamanta a trimis o altă adresă Ministerului Agriculturii prin care a solicitat informaţii despre modul în care pot fi obţinute despăgubiri, la care ministerul a răspuns prin adresa nr. 122052 din 18 februarie 2008, comunicându-i reclamantei că în temeiul HG nr. 1202 din 4 octombrie 2007 a fost declarată starea de calamitate doar pentru culturile de porumb boabe şi floarea soarelui.
Faţă de toate acestea, curtea de apel a concluzionat că reclamanta a omis să se conformeze cerinţelor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, considerând că aşa cum a fost stabilit pe temeiul acestui text de lege prin jurisprudenţa anterioară, nu orice corespondenţă purtată cu autoritatea obligată să efectueze o anumită operaţiune administrativă, reprezintă o plângere prealabilă. A constatat instanţa că din conţinutul celor două adrese înaintate de reclamantă ministerului nu rezultă caracterul de „plângeri prealabile" prin acestea urmărindu-se doar obţinerea de informaţii, iar cea de a doua adresă din care rezultă respingerea cererii, nu a fost urmată de o plângere prealabilă, reclamanta adresându-se direct instanţei. De asemenea, în ceea ce priveşte pârâtul Guvernul României, a reţinut instanţa că reclamanta nu a făcut dovada înaintării unei plângeri prealabile determinată de neincluderea în HG nr. 1202/2007 a culturii de coriandru.
În termen legal împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC A.M. SRL a declarat recurs.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că la pronunţarea soluţiei criticate instanţa de fond a ignorat cele două adrese înaintate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (nr. 288027 din 20 noiembrie 2007 şi nr. 122052 din 18 februarie 2007) care fac dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În opinia recurentei, acţiunea a fost analizată în mod superficial, instanţa însuşindu-şi doar argumentele aduse de cei doi pârâţi.
Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat în principal excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea şi dezvoltarea de către societatea recurentă a motivelor de nelegalitate ce au determinat-o să atace hotărârea Curţii de Apel Constanţa, iar în subsidiar a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a acestei hotărâri.
Şi intimatul M.A.D.R. (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale) a apreciat prin întâmpinarea formulată că sentinţa recurată este temeinică şi legală şi că se impune menţinerea ei.
Examinând cauza prin prisma criticii enunţate în cererea de recurs, a probatoriului existent şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine:
Excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Guvernul României este neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare, întrucât chiar dată nu a indicat unul din motivele de nelegalitate stipulate în art. 304 (pct. 1-9) C. proc. civ., recurenta a precizat că în opinia sa obligaţia de a formula plângerea prealabilă cerută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost îndeplinită prin cele două adrese înaintate M.A.D.R.
De altfel, în materia contenciosului administrativ instanţa de control judiciar este datoare a examina pricina, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica adusă de recurentă soluţiei pronunţate de instanţa Curţii de Apel Constanţa, aceasta făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ. şi a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
În materia contenciosului administrativ, în mod expres [art. 7 alin. (1)] legiuitorul condiţionează declanşarea procedurii judiciare/sesizarea instanţei/de solicitarea, în prealabil, a autorităţii administrative de a-şi revoca actul pretins vătămător sau de a emite actul la care este obligată din punct de vedere legal.
Fiind vorba, deci, de o condiţie de exerciţiu a acţiunii, în mod corect şi în temeiul legii judecătorul fondului a admis excepţia inadmisibilităţii motivată de lipsa plângerii administrativ prealabile.
Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei, cât şi din verificarea conţinutului celor două acte la care se face trimitere expresă în cererea de recurs, recurenta-reclamantă a cerut M.A.D.R. nişte precizări/informaţii privind neincluderea culturii de coriandru pe lista culturilor pentru care se primesc despăgubiri ca urmare a secetei excesive din anul 2007, invocând Legea nr. 381/2002.
Verificând obiectul acţiunii, respectiv cele trei capete de cerere formulate de SC A.M. SRL în contradictoriu cu M.A.D.R. şi Guvernul României, şi obiectul memoriilor adresate primului pârât, Înalta Curte constată că acestea din urmă nu pot fi considerate plângeri prealabile. Aşadar, aserţiunea cuprinsă în considerentele sentinţei în sensul că cele două acte reprezintă o simplă corespondenţă purtată, de altfel doar cu una dintre autorităţile administrative pârâte, este una pertinentă.
Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.M. SRL judeţul Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 580/CA din 19 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanta, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1224/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1236/2009. Contencios → |
|---|
