ICCJ. Decizia nr. 1298/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1298/2009
Dosar nr. 6203/2/200.
Şedinţa publică din 10 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2305 din 16 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul L.G., în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu, prin care solicita anularea Deciziei nr. 217 din 23 iulie 2007 a Comisarului General al Gărzii Naţionale de Mediu, prin care s-a stabilit delegarea sa pe o perioadă de 60 de zile la Comisariatul Regional Suceava, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 100 mii lei, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul administrativ contestat a avut la bază necesităţile reale ale autorităţii publice, în vederea eficientizării activităţii sale, fiind emis cu respectarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999; de asemenea, reţine prima instanţă, motivele invocate de către contestator, ca justificare a refuzului delegării, respectiv starea sănătăţii mamei sale şi faptul că este unicul întreţinător al familiei, nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 88 alin. (2) din actul normativ susmenţionat, care se referă strict la starea de sănătate a funcţionarului public şi la calitatea de singur întreţinător al unui minor.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond trebuia să examineze Decizia contestată sub toate aspectele, atât de legalitate, cât şi de oportunitate ceea ce nu s-a întâmplat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 188/1999, „Mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu ... pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice" [alin. (1) lit. a)] iar „Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de execuţie şi funcţionarilor publici de conducere are loc prin delegare" [alin. (2) lit. a)].
Referindu-se la această formă de modificare a raporturilor de serviciu, art. 88 din aceeaşi lege prevede că „Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care este încadrat funcţionarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an" [alin. (1)] şi că „Funcţionarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii: a) graviditate; b) îşi creşte singur copilul minor; c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea" [alin. (2)].
Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, actul administrativ contestat respectă întocmai prevederile legale citate, având ca justificare obiectivă necesităţile reale de eficientizare a activităţii autorităţii publice pârâte şi fiind emis pentru o perioadă de 60 de zile.
De asemenea, în mod corect a apreciat prima instanţă că motivele invocate de către reclamant, ca justificare a refuzului delegării, nu se încadrează în cele prevăzute de lege.
Nici critica recurentului potrivit căreia instanţa de fond trebuia să examineze Decizia contestată şi sub aspectul oportunităţii nu este întemeiată, întrucât instanţa de contencios administrativ este competentă să cenzureze actul administrativ în raport cu dispoziţiile legale care stabilesc condiţiile de fond şi formă prevăzute pentru emiterea actului iar nu sub aspectul oportunităţii emiterii acestuia.
De asemenea, nici critica referitoare la „caracterul abuziv" al deciziei contestate nu poate fi reţinută, în cauză nefîind în prezenţa unui „exces de putere" al autorităţii administrative pârâte, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât exercitarea de către pârâtă a dreptului de apreciere s-a tăcut în limita competenţei sale prevăzute de lege şi nu au fost încălcate drepturi şi libertăţi ale reclamantului.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul L.G. împotriva sentinţei nr. 2305 din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1280/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1307/2009. Contencios → |
|---|
