ICCJ. Decizia nr. 146/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 146/2009
Dosar nr. 639/33/2008
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 14 aprilie 2008 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul I.M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestuia să numească un evaluator autorizat pentru a efectua lucrarea pentru stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii privind apartamentul nr. 13 din imobilul situat în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, înscris în C.F. nr. 50117, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
A mai solicitat obligarea pârâtului să emită în favoarea reclamantului o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru apartamentul nr. 13 din imobilul menţionat, faţă de valoarea stabilită prin raportul de evaluare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că apartamentul în litigiu a trecut în proprietatea statului, în baza Deciziei nr. 223/1974 şi Deciziei nr. 64/1989 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al judeţului Cluj. Restituirea în natură a imobilului a fost respinsă, astfel că prin Dispoziţia nr. 1885 din 22 iulie 2005 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca i s-au acordat despăgubiri prin echivalent.
Solicitând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, acesta i-a comunicat la data de 17 septembrie 2007 că în baza unui program pe calculator va fi numit aleatoriu, un evaluator. Reclamantul a susţinut că, refuzul comisiei pârâte de a-i soluţiona cererea este nejustificat în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) şi h) din Legea nr. 554/2004, iar pârâta nu poate invoca în apărare prevederile HG nr. 1095/2005.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 461 din 30 mai 2008 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.M.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A obligat pârâtul ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti să emită o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru apartamentul nr. 13, situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 50117.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, având în vedere data de 22 iulie 2005 când a fost emisă Dispoziţia nr. 1885 şi data sesizării Comisiei Centrale, reclamantul este lezat în dreptul său de a încasa despăgubiri pentru apartamentul în litigiu, prin refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a-i soluţiona cererea într-un termen rezonabil. Prin nesoluţionarea în termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă a încălcat dreptul reclamantului la respectarea drepturilor sale.
Întârzierea imputabilă autorităţii administrative care foloseşte un criteriu aleatoriu de soluţionare a cererilor conduce la depăşirea termenului rezonabil judecării cauzei, ceea ce contravine prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând motivul de modificare a unei hotărâri, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., solicitându-se examinarea cauzei sub toate aspectele.
Se consideră de către recurent că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că data emiterii dispoziţiei nr. 1885 din 22 mai 2005 în dosarul de despăgubire nr. 3307/CC, coincide cu data sesizării Comisiei Centrale, deşi la această autoritate dosarul a fost înregistrată la 13 mai 2006.
Recurentul arată că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi în baza unei cereri formulate de persoana îndreptăţită, lipsa unui termen prevăzut de lege pentru soluţionarea dosarelor fiind suplinită cu stabilirea unei anumite proceduri de soluţionare, procedură a cărei parcurgere nu echivalează cu nesoluţionarea în termenul de 30 de zile a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii.
Recurentul susţine că prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 s-a stabilit că ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, potrivit art. 1 din această decizie este aleatorie, iar în art. 2 din aceeaşi decizie se stipulează că atât evaluatorul care efectuează lucrarea de specialitate cât şi dosarul ce se înaintează evaluatorului, sunt stabilite în modul arătat la art. 1 din decizie.
Prin urmare, Comisia Centrală a decis ca ordinea de soluţionare a dosarelor să fie aleatorie, stabilirea atât a evaluatorului care efectuează raportul de evaluare, cât şi a dosarului ce se înaintează evaluatorului urmând a se face cu ajutorul unui soft de calculator, stabilirea criteriului aleatoriu privind ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubiri fiind legală şi proporţională cu scopul urmărit şi anume acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile fără a aduce atingere principiului egalităţii subiecţilor de drept vizaţi.
Recurentul conchide arătând că în cauza dedusă judecăţii nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire atâta timp cât trebuie parcursă o procedură administrativă în vederea emiterii de către Comisia Centrală a deciziei conţinând titlul de despăgubire, iar termenul de 30 de zile este imposibil de respectat.
Se solicită astfel admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii ca fiind prematur introdusă. Se precizează că dosarul nr. 3307/CC a fost trimis la evaluator, urmând ca după finalizarea raportului să fie emisă Decizia.
Referitor la obligarea sa la cheltuielile de judecată, se invocă faptul că nu poate plăti sumele cu acest titlu deoarece este o entitate fără personalitate juridică, fără buget propriu, care funcţionează în subordinea M.E.F. De asemenea, nu au existat dovezi privind cheltuieli de judecată acordate.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Ulterior, recurentul a depus note scrise şi a arătat că acţiunea a rămas fără obiect ca urmare a emiterii Deciziilor nr. 2711 din 2 septembrie 2008 şi nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de legislaţia incidentă în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Legea nr. 247/2005 în capitolul V al titlului VII reglementează pe larg procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al acestora constituindu-se în subordinea Cancelariei primului ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are ca atribuţii principale emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire, precum şi alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.
Intimatul-reclamant, al cărui dosar se află în evidenţele acestei comisii încă din anul 2006, a formulat cerere de urgentare a emiterii unei dispoziţii reprezentând titlul de despăgubire, considerându-se vătămat într-un drept al său de către autoritatea publică ce tergiversează soluţionarea cererii, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007.
Chiar dacă autoritatea administrativă în cauză - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost abilitată prin HG nr. 1095/2005 să stabilească ordinea în care vor fi soluţionate dosarele, în exercitarea acestei prerogative ea nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreţionară încât să implice încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor garantate de legea fundamentală a statului şi celelalte legi pertinente, aşa cum corect statuează şi instanţa de fond.
Criteriul aleatoriu stabilit de comisie, iniţial prin Decizia nr. 2/2006, în funcţie de care se vor soluţiona dosarele nu prezenta o garanţie suficientă a modului cum se va proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i sunt transmise de unitatea deţinătoare.
Ulterior, conform susţinerilor recurentului-pârât, această decizie a fost revocată, în prezent fiind în vigoare Decizia nr. 2815 din 16 august 2008 care stabileşte criteriul înregistrării pentru soluţionarea acestor dosare.
Deşi a fost depusă la dosarul cauzei şi Decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008 prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor, acest aspect nu poate avea ca efect respingerea cererii reclamantului ca fiind rămasă fără obiect, pentru că actul solicitat nu a fost emis decât în faza recursului.
Perioada de timp între înregistrarea dosarului la Comisia Centrală, respectiv 13 mai 2006 şi data emiterii Deciziei nr. 2711 din 2 septembrie 2008, denotă că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, fiind în deplin acord cu jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. şi cu prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Dreptului Omului, conform cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege.
În concluzie, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Criticile care vizează greşita acordare a cheltuielilor de judecată sunt nefondate întrucât, urmare admiterii acţiunii intimatului-reclamant, devin incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată solicitate.
Prin chitanţele depuse la dosarul cauzei s-a făcut dovada acestor cheltuieli, care de altfel, nu sunt nepotrivit de mari avându-se în vedere valoarea pricinii şi munca îndeplinită de apărătorul ales ce a constat în formularea unor cereri motivate în fapt şi în drept, întâmpinări, concluzii scrise.
În concluzie, în raport de cele reţinute în precedent, recursul este nefondat, urmând să fie respins în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 461 din 30 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 142/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 167/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
