ICCJ. Decizia nr. 133/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 133/2009
Dosar nr. 2641/2/2007
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 aprilie 2007la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 2641/2/2007, reclamantul T.T.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, cultelor, anularea Ordinului nr. 2037 din 26 ianuarie 2007 emis de pârât şi actelor subsecvente acestuia.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul contestat este nelegal, întrucât adaugă practicla OG nr. 26/2005; prin emiterea ordinului s-au încălcat prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000; ordinul contestat nu a fost publicat în M. Of., contrar dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, iar OG nr. 26/2005 nu conţine o prevedere privind emiterea unui ordin pentru evaluarea proiectelor de management.
Prin Încheierea de şedinţă din 8 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 4323/2/2007 s-a dispus conexarea dosarului nr. 4323/2/2007 la cauza ce formează obiectul dosarului nr. 2641/2/2007.
Prin acţiunea ce formează obiectul dosarului conexat, reclamantul T.T.A. a solicitat instanţei, anularea Ordinului nr. 2189 din 5 aprilie 2007 emis de pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor, reintegrarea în funcţia deţinută anterior, de director general al Consiliului Naţional de Cultură al Romilor, obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei de director general cuvenită, de la data eliberării din funcţie, până la data reîncadrării efective în funcţie.
Reclamantul a apreciat că ordinul este netemeinic şi nelegal, întrucât la 20 august 2004 avea deja încheiat cu Ministerul Culturii şi Cultelor un contract de management cu nr. 288/2004, pe funcţia de director general pentru o perioadă de 3 ani, care expira la data de 20 august 2007, astfel că solicitarea pârâtului de a depune un proiect de management elaborat potrivit caietului de sarcini, aprobat prin O.M.C.C. nr. 2037 din 26 ianuarie 2007, nu avea temei legal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 2901 din 19 noiembrie 2007 a admis acţiunile conexe formulate de reclamantul T.T. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor. A anulat Ordinul nr. 2037 din 26 ianuarie 2007, precum şi Ordinul nr. 2189 din 5 aprilie 2007, emise de pârât. A obligat pârâtul la plata indemnizaţiei de director general cuvenită pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcţie şi data expirării contractului de management.
A respins ca rămasă fără obiect, cererea privind reintegrarea în funcţie.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, din prevederile art. 10 alin. (2) din OG nr. 26/2005 nu rezultă necesitarea şi oportunitatea emiterii celor două ordine, întrucât reclamantul numit fiind în funcţia de director general al Centrului Naţional de Cultură al Rromilor (C.N.C.R.) prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr. 491 din 16 septembrie 2003 şi definitivat în funcţie prin Ordinul nr. 564 din 11 decembrie 2003, deţinea deja un contract de management pentru funcţia de director general pe o perioadă de 3 ani, respectiv până la 20 august 2007 (contract nr. 288 din 20 august 2004 – fila 34 Dosar nr. 4323/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti).
Prin urmare, datorită greşitei evaluări, în lipsa unui temei legal, revocarea din funcţie a reclamantului este nelegală, cauzându-i acestuia o vătămare, constând în imposibilitatea de a-şi valorifica drepturile şi de a-şi exercita obligaţiile de director general, stabilite prin contractul de management nr. 288 din 20 august 2004.
Faţă de cererea de reintegrare, instanţa a reţinut că aceasta nu mai are obiect faţă de momentul soluţionării cauzei – 19 noiembrie 2007, întrucât contractul de management şi-a încetat valabilitatea la 20 august 2007.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen, atât reclamantul T.T.A., cât şi pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor.
Recurentul-reclamant în motivele de recurs a arătat că sentinţa civilă recurată este în parte nelegală şi netemeinică în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că în mod greşit prima instanţă, fără a indica nici un temei legal, a respins capătul de cerere privind reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior, întrucât, la data la care a fost eliberat din funcţie mai avea de executat 4 luni din perioada contractului de management, pentru care trebuie să se dispună reintegrarea.
Nedispunând reintegrarea în funcţia deţinută anterior, au devenit aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (6) din OG nr. 26/2005, potrivit cărora persoana al cărei contract de management a încetat în urma unui rezultat negativ al evaluării nu mai are dreptul să se prezinte la un alt concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere la aceeaşi instituţie în următorii 5 ani.
Dacă însă s-ar fi dispus reintegrarea pe o perioadă de 4 luni, recurentul-reclamant putea beneficia de dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. d)) din OG nr. 26/2005 potrivit cărora directorii generali ale căror contracte expiră vor fi evaluaţi cu 60 de zile înainte de această dată.
Ministerul Culturii şi Cultelor denumit în prezent Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, conform OUG nr. 221 din 23 decembrie 2008, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. şi a adus următoarele critici sentinţei recurate.
1. Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut prin faptul că s-a dispus obligarea sa la plata indemnizaţiei de director general deşi nu există o solicitare expresă, în scris, formulată de recurentul-reclamant în acest sens, fiind nerelevant faptul că pe parcursul dezbaterilor, în cadrul concluziilor pe fond, a solicitat oral şi plata acesteia.
2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii deoarece nu cuprinde temeiul de drept avut în vedere la pronunţarea acesteia.
Motivarea este apreciată ca insuficientă, de natură a genera contradicţie între considerente şi dispozitiv, întrucât obligarea la plata indemnizaţiei de director general apare ca fiind golită de conţinut, imposibil de executat prin raportare la soluţia de respingere a cererii de reintegrare ca rămasă fără obiect, precizând că se impune modificarea sentinţei recurate şi respingerea în tot a acţiuni.
3. Hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii pentru faptul că recurentului-reclamant îi sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din OG nr. 26/2005 în noua sa redactare, deoarece pretinsul contract de management invocat expirase la 11 decembrie 2006.
Acest contract se susţine că a început să-şi producă efectele cu data emiterii Ordinului nr. 564, respectiv 11 decembrie 2003, astfel că, după expirarea perioadei de 3 ani pentru care fusese încheiat, în mod corect s-a dispus ca recurentul-reclamant să fie supus procedurii de evaluare.
În ceea ce priveşte acordarea indemnizaţiei de director general pe perioada 5 aprilie2007 – 20 august 2007 se menţionează că plata acesteia este nedatorată pe de o parte pentru că s-a respins cererea de reintegrare în funcţie, iar pe de altă parte, pentru că de la data revocării din funcţie şi până în prezent reclamantul a asigurat interimatul funcţiei respective, fiind retribuit ca atare.
Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-pârât ca nefondat.
În opinia recurentului-reclamant, primul motiv de recurs este nefondat întrucât prin cererea ce a format obiectul dosarului conexat cu nr. 4323/2/2007, la punctul 3 a solicitat obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei de director general.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se precizează că se reiterează argumente invocate la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
De asemenea se susţine că în mod greşit a fost respinsă cererea sa privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior pentru că aceasta trebuia analizată nu în raport cu data soluţionării cauzei, ci avându-se în vedere că la data eliberării din funcţie mai avea de executat 4 luni din contractul de management.
Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că durata contractului de management expiră la data de 20 august 2007 şi nu la data precizată de recurentul-pârât, date fiind prevederile din contract, astfel că nu îi erau aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din OG nr. 26/2005.
Nu este negată plata indemnizaţiei de director general după demitere, dar se susţine că aceasta s-a realizat pentru interimatul acestei funcţii.
Pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcţie şi data expirării contractului de management, se apreciază că i se cuvine plata acestei indemnizaţii ca o consecinţă a reparării pagubei ce a constat în lipsirea sa de drepturile salariale pe parcursul valabilităţii contractului.
A formulat întâmpinare şi recurentul-pârât Ministerul Culturii şi Cultelor prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant ca nefondat, motivat de faptul că soluţia de respingere a cererii privind reintegrarea în funcţie este corectă pentru că vechiului contract de management îi încetaseră efectele atât la momentul soluţionării cauzei, cât şi a fortiori, la 11 decembrie 2006, pentru motivele menţionate în cererea de recurs, astfel că erau pe deplin aplicabile dispoziţiilor OG nr. 26/2005.
S-a depus de recurentul - pârât la dosar Decizia nr. 721/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, OUG nr. 189/2008.
Înalta Curte, analizând recursul formulat de recurentul - reclamant, în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, cât şi de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat.
Recurentul-reclamant a fost numit în funcţia de director general al Centrului Naţional de Cultură a Rromilor prin Ordinul nr. 564 din 12 decembrie 2006, iar la nr. 288 din 20 august2004 a fost încheiat contractul de management între părţi, stipulându-se în art. III faptul că durata contractului este de 3 ani, respectiv până la 20 august 2007.
Având în vedere faptul că la momentul soluţionării cauzei, respectiv 19 noiembrie 2007, încetase durata contractului de management, în mod corect instanţa de fond a apreciat că a rămas fără obiect cererea privind reintegrarea în funcţia de director general a recurentului-reclamant.
Nu poate fi reţinută ca fiind fondată solicitarea recurentului-reclamant de a fi reintegrat pentru perioada de 4 luni rămasă din contractul de management pentru că la art. X din cuprinsul acestuia se prevede că încetarea contractului intervine la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat. Cum această perioadă a expirat, reintegrarea nu mai este posibilă.
Mai mult, după expirarea acestei perioade funcţia a devenit vacantă, iar ocuparea acesteia este supusă procedurii instituită prin Legea nr. 114/2006 de aprobare a OG nr. 26/2005 privind managementul instituţiilor publice de cultură.
Nimic nu îngrădeşte opţiunea reclamantului de a candida pentru ocuparea funcţiei de director general, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a anulat Ordinul nr. 2037 din 26 ianuarie 2007, precum şi Ordinul nr. 2189 din 5 aprilie2007 emise de pârât, reţinând că nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din OG nr. 26/2005 şi nici altele din acest act normativ, fapt de altfel intrat în puterea lucrului judecat şi ca urmare a deciziei nr. 721 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În concluzie, motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. nu sunt întrunite.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Culturii şi Cultelor, se apreciază că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat deoarece instanţa de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Potrivit art. 129 alin. (6), judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
După cum se constată, aceste prevederi nu au fost încălcate pentru faptul că la pct. 3 al cererii ce a format obiectul dosarului nr. 4323/2/2007 ce a fost conexat la prezenta cauză, recurentul - reclamant a solicitat obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei de director general, astfel că în mod corect prima instanţă s-a pronunţat cu privire la această solicitare.
Motivele de recurs întemeiate de recurentul-pârât pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., urmează a fi analizate grupat, în funcţie de aspectele comune invocate.
La data intrării în vigoare a OG nr. 26/2005, recurentul - reclamant deţinea funcţia de director general, având încheiat contractul de management cu nr. 288 pentru aceeaşi funcţie, pe o perioadă de 3 ani, respectiv până la data de 20 august 2007.
Durata acestui contract se determină în raport de data încheierii acestuia, respectiv în raport de clauzele contractuale art. III şi art. X.
Cum acest contract a fost încheiat la 20 august 2004, pe o perioadă de 3 ani, este nefondată susţinerea potrivit căreia valabilitatea acestuia începe la data emiterii Ordinului nr. 564 din 11 decembrie 2003. Cât timp ambele părţi, semnatare ale contractului nu au inserat în cuprinsul lui o altă durată sau o dată retroactivă de la care începe să curgă perioada de 3 ani, este evident că în raport de data încheierii, efectele acestuia încetează la 20 august 2007 şi nu la 11 decembrie 2006 cum a susţinut recurentul-pârât, deoarece prevalează clauzele contractuale.
Contractul de management prevăzut în Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2129/2001, prin care s-a aprobat metodologia pentru încheierea, modificarea şi încetarea acestuia, completează contractul individual de muncă al directorilor generali, sau, după caz, al directorilor instituţiilor publice de cultură.
Prin urmare, cu atât mai puţin ordinul de numire în funcţie poate fi caracterizat ca fiind determinant în ceea ce priveşte data de la care contractul de management produce efecte.
În raport de aceste considerente, în mod corect instanţa de fond a statuat că la data evaluării, recurentul-reclamant nu se afla în situaţia prevăzută de art. 10 alin. (2) din OG nr. 26/2005 şi nici în aceea din noua sa redactare, conform Legii nr. 114/2006, întrucât, aşa cum s-a reţinut şi anterior, exista un contract de management încheiat, încă valabil, ori textele legale se referă la evaluarea în vederea încheierii unui astfel de contract.
Cum recurentul - reclamant era deja numit în funcţie şi avea încheiat un astfel de contract-cadru, prevederile acestui act normativ nu-i erau aplicabile.
De altfel, în acelaşi sens, s-a statuat şi prin Decizia nr. 721 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (filele 43-47 dosar).
Este necontestat faptul că recurentul-reclamant a asigurat interimatul funcţiei de director general al Centrului Naţional de Cultură a Rromilor, de la data destituirii şi până în prezent, fiind retribuit ca atare.
În acest context este fondat motivul de recurs ce vizează greşita acordare a indemnizaţiei de director general pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcţie şi data expirării contractului de management, deoarece recurentul-reclamant nu a suferit nici o pagubă sub aspectul drepturilor salariale în această perioadă şi nu poate cumula aceste drepturi cu cele încasate deja pentru interimatul funcţiei de director general în cadrul aceleiaşi instituţii pârâte.
Cum drepturile salariale reprezintă de fapt o despăgubire pentru paguba suferită, iar în cauză, dată fiind situaţia de fapt, nu se face dovada acesteia, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Avându-se în vedere cele reţinute anterior, cât şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza I şi II, alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant.
Se va admite recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Culturii şi Cultelor, se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va înlătura obligarea pârâtului la plata către reclamant a indemnizaţiei de director general pentru perioada menţionată.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.T.A. împotriva sentinţei civile nr. 2901 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Culturii şi Cultelor, în prezent Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei de director general cuvenită reclamantului pe perioada cuprinsă între data eliberării din funcţie şi data expirării contractului de management.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1329/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1330/2009. Contencios → |
|---|
