ICCJ. Decizia nr. 1255/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1255/2009
Dosar nr. 1696/86/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 110 din 29 Septembrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ si fiscal, a respins ca nefondată plângerea formulată de reclamanta P.I., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut că prin acţiunea sa, reclamanta a solicitat instanţei să constate nelegalitatea Hotărârii nr. 78 din 13 februarie 2008 emisă de C.N.C.D.. A mai reţinut instanţa că prin această hotărâre pârâtul a respins petiţia reclamantei înregistrată sub nr. 14.877 din 9 noiembrie 2007 prin care aceasta a arătat că nu i-a fost respectat dreptul de proprietate, prin hotărâri date de instanţă, de către politie, si de către autorităţile locale care invocă aceste hotărâri.
în raport de dispoziţiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, instanţa a constatat că în mod justificat pârâtul a respins petiţia reclamantei P.I., pe motivul că faptele prezentate în petiţie nu au caracter discriminatoriu iar C.N.C.D. nu are competenţa materială de a se pronunţa asupra calităţii de proprietar a petentei.
A constatat astfel instanţa că OG nr. 137/2000 care prin conţinutul art. 2 si art. 3, stabileşte ce se înţelege prin "discriminare", care sunt faptele ce pot fi considerate "discriminatorii" precum si care sunt persoanele fizice şi juridice, publice sau private, cărora li se aplică dispoziţiile acestui act normativ, nu este incidentă cauzei, faptele prezentate de petentă, respectiv faptul că nu este de acord cu modul de rezolvare a litigiilor privind proprietatea, reconstituirea dreptului de proprietate, neîncadrându-se în categoria actelor sancţionate de respectiva ordonanţă.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs reclamanta P.I., motivând în esenţă că prima instanţă, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura acestuia, în sensul că nu a solicitat C.N.C.D. să se pronunţe asupra calităţii sale de proprietar aşa cum în mod greşit s-a reţinut în considerentele hotărârii.
În schimb, a arătat tratamentul la care a fost supusă de către autorităţile locale îndreptăţite să rezolve problemele de fond funciar.
Apreciază recurenta că atitudinea acestor autorităţi faţă de solicitările pe care le-a adresat, constituie o formă de discriminare care poate fi încadrată în categoria celor definite de art. 2 din OG nr. 137/2000.
Prin întâmpinare, C.N.C.D. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.
Intimatul reia, în esenţă, argumentele dezvoltate amplu prin întâmpinarea depusă la Curtea de apel unde a susţinut că în urma analizării întregii documentaţii aflate la dosar, a lucrărilor ce specialitate (audieri, solicitări puncte de vedere), Colegiul Director al C.N.C.D. a decis că cele sesizate nu constituie tratament discriminatoriu potrivit prevederilor OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare este definită discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţa, pe baza de rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Astfel, tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2, alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege.
Recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat greşit aspectele sesizate la C.N.C.D. în sensul că nu a solicitat ca intimatul să se pronunţe asupra calităţii sale de proprietar, respectiv a litigiilor sale privind proprietatea.
Aceste motivări sunt însă contrazise chiar de cererile formulate personal atât la fondul cauzei cât şi în recurs prin care a cerut în mod expres „să se judece fondul prin care solicit anularea titlului de proprietate al numitei P.N.… să intru în posesia terenului cât şi a bunurilor ce au aparţinut defuncţilor…." sau „solicit anularea testamentului nr. 5018 din 27 august 1990…".
Sub acest aspect critica de nelegalitate conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondată, instanţa s-a pronunţat asupra obiectului cererii cu care a fost învestită, plângere împotriva Hotărârii nr. 78 din 13 februarie 2008 a C.N.C.D. prin care s-a analizat petiţia nr. 14877/2007 respectiv faptul că nu i se respecta dreptul de proprietate, modul de rezolvare a litigiilor privind proprietatea, reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991.
Aceste fapte prezentate de recurenta-reclamantă ca de altfel şi cele susţinute prin recurs privind atitudinea autorităţilor raportat la aceste pretenţii patrimoniale legate de proprietate, nu reprezintă fapte de discriminare în sensul OG nr. 137/2000.
Pârâtul-intimat în urma verificărilor a reţinut că în ce priveşte demersurile organelor de poliţie şi cele ale autorităţilor locale, aceste practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim acela de a aplica hotărârile judecătoreşti pronunţate de către instanţele abilitate, aspecte necombătute de recurentă.
Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 110 din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1253/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1274/2009. Contencios → |
|---|
