ICCJ. Decizia nr. 142/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 142/2009
Dosar nr. 6502/1/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4801/1/2007 reclamantul T.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., obligarea acestuia să-i răspundă la petiţiile nr. 16404/SR din 22 decembrie 2006; nr. 581/CSM din 15 ianuarie 2007; nr. 1370/SR din 2 februarie 2007 şi nr. 6422/CSM din 18 aprilie 2007, reclamantul arătând că nu a primit răspuns la petiţiile sale şi că îşi rezervă dreptul de a-şi preciza cererea în ceea ce priveşte daunele pe care le-a suferit.
La data de 27 iunie 2007, reclamantul şi-a completat acţiunea solicitând obligarea pârâtului să-i răspundă şi la petiţia nr. 8902/CSM din 25 mai 2007.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3273 din 27 iunie 2007 a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, unde acţiunea a fost înregistrată sub nr. 4801/1/2007.
La data de 15 noiembrie 2007, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministrului Justiţiei şi Procurorului General al României, solicitând obligarea acestora, în calitate de membri ai C.S.M., să formuleze un punct de vedere asupra modului în care funcţionează justiţia pe raza Tribunalului Argeş şi asupra modului în care înţelege Serviciul de Inspecţie Judiciară din cadrul C.S.M. să cerceteze activitatea judecătorilor menţionaţi în memoriile formulate.
La 13 decembrie 2007, reclamantul a formulat precizare la cererea de chemare în garanţie în sensul că solicită ca Ministerul Justiţiei să ceară, iar Procurorul General să promoveze, un recurs în interesul legii pentru a obţine un punct de vedere cu privire la faptul că, atât Tribunalul Argeş cât şi Judecătoria Piteşti se declară competente şi judecă modificări la statutul unei federaţii, înregistrată ca persoană juridică la Tribunalul Argeş.
La data de 16 aprilie 2008, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanţie şi a Preşedintelui României - T.B., invocând participarea acestuia la şedinţa de alegeri care a avut loc la sediul C.S.M. în luna ianuarie 2008 şi care are calitatea de mediator între autoritatea judecătorească şi societatea civilă.
La 17 aprilie 2008, reclamantul a formulat cereri de intervenţie forţată în cauză a Procurorului General al României, a Preşedintelui C.S.M. şi a Ministrului Justiţiei, instanţa respingând în principiu cererile de intervenţie, în temeiul art. 49 şi urm. C. proc. civ.
C.S.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât reclamantului i s-a răspuns memoriilor formulate.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat prin întâmpinarea formulată, respingerea cererilor de chemare în garanţie, ca inadmisibile.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1891 din 19 iunie 2008 a respins acţiunea completată formulată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâtul C.S.M. şi cu chemaţii în garanţie Ministrul Justiţiei, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Preşedintele României - T.B.
A admis excepţia inadmisibilităţii cererilor de chemare în garanţie formulate de reclamant.
A respins cererile de chemare în garanţie, ca inadmisibile.
În motivarea soluţiei s-a reţinut, faţă de excepţia inadmisibilităţii cererilor de chemare în garanţie că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 60 C. proc. civ. şi că nicio dispoziţie legală nu instituie în sarcina Ministerului Justiţiei obligaţia de a solicita, iar în sarcina Procurorului General, obligaţia de a promova un recurs în interesul legii.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, pârâtul C.S.M. a răspuns petiţiilor reclamantului nr. 16404/SR din 22 decembrie 2006, nr. 581/CSM din 15 ianuarie 2007, nr. 1370/CR din 2 februarie 2007 şi nr. 6422/CSM din 18 aprilie 2007, potrivit adresei acestuia nr. 260/IJ/202/SIJ din 6 iulie 2007, iar reclamantul confirmă primirea răspunsului prin cererea înregistrată la C.S.M. sub nr. 8902/CSM din 25 mai 2007, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din OG nr. 27/2002 - autoritatea pârâtă îndeplinindu-şi obligaţia prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamantul T.I., care, invocând dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., susţine nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă.
În motivele de recurs se aduc următoarele critici hotărârii recurate:
-nu au fost respectate dispoziţiile art. 57 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ. prin faptul că nu au fost comunicate cererile de intervenţie a persoanelor nominalizate în cererile din 16 aprilie 2008, arătându-se că aceste persoane pot să pretindă aceleaşi drepturi şi anume, funcţionarea legală a Serviciului Inspecţie Judiciară. Se susţine că cererile formulate la 16 aprilie 2008 sunt admisibile în principiu, iar prin pronunţarea hotărârii înaintea comunicării acestora, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ.;
-nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 233/2002, deoarece Preşedintele C.S.M. în funcţie, dl. A.P., nu s-a răspuns petiţiei în care sesiza modul de lucru părtinitor al Serviciului Inspecţie Judiciară pentru Judecători.
C.S.M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes arătând că recurentul nu are niciun interes să invoce că instanţa de fond nu a comunicat cererile formulate de acesta celor chemaţi în garanţie.
Cu privire la fondul cauzei, se menţionează că C.S.M. şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002, a răspuns petiţiilor recurentului iar în cazul formulării unor noi petiţii cu acelaşi conţinut, acestea se clasează, astfel că în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, precum şi în raport de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Dispoziţiile art. 57 alin. (4) teza a II-a a căror încălcare o invocă recurentul, se referă la chemarea în judecată a altor persoane care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
Prin cererile formulate de recurentul-reclamant la 16 aprilie 2008, se solicită intervenţia forţată în cauză a Procurorului General al României, a Preşedintelui C.S.M., a Ministrului Justiţiei şi chemarea în garanţie a Preşedintelui României.
După cum se constată, instanţa de fond a dispus citarea Ministrului Justiţiei şi Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Preşedintelui României, în calitate de chemaţi în garanţie.
Prin urmare, litigiul a avut loc în contradictoriu şi cu aceşti pârâţi, nominalizaţi prin cererile formulate la 16 aprilie 2008 de recurentul-reclamant.
Poziţia procesuală a Preşedintelui C.S.M. în exerciţiu a fost precizată prin întâmpinare.
Se constată faptul că persoanele nominalizate de recurentul-reclamant nu au pretins aceleaşi drepturi cu ale reclamantului.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a respins în principiu cererile de intervenţie formulate de acesta.
De asemenea, recurentul-reclamant nu poate invoca încălcarea vreunui drept sau interes al celor nominalizaţi prin cererile din 16 aprilie 2008 prin necomunicarea acestora pentru că numai aceste persoane pot aprecia dacă le-au fost lezate drepturile sau interesele. Or, recurentul nu are interes să invoce aceste aspecte, pentru că necomunicarea cererilor trebuia să se răsfrângă doar asupra lui nu a altora.
În consecinţă, nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., pentru că recurentul-reclamant nu are calitate de persoană vătămată care poate să invoce faptul că actele de procedură au fost îndeplinite cu neobservarea formelor legale, astfel că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.
Critica referitoare la faptul că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 233/2002 nu este fondată.
Recurentul-reclamant prin cererea înregistrată la C.S.M. sub nr. 8902/CSM din 25 mai 2007 a confirmat primirea răspunsului la petiţiile formulate anterior, iar din cuprinsul acesteia rezultă că a solicitat să i se comunice puncte de vedere cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate de anumiţi judecători, în anumite litigii în care a fost parte, criticând modul cum i s-a răspuns la petiţiile anterioare de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare a C.S.M.
Acestei cereri, pârâtul i-a răspuns prin adresa nr. 260/IJ/202/SIJ/2007 din 6 iunie 2007, astfel că, în mod corect s-a apreciat că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002.
Întrucât după trimiterea răspunsului pârâtul a primit o nouă petiţie de la aceeaşi persoană, în care erau reiterate aspectele din cererile anterioare, în mod corect i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 233/2002 a căror incidenţă în cauză a constatat-o şi instanţa de fond.
În concluzie, nu poate fi reţinut motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a, art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.I. împotriva sentinţei civile nr. 1891 din 19 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 136/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 146/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
