ICCJ. Decizia nr. 214/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 214/2009

Dosar nr. 1519/33/2007

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 759 din 12 decembrie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamanta L.E., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, a anulat Hotărârea nr. 21835 din 9 iulie 2007, emisă de pârâtă şi a obligat pe aceasta din urmă să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2006.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că probele existente la dosar, respectiv declaraţiile autentificate ale martorilor L.N. şi R.P., atestă împrejurarea că reclamanta s-a refugiat împreună cu părinţii săi, urmare a persecuţiei etnice instituite, într-o altă localitate, în septembrie 1940, iar reîntoarcerea a avut loc în martire 1945.

De asemenea,analizând proba testimonială administrată, în considerarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa a apreciat că depoziţia martorului B.A., audiat în instanţă, este concludentă, martorul relatând detalii ale refugiului reclamantei, împreună cu familia, pe care le-a cunoscut direct şi în care a fost implicat personal, el însuşi fiind beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.

Reţinând şi împrejurarea că, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţă, efectul refugiului se produce nemijlocit şi asupra persoanei care, la data respectivă, era minoră, în considerarea dispoziţiilor art. 93 C. civ. şi art. 100 alin. (1) C. fam., conform cărora copilul minor are domiciliul părinţilor săi, instanţa de fond a apreciat că acţiunea reclamantei este fondată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, susţinând că potrivit legii sunt necesare două surse de informaţie care să indice împreună aceleaşi date referitoare la motivul, împrejurările şi perioada refugiului, pentru a fi coroborate în favoarea reclamantului, în timp ce instanţa a avut în vedere, la soluţionarea cauzei, depoziţia unui singur martor, ceea ce este insuficient pentru a satisface rigorile legii.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana-cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din HGnr. 127/2002, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.

În speţă s-a făcut dovada incontestabilă a susţinerilor reclamantei întrucât atât martorii ale căror declaraţii autentificate au fost depuse la dosar, cât şi martorul audiat, nemijlocit, în instanţă, au fost unanimi în susţinerile lor privind împrejurările şi perioada refugiului reclamantei, împreună cu familia sa, din comuna Văleni, judeţul Cluj, în localitatea Baciu, ca urmare a persecuţiei etnice îndreptate împotriva populaţiei de origine maghiară după Dictatul de la Viena, din septembrie 1940.

Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat în mod judicios ca fiind îndeplinite în cauză cerinţele Legii nr. 189/2000.

Faţă de aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 759 din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 214/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs