ICCJ. Decizia nr. 1242/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1242/2009
Dosar nr. 837/2/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1035 din 1 aprilie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, a admis cererea reclamantei Universitatea Spiru Haret formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (în prezent Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării) si a dispus suspendarea, până la soluţionarea în fond a cauzei, a executării HG nr. 676 din 28 iunie 2007 în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la reclamantă. Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse ca neîntemeiate excepţia netimbrării şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârât, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Educaţiei, Cercetării si Inovării în interesul pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că din actele dosarului rezultă îndeplinirea de către reclamantă atât a obligaţiei prevăzute de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aceea de a timbra cererea cu taxa de timbru prevăzută de art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, cât şi a obligaţiei prevăzută de art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile, în termenul prevăzut de acest text de lege.
Asupra cererii de suspendare a executării HG nr. 676/2007, în ceea ce o priveşte pe reclamanta Universitatea Spiru Haret, instanţa de fond a constatat a fi îndeplinite în cauză cerinţele impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral se cer îndeplinite cumulativ două condiţii, si anume: existenta cazului bine justificat si iminenta producerii unei pagube.
În ceea ce priveşte existenta cazului bine justificat, curtea de apel a reţinut că hotărârea de Guvern atacată stabileşte printre altele, eliminarea anumitor forme de învăţământ pentru fiecare facultate în parte, modificarea numărului de credite transferabile, neaprobarea pentru Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, pentru domeniul de licenţă, Drept, a numărului de 180 de credite, neaprobarea pentru această facultate pentru domeniile de licenţă, Drept si Administraţie Publică a formei de învăţământ la distantă, iar pentru domeniul de licenţă Administraţie Publică, a formei de învăţământ cu frecventă redusă. A constatat curtea de apel că toate aceste dispoziţii din actul administrativ, a cărui executare s-a cerut a fi suspendată în cauza dedusă judecăţii, au fost luate de pârât deşi, în dispoziţiile cuprinse în Carta Universităţii Spiru Haret s-a prevăzut că pentru Facultatea de Drept şi Administraţie Publică se organizează cursuri de învăţământ la distanţă si cu frecventă redusă, iar pentru Facultatea de Drept, domeniul de licenţă Drept era stabilit un număr de 180 de credite, corespunzător duratei de studii de 3 ani.
Instanţa a luat în considerare şi prevederile art. 60 din Legea nr. 84/1995, conform cărora, formele de învăţământ seral, cu frecventă redusă si la distantă pot fi organizate de instituţiile de învăţământ superior care au cursuri de zi, această ultimă cerinţă, constatând instanţa, că este îndeplinită de către reclamantă.
A apreciat instanţa de fond că, întrucât aprobarea acestor forme de învăţământ constituie un aspect care tine de exercitarea autonomiei universitare garantate prin Constituţie si prin legea învăţământului, si cum în temeiul aceleiaşi autonomii universitare, instituţia poate stabili cu privire la numărul de credite în limitele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 288/2004, de minim 180 şi maxim 240 credite de studiu transferabile, corespunzătoare unei durate de 3, respectiv 4 ani a domeniului de licenţă, în cauză există suficiente elemente care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată.
Cu privire la condiţia iminentei producerii unei pagube, Curtea a apreciat că această cerinţă este de asemenea îndeplinită, fată de împrejurarea că prin aplicarea prevederilor hotărârii de Guvern s-ar ajunge la imposibilitatea finalizării studiilor de promoţia 2005-2006 care avea cunoştinţă de o anumită structură si durată a studiilor si care, până la momentul finalizării acestora ar fi în situaţia de a constata apariţia unor modificări de natură să le afecteze drepturile si interesele, si mai mult persoanele care s-au înscris la formele de învăţământ la distantă, respectiv cu frecventă redusă s-ar găsi în situaţia de a nu mai putea urma cursurile de învăţământ. A reţinut instanţa de fond că această situaţie s-ar răsfrânge în mod negativ asupra reclamantei care ar fi percepută ca o instituţie de învăţământ ce nu-şi poate respecta angajamentele asumate chiar prin actul care reglementează organizarea si funcţionarea sa.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu Ministerul Educaţiei, Cercetării si Inovării criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurenţii susţin că suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie justificată, ori, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Se arată că deşi partea reclamantă-intimată avea obligaţia de a-şi motiva cererea de suspendare strict în raport cu condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, totuşi nu se face dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiţii, întreaga argumentare privind, fie fondul litigiului, fie o posibilă vătămare a unor terţi faţă de raportul juridic dedus judecăţii, deşi condiţiile legale o privesc strict pe intimată, urmând a fi verificate de instanţă în raport cu persoana acesteia.
Urgenţa măsurii nu este justificată în condiţiile în care, deşi s-a adresat Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului chiar înaintea apariţiei actului administrativ, prin adresa nr. 419 din 15 mai 2007, totuşi nu a înţeles să acţioneze pentru apărarea drepturilor pretins vătămate după publicarea HG nr. 676/2007 în M. Of. nr. 481 din 18 iulie 2007, fiind depăşit, astfel termenul de prescripţie prevăzut de lege.
prin suspendarea executării actului administrativ se încalcă însăşi prezumţia de legalitate, fără ca instanţa să fi păşit la cercetarea legalităţii actului administrativ atacat.
Cu privire la producerea pagubei iminente, susţine recurenta că instanţa de fond s-a pronunţat cu greşita aplicare a legii, întrucât din probele administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor şi nu s-au prezentat dovezi ale unui prejudiciu în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare intimata-reclamantă Universitatea Spiru Haret a solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind temeinică şi legală cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Se invocă excepţia lipsei de interes faţă de prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, arătând că recurenţii atacă hotărârea judecătorească prin care s-a admis cererea de suspendare formulată în temeiul art. 14 din legea contenciosului administrativ, şi chiar dacă se vor admite recursurile, aceştia nu vor obţine niciun efect juridic faţă de faptul că actul administrativ atacat a fost anulat pe fond prin sentinţa civilă nr. 1326 din 2 decembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 1949/2/2008 prin care s-a dispus anularea HG nr. 676/2007 şi nu HG nr. 635/2008 în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la reclamanta Universitatea Spiru Haret.
Instanţa judecătorească în mod legal a stabilit că actul administrativ atacat modifică în mod nelegal Carta Universităţii Spiru Haret, fără să ţină seama de faptul că aceasta are natura juridică a unui act administrativ care poate fi modificat doar prin revocare de autoritatea publică emitentă respectiv prin anulare de către instanţa judecătorească, hotărâre de guvern ce nesocoteşte principiul legalităţii autonomiei universitare, astfel cum a fost aceste conturat de prevederile constituţionale coroborate cu prevederile legale respectiv cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi ignoră cu desăvârşire conţinutul legal al principiului autonomiei universitare, conţinut stabilit de Legea nr. 84/1995 respectiv legea nr. 288/2004.
Recursurile sunt nefondate .
Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate invocate de recurenţi şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speţă nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
Conform dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept al cererii de suspendare, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Din analiza acestor prevederi legale rezultă că pentru soluţionarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiţii: cazul să fie bine justificat şi paguba iminentă.
În speţă, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentinţa recurată, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare.
În privinţa primei condiţii, legea nu conţine reglementări, dar este evident că existenţa, unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii şi pentru executarea acesteia.
HG nr. 676/2007 aproba structura instituţiilor de învăţământ superior acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în Anexa nr. 3. Poziţia 6 din Anexa nr. 3 a HG nr. 676/2007 menţionează structura aprobată pentru Universitatea Spiru Haret.
împotriva HG nr. 676/2007 intimata-reclamantă a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat şi suspendarea actului administrativ până la soluţionare dosarului de fond.
Susţine intimata că prin încheierea din data de 2 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1949/2/2008, instanţa judecătorească, în temeiul art. 15 din legea contenciosului administrativ a dispus suspendarea executării HG nr. 676/2007 în ceea ce priveşte dispoziţiile privitoare la Universitatea Spiru Haret până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 3326 pronunţată la 2 decembrie 2008 a dispus anularea HG nr. 876/2007 în ceea ce priveşte dispoziţia referitoare la reclamanta-intimată Universitatea Spiru Haret.
În cauză se constată că în mod corect prima instanţă examinând aparenţa de nelegalitate a actului administrativ a motivat existenţa unei astfel de îndoieli asupra prezumţiei de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative şi totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea executării conform art.14 din legea contenciosului administrativ.
Intimata-reclamantă a invocat excepţia lipsei de interes în formularea recursurilor în raport de prevederile art. 15 alin. (4) din legea contenciosului administrativ care dispune „în ipoteza admiterii acţiunii le fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).".
Astfel la momentul admiterii acţiunii pe fond suspendarea dispusă în temeiul art. 14 produce efecte juridice în sensul că are loc prelungirea de drept a suspendării până Ia soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Aceste argumente vin în susţinerea soluţiei recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condiţiilor de validitate ale actului administrativ cât şi condiţia prevenirii unei pagube iminente în patrimoniul intimatei-reclamante faţă de împrejurarea că prin aplicarea hotărârii de guvern s-ar ajunge la imposibilitatea finalizării studiilor de promoţia de studenţi 2005-2006 .
Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată şi în documente emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, Recomandarea nr. R/89/ 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când exista şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
Având în vedere considerentele expuse în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, au fost respinse ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către intimata-recurentă, constând în onorariu de avocat, cu aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în raport de complexitatea pricinii, având ca obiect măsura suspendării actului administrativ dispusă de prima instanţă conform art. 14 din legea contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării împotriva sentinţei civile nr. 1035 din 1 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal .
Obligă recurenţii către intimată la plata sumei de 5000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin apreciere (onorariu avocat).
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1241/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1244/2009. Contencios → |
|---|
